''Isus, prietenul teroristilor''?

emil6702 a scris:
credinta cea adevarata si dreapta

Nu am citit cartea, deci nu ma pot pronunta cu privire la continutul acesteia. In plus, nu ma atrage afirmatia scrisa – de mine - cu ”italice”
Cine ne spune care este credinta adevarata si dreapta?

In opinia mea – fara a citi cartea – cred ca discutia porneste de la premise gresite...
Daca ar fi sa luam in considerare ceea ce este scris in cartile sfinte nu stim de ce acei oameni – victime ale terorismului – au fost trimise la Cer... Poate pentru ca asa le-a fost scris! Nu? (si) Asa se zice...

Iubirea desavarsita nu poate fi alaturata prostiei! Despre divinitate se spune ca este capabila de iubire desavarsita... Si tot in... linia divinitatii: nimeni nu e inocent... :)

Un om bun cu adevarat - paradoxal sau nu - poate simti compasiune pentru oricine...
E doar o parere...

**
Personal prefer sa citesc intai cartea si mai apoi sa citesc recenziile (de-ar fi s-o fac – pentru ca nu ma intereseaza) Recenzia este doar parerea unuia despre carte – prefer sa-mi formez o parere fara ”influente exterioare”

Mai este un fapt care nu-mi place: ati accentuat nationalitatea cand ati fi putut sa scrieti doar ca X s-a convertit (daca tot ati simtit impulsul de a scrie despre convertire), fara a ne mai scrie si in ce sens... Si aceasta inseamna - fara suparare - idei preconcepute... Poate ca tocmai de aceea s-au convertit acesti oameni: au descoperit o credinta in care compasiunea poate fi - sau chiar trebuie - aratata oricui... Dar, ce stiu eu?!

[ link extern ]
Despre acest titan de bunatate/umanitate numai de bine.

În loc de prezentare, voi cita, cu permisiunea lui Daniel Brânzei, din frumoasele lui "Amintiri cu sfinti":

<< Sã nu crezi niciodatã biografiile. Dacã sunt scrise de dusmani, ele nu aratã omul asa cum a fost el, ci doar ce dusmãnie, ce invidie si ce gelozie au vãzut în el. Dacã sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degrabã ce inimã nobilã are autorul si ce mult s-a strãduit el sã ornamenteze subiectul cãrtii sale cu podoabele propriilor lui virtuti. Cât despre biografii "obiective", care redau istoria cu o exactitate pedantã, presãrate cu doze sãrãcãcioase de laudã sau criticã, nu-ti pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase si nu sunt bune de nimic. Adevãrul este "adevãrat" numai atunci când este spus cu pasiune. >>

Acestea sunt cuvinte scrise de Richard Wurmbrand, un om cu o personalitate puternicã, paradoxalã, care a marcat lumea crestinã contemporanã prin viata, activitatea si gândirea expusã în cãrtile sale.

Socotit unul dintre cei mai mari saptezeci de crestini din istoria Bisericii crestine, Richard Wurmbrand a fãcut, face si va mai face obiectul cercetãrii si inspiratiei a mii de oameni. Evreu nãscut providential în vatra poporului român, el reprezintã astãzi o sursã de fascinatie si de fabulatii fanteziste, în care realitatea "asa cum a fost" se împleteste cu "realitatea asa cum ar fi putut sau ar fi trebuit sã fie".


(...) A decedat în Torrance, CA pe data de 17 februarie 2001. Sotia sa, Sabina a decedat pe data de 11 august 2000.(...)

Ce l-a fãcut pe omul acesta atât de "special" ?
La urma urmei, de ce Richard Wurmbrand ? Ce l-a fãcut pe acest om sã fie un model pentru o generatie întreagã ? Ce calitãti i-au înlesnit o influentã atât de covârsitoare asupra tuturor celor ce l-au întâlnit ?

Am sã aleg trei rãspunsuri la aceste întrebãri, trei trãsãturi specifice care l-au fãcut un om de exceptie, o personalitate tulburãtor de puternicã, o figurã de mit si de fascinatie.

În primul rând, Wurmbrand a avut o "aureolã de fanatism".
Este vorba de un nimb care i-a însotit pe toti oamenii mari ai istoriei. Richard Wurmbrand a fost un om stãpânit de o idee profundã si devorantã.

Problema mediocritãtii este izvorâtã adesea din preocuparea oamenilor de a realiza prea multe lucruri deodatã, de a alerga dupã prea multe idealuri, de a se risipi cheltuindu-se în slujirea prea multor stãpâni. Richard Wurmbrand L-a servit pe Dumnezeu, numai pe Dumnezeu si întotdeauna doar pe Dumnezeu. Asta l-a ajutat sã-si concentreze toate resursele pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în viata lui personalã.

O asemenea preocupare, un asemenea devotament, o asemenea fixatie au pãrut celor din jur o obsesie. Omul acesta a fost un fanatic al lui Dumnezeu. Starea lui de normalitate a fost nebunia pentru Dumnezeu. Dacã un asemenea diagnostic existã, si cu sigurantã cã Richard Wurmbrand l-a ilustrat incontestabil, atunci majoritatea crestinilor sunt prin comparatie bolnavi de prea multã indiferentã fatã de Dumnezeu, de o prea mare preocupare sã nu aparã fanatici în ochii oamenilor din jur.

Un crestin adevãrat este un nebun pentru Christos. Apostolul Pavel a fost cel dintâi care a vorbit despre o "nebunie a crucii", care este o piatrã de poticnire pentru lumea înstrãinatã de Dumnezeu.
...
Cineva spunea cã temperatura din bisericile noastre crestine este atât de rece cã, dacã ar veni printre noi un crestin cu adevãrat îndrãgostit de Christos am crede cu totii cã "are febrã" ! Un astfel de om plin de frisoane pentru Christos a fost Wurmbrand.
...
În al doilea rând, la Richard Wurmbrand a existat întotdeauna un element evreiesc caracteristic.

Fiind evreu, a fost neobisnuit pentru el sã devinã crestin, a fost încã si mai neobisnuit ca un astfel de evreu sã devinã predicator si, chiar mai neobisnuit, sã ajungã un director de misiune crestinã cu o razã de activitate care a cuprins toatã lumea.

Acest element evreiesc l-a ajutat pe Wurmbrand în cel putin douã feluri.

L-a ajutat sã rãmânã echidistant fatã de toate ramurile crestinismului denominational. Ca evreu, el a fost mereu în stare sã se simtã acasã în pãrtãsia crestinilor de tot felul, dar a reusit sa si rãmânã întotdeauna singur, unic si inimitabil, "evreul", "jidanul", cel "altfel decât noi", exceptia, nu regula obisnuitã. Pavel Nicolescu ne povestea cã la Sibiu s-a tinut odatã o mare adunare într-o bisericã ortodoxã si cã la acea adunare era asteptat cu nerãbdare sã vorbeascã Wurmbrand. Ca de obicei, sora Sabina s-a strecurat prima printre oameni ca sã fie în fatã când va începe Richard sã vorbeascã. O doamnã simandicoasã si putin ofuscatã a întrebat-o:
<< Stii, dragã, pe cine stã lumea asta toatã sã astepte ? Pe un "jidan" ! >>
<< Da, stiu, a rãspuns sora Sabina. Va veni un jidan care va vorbi despre un alt "Jidan" ! >>

L-a ajutat sã aducã cu sine o mostenire extraordinarã. Richard Wurmbrand a adus în crestinism o minte evreiascã si o inimã care a simtit evreieste. Acestea i-au dãruit o abilitate exceptionalã pentru speculatia filosoficã si un perfect simt practic în fiecare actiune pe care a intreprins-o.

Probabil cã cea mai corectã caracterizare i-a fãcut-o Billy Graham, care l-a numit:"un veritabil apostol Pavel al veacului modern".
...
În al treilea rând, Richard Wurmbrand a fost un om cu o inimã mare.

A fost o inimã mare în pasiunea pentru Dumnezeu, o inimã mare în dragostea pentru oameni si o inimã mare în capacitatea de a întelege, dincolo de ratiune, realitãti subtile la care numai inima omului are acces.

(Daniel Brânzei - "Amintiri cu sfinti", Editura MULTIMEDIA ARAD, vol. 2)

@ trope_doi Am accentuat nationalitatea in sens religios, pentru ca sunt exceptionale cazurile de convertire la alta religie a unor evrei. Am pus fata in tata pe cei doi, deoarece atat Richard cat si Nicolae au descoperit dragostea pe care ulterior au propovaduit-o cu deosebirea ca unul a facut-o in stare de relativa libertate, iar celalat in stare de deplina suferinta in puscariile comuniste in perioada celei mai aprige prigoane anti-umane. De aceea sunt inclinat spre o mai mare afinitate catre cel de-al doilea, care de altfel ne-a si lasat "Jurnalul fericirii" ca si marturie a convertirii sale la ortodoxie (desi mai erau cu el si catolici si greco-catolici si protestanti). Ar fi mai mult de comentat, dar sa profitam de aceste zile si sa ne mai si bucuram putin. Craciun Fericit tuturor!

emil6702 a scris:

Daca evreul Wurmbrand (convertit in libertate) ar fi urmat exemplul evreului Nicolae Steinhard si s-ar fi convertit (in puscarie) la credinta cea adevarata si dreapta in locul uneia mai soft (& soap) adica luterana, dl Richard ar fi tinut cont ca, in afara unui Dumnezeu milostiv (poate chiar prea... )[...]

Eu am citit intr-o carte ca si credinta in Cthulhu este considerata, la randul ei, tot dintre cele drepte si adevarate. Dvs ce credeti - merita Cthulhu sa stea alaturi de marile divinitati ale lumii?

Nu va contrazic preferinta pentru ortodoxism. Reactia mea a fost – recunosc – usor exagerata – pentru ca ati scris:
nu te scuteste automat de a o lua putin razna
si
in afara unui Dumnezeu milostiv (poate chiar prea... )
si
credinta cea adevarata si dreapta
dar mai ales:
Sunt sigur si ca la limita iubirii desavarsite se afla totusi prostia

Toate doctrinele religioase indeamna oamenii la compasiune pentru semeni – faptul ca unii interpreteaza asa cum le ”foloseste” lor este altceva. Si, evident: cine e acela care are ”tupeu” sa afirme ca divinitatea sau o fiinta umana e ”prea milostiva” ? Cine e acela care poate spune care este ”credinta cea adevarata si dreapta”? Multi au castigat o carutza de bani explicand aiureli si argumentand aiuristic...

Ultima afirmatie pe care am citat-o din textul dv mi se pare... naucitoare! E ca si cum mi-ati spune: esti un om prost pentru ca il ierti si compatimesti pe ucigasul fiului tau! E ca si cum mi-ati spune ce ar trebui sa simt sau sa gandesc! Si mi se pare cam prea mult.

Astfel – desi nu am citit aceasta... carte – pot afirma ca respectivele controverse sunt artificiale si prin acestea unii urmaresc o alta caruta de bani. Nimeni nu poate masura compasiunea de care este capabil un om si nimeni nu are dreptul sa impuna limite compasiunii pe care cineva o poate simti. Unii au o mare capacitate de a empatiza cu ceilati iar unii nu au deloc (desi incearca sa para ca sunt ”oameni de bine” si de pe buzele lor curge doar miere) Poate fi de buna credinta autorul si – pana la proba contrara – ar trebui sa il credem.
Exista si oameni capabili de compasiune care depaseste puterea de intelegere a celor multi.

Despre compasiune am putea discuta pana... ametim :)