Consilierii juridici nu pot infiinta o societate comerciala avand ca obiect de activitate desfasurarea de activitati juridice.
Inalta Curte de Justitie si Casatie, ca si alte institutii ale statului, in diverse formulari, au considerat drept nelegala functionarea si prin urmare infiintarea societatilor comerciale inmatriculate de consilierii juridici avand ca obiect de activitate activitati juridice. Diavolul sta in amanunte, si, in spatele diverselor formule, cei care nu doresc concurenta consilierilor juridici, prelungesc de multa vreme marginalizarea acestei categorii de profesionisti.
Nu vedem de ce consilierii juridici nu pot infiinta societati de consultanta juridica, fapt absolut productiv si practic din punct de vedere fiscal - problema compentetei si profesionalismului o rezolva piata concurentiala in mod natural- este evident ca aceasta este doar dorinta unei anumite categorii dintre colegii nostri avocati de a nu avea concurenta.
Recent, prin Hotararea CEDO din 8 iunie 2011 pronuntata in cauza Colegiul Consilierilor Juridici Arges impotriva Romaniei, s-a constatat incalcarea art. 11 din Conventie, prin refuzul autoritatilor romane de a inregistra Colegiul Consilierilor ca asociatie -atasata mai jos.
Au existat diverse propuneri legislative in acest domeniu, dar niciuna nu a reusit, pentru ca practicarea profesiei in mod liber de catre consilierii juridici sau unificarea profesiei nu este agreata. Este evidenta necesitatea unificarii profesiilor de consilier si avocat, solutie fructuoasa din punct de vedere fiscal si din punct de vedere practic.
Care este motivul pentru care nu se reglementeaza si asigura dobandirea calitatii de avocat definitiv, pentru consilierii juridici definitivi, cu cel putin 2 ani de experienta?
Consilieri juridici, chiar profesionisti cu experienta, sunt siliti la ora actuala sa dea examen de definitivat in profesia de consilier juridic, pentru ca mai apoi sa dea examen de admitere in barou. Sunt obligati sa dea examen de admitere pentru calitatea de avocat stagiar, si nu pentru calitatea de avocat definitiv, vechimea in exercitarea profesiei nefiindu-le luata in considerare. Prin urmare, cu toate ca art. 7 din Legea 514/2003 prevede ca
„Activitatea de consilier juridic este considerată vechime în muncă juridică în funcţiile de magistrat, avocat, notar public sau alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecăreia dintre aceste profesii”, consilierilor juridici nu li se recunoaste vechimea, neputand accede la examenul de admitere in barou pentru calitatea de avocat definitiv, cu toate ca au o vechime mai mare de 2 ani de zile in exercitarea profesiei.
Situatia este injusta si se intinde pe o durata considerabila, si a venit momentul sa luam atitudine si sa actionam pentru recunoasterea drepturilor noastre.
Este nevoie de o reglementare legala a examenului si modului de dobandire a calitatii de avocat definitiv pentru consilierii juridici cu vechime in exercitarea profesiei, mii de profesionisti in domeniul juridic nemaiputand fi marginalizati.
Problematica este complexa iar "batalia" pentru rezolvarea acesteia situatiei este una cu "bataie" lunga.
RAPORT PRIVIND STAREA JUSTIŢIEI ÎN CEEA CE PRIVEªTE MECANISMELE DE APÃRARE JUDICIARÃ ALE STATULUI ªI INSTITUŢIILOR SALE
Definiţia legală a profesiei liberale este dată şi prin Directiva Europeană nr.2005/36/CE cu privire la recunoşterea calificărilor profesionale:
“La profession liberale designe toute profession exercee sur la base de qualifications professionnelles appropriees, a titre personel, sous sa propre responsabilite et de facon professionnellement independante, en offrant des services intellectuels et conceptuels dans l’interet du client et du public.”
Profesia liberală desemnează toate profesiile exercitate pe baza unor calificări profesionale dobândite cu titlu personal exercitată sub propria sa responsabilitate şi de o manieră independentă profesional, în oferirea de servicii intelectuale şi conceptuale în interesul clientului şi al publicului.
Susţinem fără echivoc, că profesia de consilier juridic este o profesie liberală cu toate elementele ce decurg din această definiţie: independenţa profesională, protecţia legală ca prerogativă personală specială, titlul profesional ca recunoaştere şi garanţie socială, precum şi exercitarea prin forme proprii de exerciţiu profesionale.
Societatea profesională de consilieri juridici era şi este îndrumată de Directiva Servicii care prevede, printre altele, că statele membre nu pot îngrădi o persoană care a dobândit o calificare (inclusiv pentru avocaţi), de a alege liber una din formele de organizare juridică permisă de legislaţia naţională pentru prestatorii de servicii, decât pentru cauze grave de încălcare a ordinii publice.
Fără discuţie nu se poate suspiciona că acordarea de consultanţă juridică, tocmai de către consilierii juridici este o “gravă încălcare a ordinii publice”, afară de situaţia în care forma de venituri indirecte a acestui serviciu este considerată gravă pentru autorităţile române.
Art.21 al Statutului profesiei de consilier juridic apreciază că:
“Persoana juridică înfiinţată în baza Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale republicată, constituită de unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în Tabloul ţinut de colegiile teritoriale, are caracter de societate profesională.
În conformitate cu normele de deontologice şi de etică profesională şi cu prezentul statut, aceste societăţi profesionale nu pot funcţiona în lipsa avizului de principiu dat de colegiul teritorial pe a cărui rază îşi au sediul, care va verifica în principal următoarele:
- Calitatea de consilier juridic, conform legii şi statutului profesiei a asociatului unic /asociaţilor /acţionarilor;
- Obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice, consultanţă şi reprezentare juridică (exclusiv activităţi atribute speciale ale altor profesii juridice) cod CAEN 7411.
În urma dobândirii personalităţii juridice şi a obţinerii autorizaţiilor de funcţionare, a avizului Colegiului, societatea profesională, prin grija acestuia, va fi înregistrată obligatoriu în partea cu destinaţie specială, respectiv Societăţi Profesionale, din tabloul ţinut de colegiul teritorial. Orice modificare adusă actelor constitutive ale acestor societăţi va trebui adusă la cunoştinţa colegiului teritorial în a cărui rază acestea îşi au sediul.”
Era evident că în acest fel nu se făcea decât punerea în operă a exact aceloraşi principii care guvernează legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia.
Acest articol din statutul profesional, în schimb, a iscat numeroase controverse şi a fost declarat ilegal de multe instituţii ale statului, dar fără să fie niciodată atacat pe căi fireşti după principiul contradictorialităţii.
Imediat după promovarea statutului profesiei de consilier juridic care cuprindea legitim acest tip de formă de organizare, Ministerul Public prin Procurorul General al României având “îndoială” că se poate acorda consultanţă juridică de către consilierii juridici prin forme proprii de organizare juridică, promovează un recurs în interesul legii către Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii acestui for hotărăsc prin decizie că aceste tipuri de formă de organizare sunt “inadmisibile”.
Admisibilitatea, defineşte noţiunile de acceptabil, plauzibil sau convenabil, de unde deducem că Înalta Curte, în situaţia strictă a recursului în interesul legii, şi-a arogat rolul de a uniformiza “gusturile” potenţiale ale consumatorilor de servicii juridice în funcţie de oligopolurile comerciale de consultanţă juridică, create în cadrul sau pe lângă un monopol de organizare asociativă.
Este singura explicaţie logică pentru care, judecătorii Înaltei Curţi, cercetând situaţia celor două corpuri de apărători, descrierea deloc subtilă a subiecţilor de exercitare profesională diferiţi prin lege, precum şi vocaţia financiară a persoanelor ce îşi obţin o calificare profesională în România, au decis că societăţile profesionale ale consilierilor juridici nu sunt forme de organizare serioase şi verosimil organizate juridic, deci nu inspiră încredere de realizare a unui scop social, exclusiv cauzată de forma de plată a acestor servicii.
Uşurinţa cu care, la un asemenea nivel, a fost negată legătura între caracterul comercial-economic al unei societăţi de persoane cu răspundere limitată, cu obiectul civil, a avut ca rezultat o decizie prolixă, extrem de complicat intelectual construită, pe un eşafodaj de principii special construit numai pentru consilierii juridici. Frivolitatea conţinutului deciziei Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi este contrazisă de evidenţa faptului că medicii, arhitecţii, contabilii, consultanţii în proprietate intelectuală etc. sunt persoane ce desfăşoară regular o activitate comercială cu obiect civil, îndrumaţi de lege pentru desfăşurarea activităţii profesionale în forme societare cu răspundere limitată, cu toate că şi în cazul acestora, preponderent, aceste activităţi se desfăşoară sub formă salarială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României nu a declarat “ilegale” aceste forme de organizare juridică, cum a cerut Procurorul General al României, ci doar a identificat pârghia prin care Ministerul Justiţiei, care avea şi are în subordine Registrul Comerţului, registratorul naţional pentru agenţi economici, să pună barieră administrativă, înfiinţării prin control judiciar al statului a tuturor formelor de organizare profesională ce au ca obiect consultanţa, asistenţa şi reprezentarea juridică, fără să sesizeze caracterul excepţional al regulii deduse uniformizării jurisprudenţiale.
Aici vorbim de acelaşi minister care, ca urmare a interpelării parlamentare nr. 272 B/2005, răspunde tranşant şi corect:
“Referitor la primul aspect, aşa cum arată şi în concluziile referatului întocmit de Curtea de Apel Bucureşti, singura excepţie prevăzută de legiuitor pentru exercitarea profesiei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, este cea menţionată în Legea nr.514/2003 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi Legea 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995, în conformitate cu care (art.21 din Statutul profesiei de consilier juridic), consilierii juridici pot constitui societăţi în baza Legii nr.31/1990, având ca obiect unic activităţi juridice Cod CAEN 7411, caracterul acesteia, fiind acela de societate profesională.”
În timp ce răspunsul Ministerului Justiţiei este acesta, circularele ministeriale şi ordinele verbale contraziceau adresele oficiale pentru “o mai bună” organizare a apărării judiciare în România cu trimitere exclusivă la consilierii juridici.
Nici măcar faptul că răspunsul oficial al unui minister la o interpelare parlamentară, are un regim juridic aparte nu pare să fi contat în filozofia rezultantului ţintă, respectiv de a interzice prin proceduri excepţionale drepturi economice şi sociale.
Ce sunt în fapt aceste societăţi profesionale ale consilierilor juridici şi care e pericolul social suspectat de Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Un pericol public foarte grav “identificat” de puterea judecătorească la cel mai înalt nivel, este acela că aceste societăţi profesionale de consilieri juridici se înfiinţează prin control judiciar fie acesta şi o procedură necontenciasă graţioasă, spre diferenţă de cabinetele de avocatură care se înfiinţează în regim privat închis, într-o formă de organizare juridică nespecificată de legea română, fără garanţie socială faţă de terţi, fără condiţii minime de publicitate într-un jurnal oficial naţional sau european şi care devine jucător fiscal pe o piaţă comercială.
Facem aici o critică Ministerului Public, prin faptul că este total dezinteresat de felul cum se reorganizează judiciar un cabinet de avocatură sau un barou şi acesta fiind, spunem noi, un interes public de protejat.
Un alt pericol foarte grav identificat, este posibilitatea consilierilor juridici de a efectua stagiul profesional conform legii (2 ani) în condiţii similare cu profesia de avocat.
Cu toate că au fost transmise şi Parchetului General şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie toate datele care configurau imposibilitatea încheierii contractelor de îndrumare profesională în interiorul unei profesii considerate impropriu, impotriva logicii şi a moralei, exclusiv salarială, nu s-a primit nici-un răspuns. Nici măcar acţiunea judiciară promovată de societăţile profesionale deja înfiinţate, membre ale Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România având ca pârât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe acest subiect nu a avut sorţi de izbândă pentru că pur şi simplu Înalta Curte nu a dat termen de judecată şi a terminat problema funcţionăreşte cum îi stă bine unui organ judiciar ce nu mai are la nivel naţional un alt organism de cenzură a propriilor acţiuni.
Pe de cealaltă parte, avocaţii, consideraţi profesie liberă prin propria lege de organizare şi exercitare, sunt “obligaţi” să încheie contracte de muncă în interiorul profesiei în cazul avocatului stagiar, exact opusul libertăţii profesionale atât de clamată de barouri dar care evident nu are temei de principiu.
În acelaşi registru stă şi practica curentă prin care un avocat de barou se angajează literalmente cu program şi onorariu fix lunar, având un singur angajator-client.
Din păcate şi avocaţii de barou sunt puşi într-o poziţie ridicolă. Persoana fizică autorizată este cea mai proastă formă de organizare juridică posibilă din punctul de vedere al răspunderii şi a deductibilităţilor fiscale, iar societatea civilă cu răspundere limitată de avocaţi este, iertat fie cuvântul, o defecţiune juridică, inventată din orgoliu nemăsurat şi care nu are coresponent în Uniunea Europeană şi în dreptul privat internaţional.
Am făcut acest această introspecţie pentru a demonstra că se judecă cu două unităţi de măsură, iar absurdul şi-a găsit loc şi la acest nivel unde ai putea să crezi că societatea este apărată chiar dacă au loc şi acţiuni de protecţie a unor interese economice.
În concluzie, societatea profesională de consilieri juridici prevăzută în Statutul Profesiei de consilier juridic, unde consilierul juridic are triplă calitate neinterzisă de lege, respectiv statut de asociat ca iniţiator, administrator ca gestionar administrativ şi de salariat ca exerciţiu profesional, la propria formă de organizare juridică cu obiect unic de activitate, are argumente legale şi morale spre a face parte din formele de organizare juridică ale consilierilor juridici care are corespondent în Uniunea Europeană şi în dreptul privat internaţional.
Consecinţe: România îşi neagă singură propria dezvoltare reglementată a serviciiilor specializate de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică dând naştere unor forme de organizare profesională schizoide ce nu au cum să reziste în timp.
Înfiinţarea de societăţi profesionale distincte sau a societăţilor profesionale multidisciplinare aflate sub regim comercial, între avocaţi, consilieri juridici, contabili, fiscalişti, medici, criminalişti, arhitecţi etc. pentru o deservire integrată a consumatorului de servicii profesionale sunt demult istorie în statele civilizate unde protecţia consumatorului de servicii este pe primul plan, nu protecţia organizaţiilor asociative ce deservesc acest interes.
Consilierii juridici sunt singura profesie reglementată din arcul de descriere al legii cărora li s-a interzis ilegal şi doar prin măsuri administrative blocante, exerciţiul distinct al profesiei pe alte criterii decât cele salariale.
Se recunoaşte neoficial chiar de judecători că avem de a face în acest caz, cu abuzuri administrative rudimentare dat fiind faptul că Decizia XXII a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României nu a operat modificări în Statutul profesiei de consilier juridic, iar prevederile acestuia sunt în continuare opozabile erga omnes, inclusiv acestora.
Se recunoaşte tot neoficial, că intinderea unei decizii cum este aceea a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este opozabilă decât circumstanţial şi numai instanţelor judecătoreşti şi nicidecum judecătorilor delegaţi pe lângă Oficiul Registrului Comerţului care nu sunt instanţe judecătoreşti.
Fără discuţie că acest joc extrem de obositor intelectual al opozabilităţilor şi al recunoaşterilor nu poate fi jucat decât în afara justiţiei româneşti şi dedus cercetării judiciare unor judecători normali care să nu fie ţinuţi de anumite prejudecăţi.
Mai devreme sau mai târziu statul român va fi sancţionat prin măsuri reparatorii către cetăţenii săi îndreptăţiţi la speranţa legitimă de a valorifica intresele lor economice, de carieră sau profesionale, iar memoria colectivă va reţine această perioadă ca una de şubredă formare intelectuală şi morală a unora dintre membrii săi.
Conform Legii 303/2003
HOTARARE RECENTA. CEDO a dat dreptate consilierilor juridici din Arges
In Monitorul Oficial nr. 569 din 10 august 2011 a fost publicata Hotararea CEDO din 8 iunie 2011 pronuntata in cauza Colegiul Consilierilor Juridici Arges impotriva Romaniei. S-a constatat incalcarea art. 11 din Conventie, prin refuzul autoritatilor romane de a inregistra Colegiul ca asociatie, cu mentiunea ca in procedura nationala, pe calea revizuirii, Colegiul va putea cere instantelor romane inscrierea cererii in vederea dobandirii personalitatii juridice.
Reclamantul este o asociatia Colegiul Consilierilor Juridici Arges cu sediul in Pitesti, a carei inscriere ca asociatie profesionala a fost refuzata prin Hotararea definitiva pronuntata de Tribunalul Arges la data de 4 octombrie 2004.
Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, intrata in vigoare la data de 8 decembrie 2003, a permis consilierilor juridici sa formeze asociatii profesionale si a stabilit un termen de 90 de zile de la intrarea sa in vigoare pentru infiintarea asociatiilor profesionale si pentru adoptarea statutului lor.
La data de 6 ianuarie 2004 a avut loc adunarea constitutiva a asociatiei reclamante care a adoptat statutul sau. Dupa obtinerea avizului favorabil din partea Ministerului Justitiei, reclamantul a solicitat Judecatoriei Pitesti inscrierea sa in Registrul asociatiilor si fundatiilor. Prin Incheierea data in camera de consiliu la 9 februarie 2004, instanta a admis cererea si a dispus inscrierea reclamantului in registru. Parchetul si Baroul Arges au introdus apel impotriva acestei decizii, iar, ulterior, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a intervenit in proces in interesul Baroului Arges.
Recurentii au sustinut ca statul asociatiei a incalcat prevederile Legii nr. 514/2003, in masura in care ii permiteau reclamantului reprezentarea sau asistarea persoanele fizice in fata instantelor de judecata, drept consacrat de lege doar avocatilor.
De asemenea, recurentii au contestat prevederile din statut care i-au permis consiliului colegiului sa emita un aviz cu privire la infiintarea, in raza sa, a societatilor ce furnizeaza consultanta, asistenta si reprezentare juridica, precum si sa solutioneze reclamatiile privind onorariile consilierilor juridici ce activeaza in regim de libera practica. Recurentii au mai criticat si prevederile din stat care ii permiteau consiliului colegiului sa organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de consilier juridic, sa stabileasca fisa postului si sa sesizeze comisia de disciplina cu orice caz de malpraxis din partea consilierilor juridici.
La data de 24 februarie 2004, reclamantul a organizat o adunare generala extraordinara si a adoptat un protocol aditional la statut, in care a inlaturat referintele la reprezentarea persoanelor fizice, remediind si alte deficiente din statut.
Reclamantul a solicitat ulterior Judecatoriei Pitesti inscrierea acestor modificari, care prin Incheierea din 1 martie 2004, emisa in camera de consiliu, a admis cererea de inscriere a modificarilor.
In ceea ce priveste Incheierea din data de 9 februarie 2004, Tribunalul Arges a admis la data de 4 octombrie 2004 recursul procurorului prin hotarare definitiva, respingand cererea reclamantului de inscriere.
Pe parcursul judecarii recursului introdus de procuror si de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania impotriva Incheierii din 9 februarie 2004, reclamantul a sustinut ca acesta a devenit fara obiect dupa adoptarea protocolului aditional la statutul sau.
Curtea Europeana reitereaza faptul ca dreptul de a infiinta o asociatie este parte integranta a dreptului prevazut la art. 11 din Conventie. Potrivit Curtii, exceptiile de la regula dreptului de asociere trebuie interpretate in mod restrictiv si orice orice derogare de la acest drept trebuie sa corespunda unei “nevoi sociale stringente”. In acest sens, Curtea mentioneaza ca autoritatile nationale sunt cele care trebuie sa stabileasca, in primul rand, daca exista o “nevoie sociala stringenta” care sa impuna o anumita restrictie in interes general.
In ceea ce priveste atributiile sale, Curtea apreciaza ca rolul sau este acela de a supraveghea si a verifica daca incalcarea pretinsa era “proportionala cu scopul legitim urmarit” si daca motivele prezentate de autoritatile nationale pentru a o justifica sunt “relevante si suficiente”.
In aplicarea principiilor generale de mai sus, Curtea considera ca refuzul instantei interne de a-l inscrie pe reclamant ca asociatie reprezinta o incalcare a dreptului sau de asociere de catre autoritati (de exemplu, Gorzelik si altii Sidiropoulos, citate anterior, pct. 31, si APEH Uldozotteinek Szovetsege si altii impotriva Ungariei, nr. 32.367/96, 31 august 1999).
Aceasta incalcare este justificata de dispozitiile art. 11 doar daca este “prevazuta de lege”, urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevazute la paragraful 2 si este “necesara intr-o societate democratica” pentru indeplinirea acestor scopuri.
Curtea constata ca incalcarea era prevazuta de lege, si anume de OG nr. 26/2000, si urmarea un scop legitim, si anume apararea ordinii publice, ramanand se examineze daca incalcarea era necesara intr-o societate democratica.
Din motivele invocate de Tribunalul Arges, rezulta ca principala problema cu inscrierea au reprezentat-o dispozitiile statutului reclamantului, in versiunea sa anterioara modificarilor din 1 martie 2004, care au dus la concluzia ca asociatia reclamanta dorea sa desfasoare activitati similare celor ale avocatilor, care, prin natura lor, erau incompatibile cu profesia de consilier juridic. Cu toate acestea, Curtea ia act de faptul ca reclamantul a luat masuri imediate pentru a remedia neregulile constatate.
Astfel, Curtea considera ca a fost incalcat art. 11 din Conventie. Reclamantul nu a solicitat nici o suma cu titlu de prejudiciu material sau moral, solicitand Curtii sa stabileasca incalcarea art. 11 din Conventie.
Curtea reaminteste ca o hotarare in care se constata o incalcare ii impune statului parat o obligatie legala de a pune capat incalcarii si de a remedia consecintele acesteia. In acest sens, Codul de procedura civila ii permite reclamantului sa solicite in fata instantelor nationale revizuirea pentru a reveni la situatia existenta inainte de incalcarea Conventiei.
avocatnet.ro explicăm legislația
Luisa Mitroi legalista.ro, Consilier juridic
Petrut Raul 
Luisa Mitroi legalista.ro 
monalisaalina