Am mai cautat si am aflat despre legea italiana...
Cap 6 - Misure alternative alla detenzione e remissione del debito (din L.354/26.07.1975)
Art. 47-ter Detenzione domiciliare (detentia la domiciliu) – e una masura ce se acorda in anumite conditii, pt anumite categ de pers: pedeapsa cu inchisoarea de max 4 ani, pt femei insarcinate sau care au un copil in varsta de sub 10 ani, barbati care au copil in varsta de sub 10 ani si a carui sotie (mama copilului...) a decedat, pers care au nevoie de ingrijiri medicale permanente; pers mai varstnica de 60 ani, daca e paralizata, pers sub 21 de ani, pt esigenze de sanatate, studii, familie... Mai sunt si alte categorii de persoane, dar in toate cazurile se au in vedere pedepse mici, de 2, 3, 4 ani (chiar daca nr de ani se refera la "restul de pedeapsa).
In RO, se pare ca mai avem de asteptat. Nu? Se povesteste ca in noul cod de procedura penala va fi introdusa si prevederea despre arestul la domiciliu... Guvernul a aprobat, prin Iulie 2007, o hotarare care prevede tezele prealabile pe baza carora se va elabora noul Cod. Ca noutate absoluta ar fi instituirea "arestului la domiciliu", precum si institutia "judecatorului de libertati“... Pana atunci, insa, pare sa se considere a fi doar o masura "echivalenta” cu interdictia din art 145 c.p.p., fapt ce rezulta din decizia mai sus mentionata, nr 4990/2006, care e data ca exemplu in minuta la intalnirea dintre conducerea CSM si membrii grupului de lucru G 2 – “Unificarea practicii judiciare “ - cu Presedinta Sectiei Penale de la ICCJ, reprezentantul Parchetului de pe langa ICCJ si presedintii sectiilor penale ale curtilor de apel avand ca obiect unificarea practicii judiciare - 19 Sept 2007. (...) 2. Arest la domiciliu executat in strainatate; aplicarea dispozitiilor art.18 privind deducerea din pedeapsa executabila pe calea contestatiei la executare din L. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala. (in aceasta materie exista decizia 4990/2006/ICCJ). Tocmai pt ca jurisprudenta e un fel de hopa-mitica ziceam sa cititi decizia 4990, poate n-am priceput cum trebuie...
:">
O copiez cum este redata:
Extrădare activă. Computarea arestării
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Extrădarea
Indice alfabetic: Drept procesual penal - extrădare - computarea arestării
Legea nr. 302/2004, art. 18 alin. (1)
În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, durata arestului executat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de extrădare formulate de autorităţile române se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române. În raport cu aceste prevederi, numai durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse de autorităţile judiciare străine se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române, iar nu şi durata măsurilor preventive neprivative de liberate dispuse de aceste autorităţi, cum este măsura de obligare a persoanei extrădate de a-şi stabili locuinţa într-o localitate, cu interzicerea îndepărtării din locuinţă într-un anumit interval orar.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4990 din 4 septembrie 2006
Prin sentinţa penală nr. 77 din 8 februarie 2006, Tribunalul Braşov a admis contestaţia la executare împotriva sentinţei penale nr. 291 din 24 mai 2001 a Tribunalului Iaşi, formulată de condamnatul H.M. şi, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a computat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului, durata arestării provizorii în vederea extrădării, de la 13 aprilie 2004 până la 11 iulie 2005 inclusiv.
Instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 291 din 24 mai 2001, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 48 din 14 februarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, condamnatului H.M. i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar la 8 martie 2002 Tribunalul Braşov a emis mandatul de executare nr. 372/2001, condamnatul fiind dat în urmărire naţională şi internaţională. La 13 aprilie 2004, condamnatul a fost localizat în Italia şi arestat provizoriu în vederea extrădării către România.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit adresei nr. 69212/AD/BCR din 17 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol, condamnatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării către România, de la 13 aprilie 2004 până la 11 iulie 2005, când a fost predat autorităţilor române.
În raport cu această situaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a admis contestaţia la executare formulată de condamnat şi a computat durata arestării provizorii pe care acesta a executat-o în străinătate.
Prin decizia nr. 139/AP din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs procurorul, care a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. şi a criticat decizia sub aspectul greşitei computări din pedeapsa ce urmează a fi executată de condamnat a perioadei cuprinse în intervalul 29 iulie 2004 - 11 iulie 2005.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de procuror este fondat.
Măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal, puse la dispoziţia organelor judiciare şi constau în anumite privaţiuni sau constrângeri, personale sau reale, determinate de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară procesul penal.
Potrivit legislaţiei române, măsurile preventive sunt reglementate în Titlul IV din Partea generală a Codului de procedură penală, Capitolul I, şi constau în reţinere, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi arestarea preventivă.
Deşi, în ansamblu, grupul măsurilor preventive prezintă, sub anumite aspecte, omogenitate, analitic apar însă unele deosebiri care impun o subdivizare a grupului în măsuri preventive privative de libertate (reţinerea şi arestarea preventivă) şi măsuri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara). Spre deosebire de reţinere şi arestare preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara sunt măsuri preventive restrictive de libertate care constau în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea sau ţara în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Rezultă că, în cazul acestor din urmă măsuri preventive, restricţionarea este susceptibilă de atenuări prin acordarea de încuviinţări.
În esenţă, se poate observa că măsurile preventive restrictive de libertate prevăzute în legislaţia română au un efect direct asupra stării de libertate a persoanei, aceasta fiind împiedicată să-şi manifeste liber capacitatea de circulaţie.
Pe de altă parte, legislaţia română nu cunoaşte o măsură mai laxă de limitare a libertăţii de mişcare, cum ar fi cea impusă condamnatului prin ordonanţa din 29 iulie 2004 a Curţii de Apel din Torino. Se poate vorbi, însă, de o similitudine între măsura dispusă de autorităţile judiciare italiene (măsura coercitivă de obligare a stabilirii locuinţei în localitatea R., cu interzicerea îndepărtării din locuinţa proprie în intervalul orar 2230-700) şi măsurile preventive prevăzute în art. 145 şi art. 1451 C. proc. pen. (obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara).
Dacă există această similitudine în materia consecinţelor faţă de persoana condamnatului, şi anume limitarea libertăţii de mişcare, pe cale de consecinţă trebuie recunoscută şi similitudinea privind introducerea ori neintroducerea duratei acestei măsuri în calculul executării efective a unei părţi din pedeapsă, cu ocazia deducerii operate potrivit art. 88 C. pen.
Această dispoziţie din legislaţia penală română, conform căreia timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate, are corespondent în conţinutul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind computarea arestării, care se referă la durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să se deducă din pedeapsa de executat şi alte perioade privind măsuri preventive neprivative de libertate luate faţă de condamnat, ar fi arătat-o în mod explicit.
Interpretarea dată în cauză de instanţa de apel noţiunii de arest la care face referire Legea nr. 302/2004 constituie o adăugare la lege, deoarece nici din textul art. 88 C. pen. şi nici din textul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 nu rezultă că s-ar putea admite şi alte interpretări, care să asimileze lipsirea efectivă de libertate prin deţinerea într-un loc special celor privaţi de libertate, cu măsurile ce limitează ori restrâng libertatea de mişcare.
Interzicerea îndepărtării de locuinţa proprie între anumite ore, dispusă de Curtea de Apel din Torino, nu poate echivala cu instituirea unui arest, deoarece condamnatul rămâne în continuare în sfera socială a familiei ori a apropiaţilor săi, fapt care dimpotrivă, în situaţia arestului preventiv, este unul din obiectivele interdicţiei, şi anume ruperea relaţiilor sociale pentru prevenirea unor activităţi de natură a periclita ancheta.
Pe de altă parte, deducerea sau computarea se referă la termene calculabile în zile, măsurile preventive privative de libertate fiind stabilite pe zile întregi.
Măsura coercitivă dispusă de Curtea de Apel din Torino se referă la o perioadă orară din zi (între orele 2230 - 700) ce nu poate fi dedusă (computată) după regulile stabilite de legislaţia română.
Mai mult, între orele 700 - 2230 ale fiecărei zile, din perioada 29 iulie 2004 - 11 iulie 2005, condamnatul a avut deplină libertate de mişcare, aşa-zisul arest la domiciliu neincluzând şi acest interval orar, conform ordonanţei Curţii de Apel din Torino.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul declarat de procuror, a casat decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 77 din 8 februarie 2006, iar în rejudecare a modificat dispoziţia privind durata arestării provizorii în vederea extrădării ce urmează a fi computată, în sensul că această perioadă este cuprinsă între 13 aprilie 2004 şi 29 iulie 2004, iar nu între 13 aprilie 2004 şi 11 iulie 2005, computând această ultimă perioadă din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului
avocatnet.ro explicăm legislația
trope_doi, utilizator
avav