avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 540 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Legislaţie europeană, CEDO, UE, ... Plângere la CEDO
Discuție deschisă în Legislaţie europeană, CEDO, UE, proceduri europene

Plângere la CEDO

Bună ziua,

Mă numesc Etelka Palffy,sunt din Târgu Mureş.
Cu deosebit respect mă adresez Domniilor voastre cu următoarea întrebare:din iunie 2005 părinţii mei au un proces la CEDO.Din anul 2007 şi subsemnata sunt reclamantă alături de părinţii mei în acest proces.

Petiţia către CEDO am redactat-o eu,deoarece la acea vreme nu am găsit un avocat care să mă ajute la redactarea acesteia.Până la urmă,o dnă avocat a luat onorariul pentru a redacta petiţia.Ne-a luat onorariul,desigur,chitanţă nu ne-a eliberat.Luând banii,ne-a lăsat baltă,nu a redactat petiţia,fiind nevoită să o redactez eu.Am corespondat cu CEDO în aceşti ani,CEDO solicitându-mi acte.Aceste acte le-am trimis în timp util,respectând termenul de şase săptămâni.Întotdeauna am primit scrisoare de confirmare din partea CEDO.
În iunie anul acesta se fac şapte ani de când avem acest proces la CEDO.Printr-o scrisoare am întrebat CEDO,în ce stadiu se află petiţia noastră(în scrisorile de confirmare scria că petiţia este la Camera a Treia.)Mi s-a răspuns că că nu mi se poate da un răspuns privind starea petiţiei noastre,deoarece CEDO are foarte multe petiţii din ţara noastră,în consecinţă,acest for având foarte mult de lucru.

Oare cum aş putea afla dacă ni s-a admis ori respins petiţia? Tot în anul 2005,în luna septembrie,o familie s-a adresat CEDO şi peste un an jumătate au primit răspuns cum că cererea lor este inadmisibilă.

Oare,în aceşti şapte ani CEDO nu îmi poate da răspuns dacă petiţia noastră este admisibilă/inadmisibilă?

Vă mulţumesc că mi-aţi citit scrisoarea. Cu deosebit respect,Etelka Palffy

Intrati aici si vedeti: [ link extern ]
Stimate forumist,

Precum am mai scris, procedura în fața CEDO se desfășoară în două etape principale:

1. etapa admisibilității în principiu
2. etapa de după declararea cererii admisibilă în principiu.

Dacă ce-a de-a doua etapă este publică pe potalul CEDO, respectiv HUDOC și este contradictorie cu Statul Român, prima etapă nu este publică, desfășurându-se exclusiv între dvs. și juriștii Diviziilor române de la CEDO.

Din păcate, cu cât are mai multe deficiențe o cerere CEDO inițială, deficiențe care sunt necesar să fie lămurite prin precizări și suplimentări de acte, cu atât se prelungește această etapă.

Din punctul meu de vedere, un indiciu al posibilei soluții de admisibilitate în principiu îl puteți avea atunci când, după ultima comunicare cu juriștii CEDO ( în care ați suplimentat cererea ) a trecut un timp îndelungat, de peste 6 luni, un an. În general acesta este termenul în care se primește un răspuns negativ, calculat de la ultima comunicare. Per a contrario, dacă nu l-ați primit, cererea poate fi admisibilă în principiu.


Pentru a înțelege mai bine procedurle CEDO, vă fac, în cele ce urmează, o conturare a etapelor principale:

1. etapa admisibilității în principiu,

Reprezintă etapa în care aplicantul va primi, în debutul corespondenței cu juriștii CEDO, o adresă cu valoare strict de confirmare de primire. Aplicantul va fi încunoștiințat oficial despre receptarea cererii de către CEDO dându-se un număr și un nume cererii : 11111/2012, X contra României.

Se vor atașa și 10 autocolante conținând un cod de bare.

Se va iniția o anumita corespondență cu juristii CEDO.

- aveti nevoie de toate hotararile pronuntate in cauza dvs, precum si de cerereile importante, cum ar fi: cererea introductiva de instanta, apeluri, raspunsuri, notificari....
- aceasta etapa este strict in limba romana si nu aveti nevoie decat de copii tip xerox, in nici un caz nu dati banii pe traduceri autorizate...
- este necesar să nu redactați o cerere în stilul recursului intern, fiind dorită arătarea drepturilor încălcate, precum și jurisprudența Curții,

Repet, în cazul în care această etapă se finalizează cu un insucces - inadmisibilitate vădită - veți fi înștiințată în 6 luni -1 an de la ultima comunicare cu juriștii. Înștiințarea de inadmisibilitate vădită nu este motivată și nu poate fi atacată în nici un mod.

Pe de altă parte, dacă cererea este admisibilă în principiu, înștiințarea durează mult mai mult și are o formă specială.


2. etapa de după declararea cererii admisibilă - Curtea declară cererea ca nefiind vădit inadmisibilă.


Astfel, în cazul nedeclararii inadmisibilitatii, va exista o etapa contradictorie cu Statul Roman, in engleza sau franceza- limbile oficiale ale Curtii.

Aceasta etapa esteușor de observat deoarece Curtea va avertizeaza special, omunicandu-va si asa-numitele: Statement of Facts si Questions to the Parties.

Tot acum se pune în vedere părții ca procedurile se vor desfasuraîn limbile engleză și franceză- limbile ale Curtii si ca este de dorit angajarea unui avocat spre a va reprezentaaceste limbi, in caz ca nu aveti. Cata vreme nu aveti astfel de comunicari, prima etapa nu este finalizata.

O altă caracteristică a celei de-a doua etape o constituie publicitatea acesteia, dacă prima etapă nu este publică, cererea fiind cunoscută doar de dvs, de acum înainte veți avea indemana si portalul CEDO (www.echr.coe.int), respectiv HUDOC, pe care puteti verifica anterior-amintitele comunicari.

După ce procesul în fața CEDO s-a încheiat iar, în cazul fericit, CEDO va constata încălcarea unor drepturi sau libertăți apărate de Convenție și Protocoalele sale, la un moment dat, CEDO va motiva hotărârea dată.


Cu stimă.

Ultima modificare: Luni, 2 Aprilie 2012
andreigrigoriu, moderator
Si ce ar putea vedea doamna pe site , de ce nu raspundeti femeii la obiect ???
Bună seara,

Vă mulţumesc cu mult respect pentru răspunsurile primite.

Dacă îmi permiteţi,aş mai dori să menţionez următoarele:am primit număr de înregistrare din partea CEDO,am primit codul de bare.Am trimis toate actele solicitate de acest for.Într-o scrisoare de confirmare CEDO mi-a solicitat să relatez ceea ce se întâmplă în continuare privind acest caz.M-am conformat.Am relatat tot ceea ce se întâmplă,de fiecare dată primind scrisoare de confirmare din partea CEDO.

Mă nedumereşte faptul că imediat se fac şapte ani de când această petiţie se află la CEDO,dar nu mi s-a comunicat nimic de admisibilitate/inadmisibilitate.Am observat faptul că oricine a avut petiţie la CEDO,li s-a comunicat în câteva luni admisibilitatea/inadmisibilitatea petiţiei.ªi am trimis la CEDO de două ori scrisoare prin care am întrebat care este soarta petiţiei noastre.Cum v-am mai spus,nu mi s-a dat un răspuns concret,spunându-mi-se că au prea mult de lucru din cauza numeroaselor petiţii din ţara noastră.

Doresc să mai menţionez faptul că am respectat termenul de şase luni,am respectat termenul trimiterii actelor solicitate de CEDO(şase săptămâni.)Iar aici,în ţară,ultima instanţă la care am apelat ,fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

Cu respect vă mulţumesc că mi-aţi citit scrisoarea. Cu deosebit respect,
Etelka Palffy


Stimată doamnă,

Precum v-am răspuns, având în vedere că nu ați primit comunicarea inadmisibilității /admisibilității, presupun că vă aflați în prima etapă. Câtă vreme cererea se află în prima etapă, nu este accesibil HUDOC-ul referitor la cazul dvs, etapa nefiind publică.

În privința celor 7 ani, îmi pare rău, dar aceasta este situația. Totuși, precum v-am arătat, indiciul posibilei soluții îl puteți avea de la ultima comunicare cu CEDO, neavând importanță data depunerii cererii. Dacă a trecut peste un an, sperăm într-o admisibilitate.

Cu stimă.
Ultima modificare: Marți, 3 Aprilie 2012
andreigrigoriu, moderator

Alte discuții în legătură

Proces la cedo etelkapalffy etelkapalffy Bună ziua, Mă numesc Etelka Palffy ,sunt din Târgu-Mureş şi mă adresez cu deosebit respect domniilor voastre cu următoarul subiect: Din luna iunie ... (vezi toată discuția)
Cerere admisibila in principiu? geo-vem geo-vem Dacă am primit codul de bare si scrisoarea de confirmare de la curte, asta inseamna ca este admisibilă in principiu ?sau incă nu se poate vorbi de asa ... (vezi toată discuția)
Cedo lefteria lefteria cum pot afla daca dosarul meu este pe rol la cedo? (vezi toată discuția)