avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 334 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Fonduri europene, finanţări ... dubla finantare bursa posdru, bursa de studiu
Discuție deschisă în Fonduri europene, finanţări nerambursabile, grant-uri

dubla finantare bursa posdru, bursa de studiu

Bună ziua,

Masteratul la care m-am înscris face parte din sistemul integrat de programe de masterat - PROMISE" - POSDRU/86/1.2/S/61810, proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi cofinanţat din Fondul Social European. Proiectul are valoarea totală de 20.750.329 lei (20.323.492 lei nerambursabili).

Acest masterat oferă studentilor "o bursa PROMISE" în cazul în care ei îndeplinesc anumite condiţii.

Facultatea oferă de asemenea o bursă de studiu sau merit stundenţilor.

Iniţial, în primul semestrul cele două burse s-au cumulat: bursa Promise cu bursa de Studiu. Mai apoi bursele de studiu/merit au fost oprite cu motivaţia "dublă finanţare" (se încălca o lege/hg).

Vă rog să-mi spuneţi dacă acest lucru este adevărat şi de asemenea vă rog să-mi spuneţi ce lege se încalcă prin oferirea ambelor burse.

Vă mulţumesc frumos!
Cel mai recent răspuns: kres , utilizator 15:06, 16 Iunie 2013
In cadrul bursei POSDU ati incheiat un contract, care trebuia sa includa conditiile de acordare a bursei.Se regasesc conditiile de suspendare a bursei de studiu in acest contract?
Adresati intrebarea dvs catre AMPOSDRU:
[ link extern ]
Ultima modificare: Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
Daniela Bolog, Consultant credite si finantari
Mulţumesc pentru răspuns.
În contractul semnat de noi, studenţii, nu se găsesc condiţiile de suspendare a bursei de studiu.
În aceste condiţii, mai poate fi vorba de o dubla finanţare?
Sursele de finantare sunt diferite din cate intelg eu...
bursă de studiu sau merit are ca sursa de finantare fondurile universitatii iar masteratul este finantat din fonduri europene...sincer, deocamdata nu vad dubla finantare...dar ma interesez si voi reveni.
E trecut in Ghidul Solicitantului POSDRU, la "activitati neeligibile" o fraza de genul:

Activitati neeligibile

5. Activităţi care au fost deja finanţate sau care se află în procesul de finanţare din bugetul de stat sau din alte surse. În acest sens, solicitanţii de finanţare nerambursabilă trebuie să dea declaraţie scrisă prin care să confirme faptul că sunt în cunostinţă de cauză cu privire la faptul că dubla finanţare a aceluiasi proiect nu este permisă.

Din punctul meu de vedere, bursa de studiu sau de merit (de la bugetul facultatii) e una si finantarea pentru master (din fonduri europene) e altceva si nu ar trebui sa intre in conflict in sensul paragrafului precedent (nu e vorba de acelasi proiect).

Trebuie insa solicitat un punct de vedere oficial (scris) din partea celor care se ocupa de fondurile POSDRU in regiunea in care va aflati.
Daca o faceti, cei de la POSDRU or sa va spuna foarte probabil ca "nu se poate" pentru ca sunt niste functionari publici, ai statului roman, morti de frica sa-si asume vreo raspundere, date fiind scandalurile si controalele pe bani europeni care au condus la stoparea finantarilor POSDRU pentru Romania, de catre Comisia Europeana.

Va sfatuiesc totusi sa incercati, expunand cazul dvs. cat mai clar posibil, astfel incat sa rezulte ca nu e vorba de acelasi proiect, aceeasi activitate, aceeasi forma de finantare. Solicitati un punct de vedere scris cu care sa puteti merge la facultate sa va sustineti cauza.



Multumesc mult pentru sfaturile date!
Le vom pune în aplicare.

Alte discuții în legătură

Actiune impotriva facultatii de comunicare si relatii publice crassh crassh Buna ziua, doresc sa stiu daca este posibil sa dau in judecata Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si ... (vezi toată discuția)
Studii de master finantate de la bugetul de stat si bursa de studiu Elenauj Elenauj Buna ziua! Sunt absolventa a facultatii de farmacie durata de studii 5 ani (pe diploma de licenta precizeaza ciclul 1 de studii de licenta comasat cu ciclul 2 ... (vezi toată discuția)
Dubla finantare cursuri incluziune sociala costinaroman costinaroman Buna ziua, am o problema legata de dubla finantare, am inceput un curs online in cadrul unui proiect posdru in data de 21 iulie 2015, cursuri pentru ... (vezi toată discuția)