Suntem in discutii de colaborare cu unul dintre marile hipermarketuri ca si furnizor de produse, iar termenul contractului este nelimitat. Doresc sa stiu daca acest lucru este legal.
Iar in contract nu se specifica nicaieri dreptul de a rezilia al furnizorului.
Ulterior pot rezilia acest gen de contract?
Multumesc anticipat
În cazul contractelor închieate pe durată nedeterminată regula este că oricare dintre părți pot denunța contractul respectiv după notificarea celeilalte părți într-un termen rezonabil.
În cazul contractelor cu termen această „renunțare la contract” doar prin voința uneia dintre părți este mult mai greu de realizat, deoarece ambele părți s-au obligat să respecte contractul până la împlinirea termenului contractual.
Deci, după părerea mea, încheierea unui contract pe durată nedeterminată este mai avantajoasă pentru D-voastră, deoarece puteți cere încetarea contractului oricând, dacă vă notificați partenerul în acest sens. La fel poate să procedeze și cealaltă parte.
"..oricare dintre părți pot denunța contractul respectiv după notificarea celeilalte părți într-un termen rezonabil."
Nu va fi destul de greu, in cazul unor opinii divergente, de a determina ce inseamna acest termen rezonabil? Un termen poate fi rezonabil pentru una din parti in timp ce pentru cealalta parte sa nu fie chiar rezonabil.
Nu inteleg nimic!
Este vorba despre CONTRACT care are o
- clauza de "durata nedeterminata"
ori nu are
- clauza de dutata a contractului?
Intre aceste doua aspecte sunt diferente majore din punct de vedere juridic.
Incetare contract
babysee
Buna ziua,
am o nelamurire: pot solicita incetarea unui contract de p-s avand in vedere ca in cuprinsul lui s-a omis inserarea unor clauze legate de ... (vezi toată discuția)