avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 742 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Art. 15 Cod Penal
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

Art. 15 Cod Penal

Art. 15
Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.


Urmeaza sa raman definitiv intr-un dosar in care am fost condamnat la 5 ani inchisoare. Daca anul viitor va intra in vigoare noul cod penal care prevede limite de pedeapsa semnificativ mai mici cum se va face aceasta aplicare a art 15 CP ? Din oficiu sau la cerere ?

Edit: am gasit un recurs in interesul legii referitor la intrebarea mea,
[ link extern ]

Deci noul cod penal se va aplica si pedepselor ramase definitive prin "Contestatie in anulare" sau am inteles gresit ?
Ultima modificare: Vineri, 8 Februarie 2013
ContSters241638, utilizator
Cel mai recent răspuns: ContSters241638 , utilizator 15:53, 8 Februarie 2013
ati inteles bine, insa nu calea contestatiei in anulare tb sa o alegeti ci cea a contestatiei la executare, este un incident ivit cu ocazia executarii pedepsei cazul interventiei unei legi penale mai favorabile.
Va multumesc pentru raspuns. Imi puteti spune daca se poate aplica in acest caz?
Una din infractiunile pentru care am fost condamnat la pedeapsa "cea mai grea" este art 7 L 39/2003 care prevede pedepse de la 5-20 ani.
Noul cod penal prevede de inchisoare de la 1 la 5 ani.
As putea beneficia de acel art 15 cp ?

Am gasit o decizie din 2002 pentru o inselaciune cu consecinte deosebit de grave pentru care a primit 12 ani, legea noua prevedea inchisoare de la 3 la 15 ani pentru acel prejudiciu. Pedeapsa condamnatului definiv era sub maximul noii legi si totusi i-a fost redusa pedepsa de la 12 ani la 6 ani in urma caracterizarii de la penitenciarul unde a fost incarcerat.


Ultima modificare: Vineri, 8 Februarie 2013
ContSters241638, utilizator
am inteles pe " asociere " art 7 din 39, raspunsul e da.
Totusi ar putea fi o problema in sensul aplicarii legii mai favorabile, in noul cod penal textul art 15 din actualul CP se modifica in

"Art. 6. - (1) Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim.
"

Deci numai in cazul in care pedeapsa aplicata conform vechiului cod depaseste maximul limitei de pedeapsa din noua lege se reduce la acel maxim.

Iar retroactivitatea legii penale mai favorabile se aplica numai in cazurile care nu au ramas definitive.

"În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă."

Deci articolul 15 din actual cod nu se va mai aplica retroactiv intrucat este cauza definitiva iar noul cod penal a fost modificat astfel incat sa nu mai reduca pedeapsa aplicata decat daca depaseste maximul noii legi.

Gresesc?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Proiectul de lege RADUGABY RADUGABY Legea penala mai favorabila intervenita dupa condamnarea definitiva... stiti unde pot gasi acest proiect de lege? Sau daca s-a aprobat? va multumesc (vezi toată discuția)
Circumstante atenuante in noul cod penal? dodonica dodonica Buna ziua! Pentru o anumita infractiune pedeapsa inchisorii este de 4 ani s-a aplicat circumstantele atenuante in conditile in care incadrarea infractiunii ... (vezi toată discuția)
Aplicarea legii mai favorabile OANACAMPAN OANACAMPAN Proiectul de lege privind reevaluarile dosarelor pentru aplicarea legii mai favorabile detinutilor este aparuta deja in Monitorul Oficial.Asadar,o condamnare ... (vezi toată discuția)