avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 455 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... legea 10/2001
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

legea 10/2001

Speță :
● In anul 2oo7, primarul emite dispoziție prin care se respinge notificarea formulata in baza legii 10/2oo1 , prin care solicitam restituirea în natură a unui imobil sau ca măsură reparatorie prin echivalent constând în compensare cu alt teren aparținând primăriei , motivând că în cazul meu măsurile reparatorii constau in titluri de valoare …… ( Primăria este atât unitate deținătoare cât și entitatea învestită cu soluţionarea notificării)
● am contestat în instanță ; în anul 2oo8 , Tribunalul anulează decizia , obligând primarul să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile art.16 al.2 din titlul VII al legii 247/2oo5 .
● am făcut apel ; în anul 2o1o , Curtea de apel menține dispoziția privind anularea deciziei primarului , și constată că sunt îndreptățit la despăgubiri bănești ( nu se precizează sursa de unde ar trebui să primesc banii ) .
● în anul 2o12 sentințele au fost investite cu formulă executorie ; acum 7 luni , prin executor judecătoresc am solicitat de la primărie sumele de bani – cu titlul de despăgubiri .
● în urmă cu 6 luni , Primăria face contestare la executare , motivând că prin decizia curții de apel nu obligă Primăria la plata acestor sume de bani , că pentru aceasta există reglementarea ce se realizează de către ANRP .
● cu o luna înainte de judecata contestării la executare – Martie 2o13 , primarul emite dispoziție prin care mă înștiințează că va transmite către Prefectură documentația de acordare de despăgubiri în condițiile art.16 al.2 din titlul VII al legii 247/2oo5 , pentru imobilul revendicat .
Întrebări :
1. dacă Dispozitia primarului din Februarie 2o13 este legală și poate produce efecte , având în vedere că au trecut mai bine 4 ani de când Tribunalul l-a obligat pe primar să facă aceasta , și 7 luni de la cererea de acordare a despăgubirilor ? nu există un termen legal ( 60 de zile ) în care trebuie fie pronunțată Dispozitia ? Trebuie să atac Dispozitia ?
2. dacă Primarul poate dispune unilateral , că pentru o notificare în baza legii 10/2oo1 se pot acorda ca măsuri reparatorii doar despăgubiri în condițiile art.16 al.2 din titlul VII al legii 247/2oo5 ? Dispozițiile art.2 din L10/2oo1 “Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării , cu acordul persoanei îndreptăţite ” , nu sunt obligatorii și pentru primar ? Nu trebuia , în mod normal să-mi ofere în compensare un alt bun sau serviciu în echivalent ?
3. ce șanse am să execut Primăria - a o obliga la plata sumelor de bani prevăzute în dispozitivul deciziei curții de apel , în condițiile date ? Ce ar trebui să mai fac ?
MULȚUMESC !!!!
Cel mai recent răspuns: IOSUB CRISTI , utilizator 21:05, 21 Martie 2013
o sa incerc sa va raspund punctual la intrebari...
1 daca veti fi atent/a veti observa ca hotararea instantei a ramas definitiva in anul 2010, dumneavoastra investind-o cu formula executorie in 2012, adica dupa 2 ani...din pacate ANRP respinge orice dosar care nu contine sentintele investite, acte de identitate valabile si in forma ceruta de lege etc...unele solicitari sunt legitime, altele sunt incercari ale celor de la ANRP de a lungii boala...aceste aspecte, impreuna cu dezinteresul sau atitudinea de "gica contra" a unor notificatori(nu insinuez ca ar fi cazul aici) pun Primaria în imposibilitatea de a pune in aplicare cu celeritate hotararile judecatoresti si de a transmite dosarele institutiilor abilitate. In plus aveti posibilitatea de a ataca noua dispozitie in termenul legal de 30 de zile asa cum ar trebui sa se specifice in dispozitivul acesteia.
2. masura propunerii de acordare a despăgubirilor în condițiile art.16 al.2 din titlul VII al legii 247/2oo5 nu a fost stabilita de primar in mod unilateral, ea fiind in fapt punerea in executare a Deciziei Curtii de apel, decizie ce v-a fost favorabilă. Daca ati fi dorit o alta masura reparatorie ar fi trebuit sa ridicati aceasta problema in cadrul contestatiei formulate impotriva dispozitiei emise in 2007. In cazul in care ati ridicat-o cel mai probabil ea a fost dezbatuta si gasita ca neintemeiata.
3. va dezamagesc iar...sansele sunt practic nule; unitatea investita cu solutionarea notificarii face o propunere de acordare despagubiri banesti, cuvantul cheie fiind propunere; decizia finala este emisa de ANRP Bucuresti; Primaria/Primarul nu au posibilitatea de a va acorda in mod direct despagubirile, nici prevederi bugetare pentru aceasta.Puteti executa silit Primaria doar pentru cheltuielile de judecata. Desigur daca instanta a utilizat o formula de genul " Obliga pe x sa acorde lui y suma de....reprezentand....." puteti proceda la executare silita; de cele mai multe ori insa instantele nu stabilesc cuantumul sumei si nici obligatia municipalitatii de a achita aceste despagubiri. Aceasta este de fapt solutia corecta in lumina prevederilor legale.
mulțumesc pentru ajutor

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cum pot executa o hotarare judecatoreasca pe legea10/2001 nemodificata? Dalila-Georgiana Herescu Dalila-Georgiana Herescu Speta pe scurt: Am chemat in judecata primaria prin primar pentru ca nu am fost multumita de cuantumul despagubirilor si de modalitatea de acordare a lor ... (vezi toată discuția)
Legea 10/2001 violeta_vlasceanu@yahoo.com violeta_vlasceanu@yahoo.com Buna ziua. Am primit de la AVAS Decizia de acordare de masuri reparatorii: Ce poate insemna mai exact \" propunere acordare de masuri reparatorii pentru ... (vezi toată discuția)