Ar putea fi de ras daca nu ar fi chiar de plans ....
Comedia absurdă n-au inventat-o marii dramaturgi ai lumii, ci birocrația românească.
Iata o poveste culeasă din realitate și redată magistral de Dan Radu Simota. Țineți-vă respirația, urmează o lectură pe cinste !
"Ieri am stat toată ziua la coadă la ANAF. Aș vrea să vă relatez o mică întâmplare. Doi bărbați, plini de transpirație și obosiți, ajung în fața Sfântului Graal - ghișeul inspectorului ANAF (o inspectoare). Urmează prezentarea actelor, discuții preliminare etc. La un moment dat, unul dintre ei, înfuriat la culme, începe:
-Cum, doamnă, nu sunt eu ?! Păi, uite buletinul ca dovadă ! Ce vrei mai mult ?
-Nu mai semănați cu cel de aici.
-Normal că nu mai semăn ... au trecut aproape zece ani și am pierdut un teanc de păr între timp !
-(înfuriată) Nu este problema mea ... eu nu pot emite adeverința pe baza acestor date.
-Băga-mi-aș ... ! Faceți mișto de mine ...
Inspectoarea, nervoasă, îi aruncă hârtiile pe jos. El devine și mai iritat. Între timp apare și un polițist comunitar, pregătit cu carnețelul de amendă pentru tulburarea liniștii publice.
Politistul:
-Vă rog să veniți cu mine !
-Domn'e, stau de la 8 dimineața la coadă. Nu mă mișc din fața ghișeului până nu rezolv !
Polițistul, fiind înțelegător sau toropit de căldură, îi ascultă povestea. Urmeaza un schimb de pareri intre cei doi.
-Să știți că trebuie să vă amendez.
-Nu puteți. Dacă doamna spune că nu eu sunt cel din buletin, nu mă puteți amenda pe baza buletinului.
Politistul (aflat în impas, se întoarce spre inspectoare):
-Să știți că dacă îl amendez, certific faptul că domnul este chiar cine spune că este.
-Nu mă interesează.
-Doamnă, eu, ca reprezentant al unei instituții a statului, certific că el este chiar el.
- ...
Politistul (către el):
-Deci, vă dau sau nu amendă ?
-Dacă îmi dați amendă, este clar că eu sunt eu ?
-Da.
-Atunci vreau amendă !
Polițistul scrie amenda liniștit, în timp ce el nu se mișcă din fața ghișeului. Inspectoarea e din ce în ce mai iritată.
El primește amenda și se întoarce triumfător către ghișeu:
-V-am spus, doamnă, că eu sunt eu !
Ea (cu ceva scarba in glas):
-Hai, dă hârtiile alea la semnat ! #-o
P.S Anuntul Ministerului de finante ca incepand cu 01.12.2018 relatiile cu fiscul se vor desfasura numai online pare un vis frumos desi mult prea indepartat. Cu toate ca ...., mai bine mai tarziu decat niciodata.
www.avocatnet.ro/content/art...