milika a scris:
iar la spetza promisiunea de vanzare cumaparare e un act de dispozitie
tocmai ce imi povesteati domnule themis ca nu mai merge treaba cu consolidarea sau desfiintarea contractului de vanzare /cumparare daca ....ceea ce a fost vandut nu pica in lotul mostenitorului care a instrainat..acu zile
:)
milika, iconiţele, oricît ar fi ele de şturlubatice, nu ţin loc de argumente.
Presupun că stau de vorbă cu un jurist. Altfel, nu aş pierde vremea cu consideraţii teoretice. ªi, în calitatea dumneavoastră de jurist, vă întreb: de cînd este antecontractul (precontractul, chitanţa de mînă sau cum vreţi să-i spuneţi în limbaj popular - promisiune sinalagmatică de vînzare-cumpărare, dacă e să-l definim într-un limbaj mai complex) un act de dispoziţie? Transmite el vreuna dintre atributele dreptului de proprietate? Este el un act translativ de drepturi reale? Care sunt normele de drept care ar permite o asemenea concluzie?
Răspunsul este simplu şi categoric:
NU. Nici măcar dacă e încheiat în formă autentică, antecontractul nu este un act de dispoziţie.
Antecontractul dă naştere unei obligaţii de a face. Adică, mai concret, obligaţiei de a încheia pe viitor actul de dispoziţie, contractul de vînzare-cumpărare.
Aştept argumente
de drept. De glumiţe şi de emoticoane mi-e plin podul.
Despre vînzarea bunului indiviz de către unul dintre coproprietari, altădată. Nu e nici locul, nici speţa potrivită.