avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 560 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Recurs - explicatie sentinta
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

Recurs - explicatie sentinta

Dispus rejudecarea
Solutia pe scurt: Respinge ca nefondate cererile formulate de recurentul parte vătămată şi civilă M.N. şi recurentul inculpat D.S privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute de instanţa de fond în sarcina inculpatului. Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul parte vătămată şi civilă M.N. împotriva sentinţei penale nr. X a Judecătoriei Iaşi, dată în dosar nr. X. Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.S. împotriva sentinţei penale nr. X a Judecătoriei Bacau, dată în dosar nr. X, sentinţă pe care o casează în parte, în latura penală, în sensul înlăturării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate şi dispunerii suspendării condiţionate a executării aceleiaşi pedepse. Rejudecând cauza în limitele arătate: Înlătură aplicarea prevederilor art. 861 – 864 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată de instanţa de fond, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.
Document: Hotarâre X
Rog respectos, cine poate sami explice mai exact aceasta sentinta in sensul ca de fapt inculpatul numai are nici o treaba penala??????#-o
Multumesc!
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Mai exact?!!adica are 1 an cu suspendare si 3 incercare ,nu ca nu mai are nici o treaba penala......aicea nu inteleg.
Adica vreo 4 ani trebuie sa fie sfant. Si figureaza si in cazierul judiciar.
Inculpatul a avut noroc la recurs, i s-a inlaturat suspendarea conditionata sub supraveghere care este o masura mai severa( condamnatul trebuie sa se supuna anumitor masuri de supraveghere, sa i se impuna respectarea anumitor obligatii prin hotararea de condamnare)si s-a dispus suspendarea conditionata a executarii aceleasi pedepse, respectiv 1 an inchisoare cu termen de incercare de 3 ani, si ca sa intelegeti mai bine o sa va arat prevederile c.p.:
ART. 82
Termenul de încercare
Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.
ART. 83
Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
#M32
ART. 84
Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile
Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
#B
ART. 85
Anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior
Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
ART. 86
Reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei
Dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Condamnare MISAMIHAI MISAMIHAI Solutia pe scurt: Condamnă inculpatul x la o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei ... (vezi toată discuția)
De ce anume este conditionata suspendarea executarii pedepsei? fiddy fiddy Solutie: În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 C.p.p. condamnă pe inculpatul x, la o pedeapsă de 1 an şi 6 ... (vezi toată discuția)
Detalii sentinta de condamnare pentru art 87 al.1 din oug.195/2002 alecs_busty alecs_busty Solutie: În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002., cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 C.p.p. condamnă pe inculpatul P A M la pedeapsa de 8 luni ... (vezi toată discuția)