 tgeorgescu 
	    	Utilizator
	    	    
	  
	  
	  
	    
	    	tgeorgescu 
	    	Utilizator	    
	    
	    	  
	  
	  	 tgeorgescu, utilizator
 tgeorgescu, utilizator 	
			 tgeorgescu 
	    	Utilizator
	    	    
	  
	  
	  
	    
	    	tgeorgescu 
	    	Utilizator	    
	    
	    	  
	  
	  	 tgeorgescu, utilizator
 tgeorgescu, utilizator 	
			 papati 
	    	Utilizator
	    	    
	  
	  
	  
	    
	    	papati 
	    	Utilizator	    
	    
	    	  
	  
	  	 tgeorgescu 
	    	Utilizator
	    	    
	  
	  
	  
	    
	    	tgeorgescu 
	    	Utilizator	    
	    
	    	  
	  
	  	
Tribunalul de Primă Instanţă are competenţa de a judeca:
acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct şi individual), precum și împotriva actelor normative (dacă îi privesc direct şi dacă nu presupun măsuri de executare) sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a acţiona a acestor instituţii, organisme, oficii sau agenții. Este vorba, de exemplu, de o acţiune introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică o amendă;
 tgeorgescu, utilizator
 tgeorgescu, utilizator 	
			~ final discuție ~
 marianaragalie	                   
	                
	                	               	Ce fel de dosare se pot depune la CEDO si ce fel la CEJ? (vezi toată discuția)
	                    marianaragalie	                   
	                
	                	               	Ce fel de dosare se pot depune la CEDO si ce fel la CEJ? (vezi toată discuția)
	                
	           Antoanela Geaman	                   
	                
	                	               	Avand in vedere ca Romania este membra a U.E si conform art 148 alin 2 din Constitutia Romaniei:
[i](2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor ... (vezi toată discuția)
	                    Antoanela Geaman	                   
	                
	                	               	Avand in vedere ca Romania este membra a U.E si conform art 148 alin 2 din Constitutia Romaniei:
[i](2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor ... (vezi toată discuția)
	                
	           Alexandru Munteanu	                   
	                
	                	               	Stimati colegi, 
Un cetătean român (si deci european) poate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona sa se adreseze Curtii de Justitie a Uniunii ... (vezi toată discuția)
	                    Alexandru Munteanu	                   
	                
	                	               	Stimati colegi, 
Un cetătean român (si deci european) poate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona sa se adreseze Curtii de Justitie a Uniunii ... (vezi toată discuția)