avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 685 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Impozit pe venit, ... Contributii pentru pensie, somaj si sanatate
Discuție deschisă în Fiscalitate - Impozit pe venit, CAS, CASS

Contributii pentru pensie, somaj si sanatate

As dori sa stiu cum as putea plati asigurarile la sanatate,somaj si pensie daca nu am carte de munca la nici o firma.Se pot plati toate intr-un singur loc si cam cat ma costa? Multumesc
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 08:56, 22 Decembrie 2013
Puteti avea stagiu de cotizare prin incheierea unor contracte de asigurare cu Casa de pensii, AJOFM si Casa de Asigurari de Sanatate.
Astfel:

1. Se pot asigura in sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare sociala, in conditiile Legii 263/2010 avocatii, personalul clerical si cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate in sistemul public, precum si orice persoana care doreste sa se asigure, respectiv sa isi completeze venitul asigurat.

Baza lunara de calcul a contributiei de asigurari sociale o constituie venitul lunar asigurat, prevazut in contractul de asigurare, care nu poate fi mai mic decat suma reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si mai mare decat valoarea corespunzatoare a de 5 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.

Termenul de plata a contributiei de asigurari sociale data de 25 ale lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza plata, in caz contrar datorandu-se dobanzi si penalitati de intarziere, pana la data achitarii sumei inclusiv.Plata contributiei de asigurari sociale se poate face si anticipat, pe o perioada de cel mult 12 luni.

Contractul de asigurare sociala se incheie in forma scrisa, intre persoana interesata sau dupa caz tutorele, curatorul, mandatarul acesteia, desemnat prin procura speciala, si casa teritoriala de pensii din raza de domiciliu sau resedinta a persoanei si produce efecte de la data inregistrarii acestuia la casa de pensii.

Venitul asigurat inscris in contract poate fi modificat prin depunerea unui act aditional, care produce efecte pentru viitor de la data inregistrarii.

Actele necesare inregistrarii contractului de asigurare sunt :
- 2 exemplare contract de asigurare (sunt puse la dispozitie de catre casa de pensii pe site la Formulare)
- copie si original act identitate
- dosar incopciat

Având în vedere cuantumul câştigului salarial mediu brut stabilit prin Legea nr.6/2013 , nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 778 lei, nivelul maxim fiind în sumă de 11.115 lei, aceste valori fiind aplicabile din data de 25.02.2013.

Contributia de asigurari sociale, in procent de 31,3%, se datoreaza de la data incheierii contractului de asigurare sociala, contributia lunara aferenta nivelului minim al venitului lunar asigurat fiind in suma de 244 lei.


2. Asa cum se dispune in Legea nr.76/2002 se poate asigura în sistemul asigurarilor pentru somaj orice persoana care realizeaza venituri din activitati desfasurate potrivit legii, si care nu sunt asigurate prin efectul legii.
Persoanele fizice pot incheia contract de asigurare pentru somaj cu agenţia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi au domiciliul, daca au cel putin varsta de 18 ani si sunt asigurate in sistemul public de pensii si in sistemul asigurarilor sociale de sanatate.

Venitul lunar pentru care se face asigurarea nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, stabilit potrivit legii (in prezent, 800 lei), si mai mare decat echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, in vigoare in luna pentru care se plateste contributia de asigurare pentru somaj.
Contributia lunara este de 0,5% din venitul asigurat, deci minimum este 4 lei.

3. Potrivit dispozitiilor Legii nr.95/2006, pentru a beneficia de serviciile medicale oferite de stat o persoana trebuie sa se asigure in sistemul de sanatate daca nu are nici un venit se poate asigura prin incheierea unui contract de asigurare cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate.

Venitul minim asigurat este salariul minim pe economie (800 lei), iar contributia lunara de plata este de 5,5% din venitul asigurat.

Daca venitul asigurat este egal cu salariul minim pe economie, atunci se va plati o contributie este de 44 lei pe luna.

4. In 2014 cotele contributiilor sociale se vor pastra la aceeasi valoare ca in 2013, potrivit bugetului asigurarilor sociale pentru anul viitor, aprobat prin Legea nr. 340/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 776 din 12 decembrie.

Ceea ce se modifica este :
- salariul mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale care va fi 2298 lei.

- salariul minim brut pe economie 850 lei, de la 01.01.2014 si 900 lei de la 01.07.2014.

In acest caz , se va plati minim :
- pensie , CAS = 266 lei

- somaj = 4,25 lei

- sanatate = 46,75 lei.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Plata datoriilor catre stat ca angajat mirelam_d mirelam_d Buna ziua, As dori sa stiu daca in conditiile in care nu lucrez, imi pot plati datoriile catre stat ca si cum le-ar plati un angajat normal ? Unde ma pot ... (vezi toată discuția)
Inchidere contract de munca andreeaalexandra andreeaalexandra Buna ziua, ca rog frumos,daca ma poate indruma cineva in urmatoarea problema. Sunt administratorul unei firme de taxi,am doar o masina pe firma,am ... (vezi toată discuția)
Cum platesc pt pensie? bassmafya17 bassmafya17 Va salut.vreau sa va intreb daca ma puteti ajuta cu un raspuns... In curand nu voi mai fi angajat si implicit nu mai mi se vor opri taxe pentru ... (vezi toată discuția)