Perioada de monitorizare post adoptie

Adoptia e un proces delicat. La cursurile pentru parintii adoptivi de obicei se pune accent pe particularitatile copiilor adoptabili care au trait multiple traume de abandon si separare si care pot avea comportamente extrem de provocatoare cauzate de patternurile de atasament evitant / ambivalent / dezorganizat. Inainte de a face orice cerere oficiala de anulare a adoptiei sugerez ca familia in cauza sa fie asistata de un psiholog intr-adevar profesionist si, la modul ideal, sa se alature unui grup de suport pentru parinti adoptivi.

In Timisoara comunitatea familiilor adoptive e animata de Asociatia Ador Copiii (care ofera si cursuri pentru parinti adoptivi). [ link extern ]

Este absolut normal ca un copil, chiar si adolescent \"sa testeze limitele\"!
Trebuie blandete, multa rabdare si mai ales fermitate in a-i comunica, ca prin manifestari deplasate gen tavalit pe jos oriunde s-ar afla, amenintari, santaj sentimental, copilul nu va obtine ceea ce doreste, daca ceea ce doreste este \"deplasat\" in context sau inadmisibil in societate, sau imposibil de realizat din diverse motive pe care copilul nu le constientizeaza...
Copilul, caruia parintii nu reusesc sa-i impuna limite creste cu senzatia ca parintii nu-l iubesc, ca nu le pasa de el. Deci fixarea limitelor si a unor reguli clare privind ce este admisibil si ce nu este admisibil in comportamentul copilului este esentiala.
Pentru aceasta nu se mai admite \"corectia fizica\", (adica uitati de zicala: \"Bataia este rupta din rai!\"), nici pedepsele fizice, gen statul in genunchi, statul la colt, ci pedepse rezonabile de genul: azi nu iesi afara sa te joci, sau azi nu te joci pe computer, tableta...Azi nu vine prietenul tau la tine sa va jucati pentru ca nu te-ai comportat corect aseara in raport cu...si explicati clar regula pe care vreti s-o instituiti si de ce nu e voie, sa faca anumite lucruri, de ce nu poate obtine tot ce-si doreste,(sunt doar exemple)...
Copilul pedepsit trebuie invitat sa reflecteze la ce a gresit, unde a depasit limita si i se va explica clar ca ori de cate ori va depasi limitele impuse va primi o mica pedeapsa. Inaintea aplicarii pedepsei i se va explica din nou de ce e pedepsit: \"Esti pedepsit pentru comportamentul tau (specificati) si invitat sa te gandesti daca pe viitor vei dori sa te comporti la fel ca sa fi din nou pedepsit...\" Folositi cuvinte pe intelesul copilului. Evident pedepsele sunt in raport cu varsta si aspiratiile copilului. La doi ani de exemplu copilul poate fi privat de vizionarea desenului lui animat preferat, de un desert pe care si-l doreste foarte mult, dupa ce a mancat suficient. I se precizeaza clar de ce a fost pedepsit, (fara teama, copiii inteleg si la doi ani).
Evitati santajul, (stiu, e greu!), "daca faci/nu faci asta, primesti/nu primesti asta"... Copilul va va santaja la randul lui. Nu fac asta decat daca tu/voi, (parintii) faceti/nu faceti asta!!!

\"prietena mea a adoptat copilul si sub presiunea sotului, si a celor de la Directia Copilului, si de mila copilului sa nu-i provoace traume...\"
Si iadul e pardosit cu intentii bune! Sincer, mi se pare ca oferindu-i un camin si apoi aratand copilului ca "prietena d-v" nu-l mai vrea pt. ca, comportamentul copilului adoptat nu corespunde comportamentului la care s-ar fi asteptat "parintii", sau mai rau desfacand adoptia, (daca se poate), prietena d-v va provoca mai multe traume acestui copil decat daca ar fi lasat copilul acolo unde era si ar fi reflectat bine inainte de a face pasul daca motivatia ei personala era o motivatie reala si suficienta...

Niste manuale de psihologie infantila in raport cu varsta copilului ar ajuta-o pe mamica aspiranta sa inteleaga ca intre cum gandesc copiii, mai ales la varste fragede, si cum gandesc parintii/adultii este o diferenta ca intre cer si pamant.

Nimeni nu se naste parinte si cred ca nu exista nici copil perfect, nici parinti perfecti!:luck:

Dar ce este de facut in cazul in care toate aceste metode de educatie, sa le spunem, au dat gres? Credeti-ma, prietenii despre care vorbesc sunt oameni educati, care s-au informat inainte, au citit, au discutat cu psihologi, pediatri etc. Copilul se pare ca ii uraste. Sinura persoana cu care pare ca poate comunica este fosta maternala, care ar fi dispusa sa-l ia in plasament. Se poate face ceva? aceasta este intrebarea.

Cerere in instanta de desfacere a adoptiei.
Ar mai exista varianta sa nu se ceara desfacerea adoptiei, sa ceara doamna luarea in plasament.
Cei de la DGASPC ce zic ? V-am mai intrebat si nu ati zis.. ei au toata ziua cazurile astea pe mana, au si psiholog, exista si jurist.. acolo ar trebui sa apeleze pt consiliere.

fannatura a scris:

Dar ce este de facut in cazul in care toate aceste metode de educatie, sa le spunem, au dat gres?

Mi se pare o perioada de timp foarte scurta ca sa concluzionezi ca toate aceste metode de educatie au dat gres.
Eu muncesc cu cel mare de 2 luni sa nu mai injure si singurul progres pe care l-am vazut este ca de vreo 2 sapt nu mai injura in prezenta adultilor. Si eu am o singura regula pe care lucrez cu un copil de aproape 10 ani care n-are probleme de atasament. Prietena dvs are o multime de reguli pe care vrea sa le impuna unui copil de 4 ani cu probleme de atasament, in cateva luni - normal ca o uraste.
Cred ca problema nu este copilul ci parintii adoptivi. Ei nu-l vor, pur si simplu. Ceea ce este ok cata vreme privesc lucrurile in fata si nu se ascund dupa "copilul ne uraste".