Autoritate parentala exclusiva prin acord de mediere

Regula este exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, iar ceea ce prevaleaza, cum s-a aratat si mai sus, este interesul superior al copilului. Decizia instantei se circumscrie acestuia, urmand a se raporta, pe langa acordul parintilor, si la concluziile raportului de ancheta psiho-sociala si/sau la opinia copilului in aceasta privinta. Copiii de peste 10 ani sunt ascultati obligatoriu, dar pot fi ascultati si copiii care nu au implinit inca varsta de 10 ani, daca instanta considera relevant sau necesar.

In mod exceptional, instanta de tutela ar putea incuviinta acordul privind exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, cu ascultarea copilului, doar daca rezulta in mod evident (sunt motive temeinice) ca aceasta intelegere se circumscrie interesului superior al copilului.

"Art. 507 Noul Cod Civil - Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte

Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească."


Nefiind vorba despre o astfel de situatie, motivele temeinice care sunt, in practica, acceptate ca justificand exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte sunt: consumul de alcool, de droguri, violentele exercitate de catre unul dintre parinti sau stabilirea unuia dintre parinti in strainatate, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declaratii de martori, recunoasterea parintelui care a exercitat violentele sau, potrivit unor alte opinii, dezinteresul evident manifestat de unul dintre parinti fata de copil.

Concluzia ar fi ca un astfel de acord este riscant. Daca parintii sunt absolut convinsi ca aceasta intelegere este in interesul copilului (nu al lor), iar mama manifesta dezinteres in legatura cu acesta (altfel nu inteleg cum ar putea accepta astfel de termeni), daca rezultatul ascultarii copilului nu este imprevizibil, ar putea incerca. Sansele nu pot fi garantate insa.

Instanta va lua act de vointa partilor (Acordul de mediere), dar nu va incuviinta acordul decat daca ambii parinti pot demonstra instantei, ca in cazul lor custodia unica serveste mai bine intereselor copilului, decat custodia comuna.

Text pe tema unificarii practicii judiciare privind custodia minorului, din raspunsul trimis de Institutul National al Magistraturii catre Asociatia Romana pentru Custodia Comuna:

Potrivit art. 398 NCC, derogarea de la regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti are la bază doar motive privind interesul superior al copilului, iar nu dorinţele părinţilor, care, nu de puţine ori, pot fi egoiste şi posesive.
Cu toate acestea, pot interveni şi situaţii obiective care să facă imposibilă exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi, acestea fiind prevăzute de art. 507 NCC, care vor conduce la dispunerea exercitării acesteia de unul singur dintre părinţi, indiferent dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu.
Dispunerea exercitării autorităţii părinteşti de către unul singur dintre părinţi nu este condiţionată de decăderea celuilalt din drepturile părinteşti, dar poate fi însoţită de aceasta, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 508 alin. (1) NCC.

Multumesc tuturor pentru opinii.
In acest caz un parinte este de acord ca celalalt sa exercite autoritate parinteasca exclusiv iar, celalalt parinte doreste de acest lucru. De aceea m-am gandit ca fiind de acord amandoi, instanta le-ar putea aproba dorinta/acordul.

In principiu aveti dreptate, insa instanta are obligatia de a cenzura astfel de intelegeri, daca apreciaza ca interesul copilului este altul. Orice copil are dreptul de a avea ambii parinti implicati in viata, cresterea si educarea lui, chiar daca domiciliul sau stabil este la unul dintre ei.

Personal consider ca este mai bine sa il ai aproape pe parintele care isi doreste acest lucru si isi asuma in mod responsabil acest rol. Daca parintii agreeaza aceasta intelegere si copilul nu are de suferit acum sau in perspectiva, daca mama renunta de buna voie la acest privilegiu (de a face parte din viata copilului sau), as incuviinta, ca judecator, un astfel de acord. Parintele care nu isi asuma constient rolul acesta, nu o va face fortat de o hotarare judecatoreasca, iar copilul va suferi.

Fiecare caz ar trebui analizat individual, dincolo de prezumtia autoritatii parintesti comune instituite de Noul Cod Civil.

Exact asa ma gandeam si eu. Daca nu parinte nu este interesat de copil, nicio hotarare judecatoreasca nu-l ca determina s-o faca. In plus, prevederile legislative importate din strainatate, unde mentalitatea este diferita de cea de aici, ar fi trebuit sa tina seama de contextul specific romanesc (inclusiv ale romilor).