Autoritate parentala exclusiva prin acord de mediere

IuliaCristinaUta a scris:

Nu, instanta nu va aproba un asemenea acord. Exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti este hotarata doar de catre instanta si in baza unor probe serioase, nu pot conveni partile acest lucru. Pentru deplasarile in strainatate nu trebuie decat ca tatal sa fie de acord si sa dea o declaratie la notariat.

Da, aceasta posibilitate mai sus expusa este foarte posibila.
Instanta nu este precum notarul care ia act de intelegerea partilor.
Se pot administra probatorii.

Concluzia este aceea ca simplul acord de mediere nu poate fi neaparat suficient...dar...poate fi util daca aveti si avocat care sa incerce sa il fructifice...

mediator_comeaga a scris:


"Art. 507 Noul Cod Civil - Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte

Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească."




Faptul ca tatal nu mai tine legatura cu minorul de mai bine de 6 luni, ca si-a schimbat numarul de telefon si domiciliul, poate fi considerat neputinta de a-si exprima vointa?

Pentru a putea parasi teritoriul tarii cu un minor este necesar sa indeplinesti anumite conditii. Nu trebuie sa dovedesti exercitarea autoritatii parintesti de unul singur, ci iti trebuie doar un act notariala prin care sa iti manifesti acordul in sensul respective....de ce complicati lucrurile? Puteti cere doar constatarea intervenirii acordului ambilor parinti, ca unul dintre acestia poate insoti minorul intr-o excursie in tara T, din perioada "P".... e mai simplu!

Nu, situatia descrisa de dumenavoastra, @ayleena, poate insemna doar dezinteres.

Imposibilitatea unei persoane de a-si exprima voinţa presupune o stare care face ca acea pessoana sa nu poata percepe semnificatia anumitor evenimente si sa nu poata transmite celorlalti vointa sa in legatura cu anumite situatii. Este, de cele mai multe ori, cazul anumitor afectiuni psihice.

polloctav a scris:

Puteti cere doar constatarea intervenirii acordului ambilor parinti, ca unul dintre acestia poate insoti minorul intr-o excursie in tara T, din perioada "P".... e mai simplu!

Cred ca plecarea in afara tarii cu copilul nu presupunea o excursie, ci stabilirea pe o perioada mai indelungata (sau definitiv) acolo. Eu, cel putin, asa am inteles. Si se corobora cu lipsa de interes a celuilalt parinte (mama), precum si cu acordul sau privind exercitarea autoritatii parintesti exclusiv de catre tata.

Ce trebuie sa faca, dupa parerea mea, un mediator intr-un astfel de caz este sa verifice, atat cat ii permite rolul sau, daca parintii inteleg pe deplin diferentele intre autoritate parinteasca exclusiva si stabilirea locuintei copilului. Data fiind imposibilitatea mediatorului de a consilia juridic, de a exprima opinii, etc. nu ar fi de neglijat posibilitatea ca un avocat sa asiste la mediere si sa ofere explicatii sau sfaturi partilor.

Parintele nu are dreptul de a se spala pe maini de grija ca are un copil, asa cum un copil nu poate fi condamnat la a ramane fara un parinte sau fara o mana pentru ca parintii lui, inconstienti, decid astfel.
Numai ideea ca un parinte trebuie sa trimita pensie, sa dea un acord etc. il tine pe copil intr-un contact, oricat de precar, cu celalalt parinte lipsa. Sa spui ca daca parintii sunt de acord, atunci ii luam un drept copilului... pe ce se bazeaza? Pe egoismul unui adult?
Daca parintii decid ca pruncul lor mai bine n-ar avea picioare sa mearga la discoteca e bine? Unde e spiritul legii aici?
Care e vina copilului acela ca are doi parinti egoisti si inconstienti si de ce, pentru ca e nenorocit de soarta cu ei pe cap, sa-l mai nenoroceasca si o instanta de judecata?

Eu nu as incuviinta un astfel de acord si as obliga parintele nerezident sa-i scrie 6 scrisori pe an copilului, sub sanctiune si sa petreaca un minim de zile cu el, la fel. Nu se poate sa-l arunci pe copil doar pentru ca te-ai despartit, nu e vina lui si o instanta nu ar trebui sa incuviinteze asa ceva, vazand ca e impotriva legii.

Cum sa-i dai unui parinte incuviintarea de a-si arunca copilul la gunoi? De a se dezinteresa de el? Nu e moral, legal, nu e nicicum decat cruzime.

Sunt parinti care isi asuma obligati rolul de parinti si unii chiar o fac bine. E din inertie, pornit din orgoliu, din modul in care au divortat ori din presiunile parintilor lor, la final insa au o relatie cu copilul lor si, in esenta, asta conteaza pentru copil.
Stiu copii pentru care relatia cu tatal a constat in sambete petrecute cu bunicii, insa copilul a avut acolo, undeva, un parinte peste care si-a putut canaliza o figura paterna (sigur, de tipul asa nu!) si a putut sa-i reproseze anii fara el, a putut sa inchida cumva anii petrecuti cu bunicii in loc de tata. Psihologic, acea "closure" e extrem de importanta; e suferinta, dar nu e abandon.
Pe copil in ajuta sa aiba o intelegere a situatiei, sa aiba cui spune, pe cine lauda, pe cine apostrofa, nu sa se simta abandonat, asta-i cel mai distructiv sentiment pentru un copil, mai rau decat o palma sau mese neregulate.

Libertatea parintilor nu trebuie sa fie mai importanta decat interesul copilului lor, ca de-aia interesul copilului e superior si al lor nu.

Regret faptul ca in cultura romaneasca nu a crescut sentimentul parintesc peste sentimentul "eu te-am facut, eu te abandonez". Am inca speranta, insa atitudini ale profesionistilor de acest tip, ca-i mai bine copilului fara o mana (scuze, fara o mama), ar trebui sa dispara tocmai pentru ca sa porneasca de undeva si raspunderea asta parinteasca.

Copii frumosi!