avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 753 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Salariu administrator
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Salariu administrator

Buna ziua ,
Poate sa ma lamureasca cineva cu privire la plata administratorului si presedintelui, de ce variaza de la o luna la alta? Sa clarific mai bine. Locuiesc intr-un apartament de 64 mp utili ,cu sotul meu ,deci 2 persoane. In lunile trecute am platit salarii administrator si presedinte de bloc 19 lei apoi 20 de lei si acum 40 de lei. De ce asa cand noi convenisem la adunarea generala sa dam 10 lei pt administrator si 4 lei pt presedinte, blocul meu avand 60 de apartamente si garsoniere, bloc cu 4 etaje. Multumesc !
Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Aprilie 2014
george-neagu, moderator
Cel mai recent răspuns: Adam Grecu , utilizator 11:18, 20 Aprilie 2014
Dar pe administrator l-ati intrebat?
De regula presedintele de asociatie ,in baza contractului de mandat,poate beneficia de indemnizatie a carei valoare o dispune adunarea generala
In majoritatea asociatiilor de proprietari ,valoarea indemnizatiei presedinte/administrator au valoare identica pe intreg parcursul anului in care adunarea generala/comitetul executiv a dispus valoarea acestuia
Doar cateva consideratii pentru aceasta eterna poveste:
Salarii / indemnizatii - este adevarat ca valoarea acestora sunt hotarate in AG a proprietarilor, prin aprobarea proiectului de BVC pentru anul urmator - insa acest proiect este intocmit de catre com. executiv, care ce informatii are? Pentru personalul salariat are la dispozitie informatii cu privire la valoarea salariilor minime pe economie, ba chiar si o previziune a acestora (sa va zic ca salariul minim brut pe economie a crescut usor-usor, de la 500 lei/luna, la 850/luna iar cu 1 iulie a.c. va creste al 900 lei/luna...).
Se mai stie ca pentru personalul angajat cu CIM, asociatia trebuie sa aiba in vedere cheltuiala salariala bruta pe care trebuie sa o suporte proprietarii, adica pe langa negocierea unui salariu brut cu fiecare persoana angajata, trebuieste adaugat impozitul pe venit si contributiile sociale datorate statului.
Pentru ca in topic era vorba de Salariu administrator: conform legii, com. executiv angajeaza printre altii, administratorul, care poate fi persoana fizica - si angajarea se face cu CIM sau persoana jr. specializata , caz in care se incheie cu acesta un contract de prestari de servicii. In ambele cazuri, ”colaborarea” se face prin negociere directa, com. ex. avand ca baza de discutii, valoarea maxima aprobata in BVC si nimic mai mult. Daca se ajunge la intelegere, activitatea demareaza in conditiile negociate si stabilite prin fisa postului. Daca nu se ajunge la intelegere, com. ex. va cauta si alte oferte pana gaseste persoana dispusa sa faca acea munca in schimbul remuneratiei negociate.
Pentru persoanele angajate cu CIM, as. prop. mai are de indeplinit o multime de obligatii, pornind de la intocmire fise post, echipament de protectie, pontaje, state de plata, declaratii fiscale, Revisal, controale ITM si altele...

La fel se procedeaza si cu persoanele care activeaza in cadrul as. prop., dar pe functii alese, adica cei care functioneaza in baza unui contract de mandat, in general membrii com. executiv si ai comisiei de cenzori. Aici situatia este cam asa: in pregatirile lucrarilor de AG, membrii com. ex. se intrunesc, stabilesc Darea de seama a activitatii as. pe anul trecut, dar propun si un proiect de BVC. Ei, aici se stabilesc valorile cheltuielilor salariale cu personalul ce va fi mandatat. Sigur, au loc discutii.
Daca se ajunge la o anumita intelegere se fixeaza valoarea indemnizatiilor lunare, daca nu, atunci in viitoarea AG vor avea loc alegeri. De cele mai multe ori, prin negocieri se ajunge la intelegere - asta in faza com. ex., urmand ca in AG sa se aprobe sumele prevazute in proiectul de BVC.
Odata adoptat acest proiect, acesta devine instrumentul de lucru al as. proprietari pentru anul respectiv.

Daca pentru administrare se apeleaza la o firma specializata, asociatia cere oferte si functie de mai multe aspecte incheie un contract de prestari de servicii pentru care firma emite factura / chitanta si punct.
Asociatia introduce cheltuiala respectiva in cheltuielile lunare, pe lista de plata ce va fi repartizata proprietarilor; desigur si in acest caz as. prop. negociaza valoarea prestatiei intre oferta prezentata si cea aprobata prin BVC.
Marele avantaj este ca in peste 90% dintre cazuri, calitatea prestatiei este net superioara prestatiei cu persoana fizica si dispare in totalitate intreaga birocratie legata de aspectele fiscale pomenite, care de cele mai multe ori sunt si mari consumatoare de sume de bani care se vor adauga in spatele proprietarilor.

In toate cazurile, salariile, indemnizatiile, precum si sumele provenite din plata unor contracte/conventii de prestari de servicii se repartizeaza proprietarilor proportional cu suprafata utila a locuintelor si nu depinde de nr. de persoane inregistrate in evidenta as. prop.

Din cele presentate in topic de catre @simonica2014, banuiesc ca pe rubrica respectiva de salarii au mai fost incluse si alte persoane sau lucrari, de aceea, cele mai bune informatii le poate obtine de la asociatie. Oricum, sumele reprezentand salariile + indemnizatiile trebuie sa se incadreze in limita celor aprobate in AG a proprietarilor.

Va doresc sarbatori fericite!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Inregistrare cheltueli lunare nebugetare danilacostica danilacostica asociatia de proprietari din care fac parte din luna ianuarie consemneaza in lista de plata 300,00 lei ,,cheltueli presedinte\",care sunt adaugate la ... (vezi toată discuția)
Cine stabileste majorarea salariului presedintelui asociatiei de proprietari? GeorgetaAnca GeorgetaAnca Conform Legii nr. 196/2018 , cap. V, art. 58, (1) \"Presedintele asociatiei de proprietari si membrii comitetului executiv pot fi remunerati pe baza unui ... (vezi toată discuția)