Buna,in timpul procesului penal incepand cu camera preliminara in care situatii este obligatorie apararea(neavand posibilitate de angajare aparator din lipsa de bani)din oficiu.Multumesc.
Asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Asistenţa juridică este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;
c) în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Probe la dosar
acablau123
Buna
Intrebarea mea este Un suspect/inculpat intr-un dosar penal a dat o declaratie fara un aparator de fata, dupa ce a dat declaratia sa ajuns la fara de ... (vezi toată discuția)