Incredintare copil

Copilul saracul are niste probleme grave de atasament si abandon si acum urmeaza sa fie iar pus la incercare... nu-i o solutie pentru el, din contra, mai rau cred ca ii face, consider psihologul singura varianta viabila.
Incercati si la Autoritate niscai ajutor, faceti ceva demersuri in acest sens, poate obtineti cateva sedinte de consiliere de familie.
Are 10 ani, probabil ca problemele s-ar putea ameliora in cateva luni de terapie, nu-i chiar un capat de lume la varsta asta! Totusi, depinde si de parinti si bunica sa inteleaga ca nu autoritatea tine un copil linistit, ci siguranta.

Din observatiile mele pe parcursul a 6-7 ani asupra acestei familii, copilul acesta a fost rasfatat in exces. Niciodata nu i s-a opus nimeni si nici nu a fost contrazis vreodata, niciodata nu a fost certat sau invatat ca anumite actiuni ale lui nu sunt bune, a fost lasat sa faca ce vrea de catre ambii parinti, dintr-o iubire gresit inteleasa si aplicata. NU ARE PROBLEME PSIHICIE. Desi parintii lui s-au despartit iar el a ramas la mama, discuta mereu in privinta copiilor, niciodata in contradictoriu in prezenta lor. Tatal lui ii suna zilnic si il ia acasa la el pe cel mare la fiecare sfarsit de saptamana (cel mic nu vrea sa doarma decat acasa, pe acesta luandu-l doar duminica de la pranz, pana seara). El este singurul care a realizat ca ingaduinta nesfarsita fata de acest copil, ii dauneaza tocmai lui, de aceea a hotarat sa-si schimbe atitudinea si, impreuna cu mama sa il ia el spre crestere si educare, desi dupa parerea mea e tardiv. De copil s-ar putea ocupa bunica paterna (cat timp tatal lucreaza), care stie sa exercite autoritate asupra lui. Nu sunt sigura insa ca mama va merge pana la capat si nu se va razgandi in privinta incredintarii copilului si, nu stiam daca parerea copilului este un factor care sa influenteze hotararea data de judecator. Poate ca ar trebui ca, inainte de a intreprinde orice actiune in justitie, tatal sa ceara sfatul unui specialist? Ma refer la un psiholog. Ce ar trebui sa faca?

Nu macar la psiholog, ci mai ales la psiholog. De fapt, in momentul asta la consiliere ar trebui sa mearga parintii si copilul pentru a intelege, pentru specificul copilului care este modalitatea de abordare.
Nu este prea tarziu, copilul are doar 10 ani, insa mai intai trebuie reeducati parintii si apoi copilul se va adapta.

Problema copilului nu se rezolva in instanta, nici nu au nevoie de mers in instanta daca cei doi parinti sunt de acord ca asta e solutia pentru problema copilului in impacheteaza si il muta la tata. Problema este ca, cel mai probabil, copilul nu va ramane acolo si vor agrava problema.
Nu stiu ce intelegeti dvs prin probleme psihice, insa copilul asta pare ca sufera foarte mult din cauza ca nu se simte iubit si valoros si "striga" dupa ajutor si nu-l primeste.

Se poate orice in cazul dvs. in functie de cum va aprecia instanta.
Daca parintii se inteleg de regula nu exista probleme deosebite.

Sarmanul copil, ii trebuie iubire, implicare, nu sa fie lasat sa faca ce vrea!
Copiii cu un atasament sigur, bun, fata de parinti, indiferent ce sunt lasati sa faca (desi nu asa se face atasament, lasand copilul sa faca ce-i trece prin cap), deci indiferent de asta, ei nu fac orice tampenie! Asculta pentru ca-l inteleg pe adultul din fata lor si adultul are grija sa se faca inteles. E luat in seama, respectat si persoanele de care el se ataseaza nu se gandesc la a exercita autoritatea asupra lui si nici la a-i schimba viata fara a-l intreba.
Asa ceva arata lipsa de respect fata de el si, evident, el isi arata lipsa de respect pe care o simte implicit. Are doi parinti si pe ambii ii bate gandul sa nu-l consulte? Vai de capul lui!

Mergeti la un psiholog, nu mergeti in instanta ca nu aveti ce rezolva acolo. Daca acest copil incepe sa-si ascunda frustrarea si revolta, nu mai aveti ce repara la el peste 4-5 ani!!

Va doresc succes si sper sa reveniti sa ne mai povestiti. Va pot recomanda cateva carti, daca doriti.