avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1557 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Să schimbăm împreună legea Dezincriminarea insultei si calomniei vs Decizia C. C. ...
Discuție deschisă în Să schimbăm împreună legea

Dezincriminarea insultei si calomniei vs Decizia C. C. nr. 62/2007

Constituie declararea neconstitutionalitatii unui text normativ o restitutio in integrum, reintoarcere la starea anterioara ?
1.1. Discuţia nu poate fi purtata în jurul pertinenţei sau logicii Deciziei nr. 62/2007 – pentru ca ar fi lipsita de orice fel de efecte deoarece nu exista nici o instanţa competenta sa examineze soluţiile, chiar de ar fi vadit eronate, ale Curţii Constituţionale - ci în jurul efectelor produse de aceasta decizie. Convingerea unor instante ca cele doua fapte sunt dezincriminate se întemeiaza în cele din urma pe ideea ca efectul principal al declararii neconstituţionalitaţii unui text legal de abrogare (art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006) a transformat Curtea Constituţionala în legiuitor, ceea ce, desigur, este inadmisibil. Problema, astfel pusa, conduce la o alta, respectiv ca instanţa constituţionala s-a pronunţat asupra unui lucru pentru care nu avea competenţa necesara, in unele solutii citându-se art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 (care priveste competenta curtii) fara sa se observe ca art. 3 alin. 2 din aceeaşi lege dispune în termeni imperativi ca în exercitarea atribuţiilor ce-i revin Curtea Constituţionala este singura în drept sa se pronunţe asupra competenţei sale.
1.2. Daca aceasta ideea ar fi corecta ar rezulta ca pot face obiectul examenului de constituţionalitate toate textele legale afara de cele de abrogare, ori ca, deşi aceste texte pot face obiectul examenului de constituţionalitate prin declararea neconstituţionalitaţii lor nu se produce nici un alt efect decât acela de avertizare a legiuitorului. Cu alte cuvinte, singurul efect al Deciziei nr. 62/2007 ar fi acela ca legiuitorul a fost parinteşte dojenit de Curtea Constituţionala pentru ca abrogarea art. 205 şi 206 Cod pen. contravine Constituţiei.
1.3. Daca se susţine ca Decizia nr. 62/2007 a avut ca urmare ieşirea din vigoare a art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 şi ca acesta ar fi efectul general şi obligatoriu produs de decizia C.C., trebuie observat ca orice text de abrogare are propriu-zis doar un efect instantaneu, respectiv odata ce a fost publicat desfiinţeaza un alt text de lege. Textul de abrogare nu produce propriu-zis efecte în viitor ci efectul care se produce în timp se datoreaza inexistenţei textului abrogat. Or, cata vreme scopul declararii neconstitutionalitatii unui text normativ nu poate fi pur teoretic ci trebuie sa fie o veritabila reintoarcere la situatia anterioara, urmeaza ca efectul Deciziei nr. 62/2007 a fost refacerea ordinii juridice anterioare in care faptele de insulta si calomnie erau incriminate.
1.4. Un text declarat neconstituţional dispare din ordinea juridica pentru ca se opune supremaţiei de necontestat a Constituţiei. Iar rolul Curţii Constituţionale este tocmai acela de a înfrânge voinţa legiuitorului, obligându-l sa respecte actul constitutiv al statului. Or, cum pot fi art. 205 şi 206 Cod pen. considerate abrogate cu toate ca instanţa constituţionala a decis ca abrogarea lor este potrivnica prevederilor Constituţiei ?
1.5. În logica, negarea negaţiei unei propoziţii “P” echivaleaza cu “P”. Aşadar prin desfiinţarea ca neconstituţional a unui text de abrogare, efectul logic este acela de menţinere în vigoare a textului anterior abrogat (afara de situaţiile expres prevazute de art. 62 din Legea nr. 24/2000 şi care privesc numai intervenţiile legiuitorului ) însa nu prin efectul substituirii Curţii Constituţionale legiuitorului – cum greşit s-a susţinut – ci prin efectul revenirii la situatia anterioara si al inexistenţei în ordinea juridica a textului de abrogare, prin revenirea acelei manifestari de voinţa a legiuitorului care se conformeaza textului constituţional şi care nu a fost niciodata constituţional desfiinţata.
1.6. Este de principiu ca ceva fie produce efecte fie nu le produce, tertio non datur. In cazul normei juridice inexistenta efectelor este legata de ieşirea din vigoare într-unul din modurile prevazute de lege. Or, declararea neconstituţionalitaţii unei norme este fara îndoiala o modalitate de ieşire din vigoare. Este de asemenea esenţial de reţinut ca, stricto sensu, nici textul constituţional şi pe cale de consecinţa nici deciziile Curţii Constituţionale nu beneficiaza de sancţiuni juridice. Nerespectarea Constituţiei – or, ca în speţa, nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale, produce doar o sancţiune de natura meta-juridica, abolirea democraţiei. Daca suna prea apocaliptic, ganditi-va ca daca se creeaza precedentul, pe urma e muuult, muuult mai usor.
1.7. Art. 147 alin. 1 din Constituţia României dispune ca orice text dintr-un act normativ ce a fost declarat neconstituţional sa-şi înceteze efectele în termen de 45 de zile de la data publicarii deciziei Curţii Constituţionale, cu excepţia situaţiilor în care legiuitorul pune de acord textul declarat neconstituţional cu prevederile Constituţiei.
1.8. Întrucât legiuitorul nu a modificat prev. declarate neconstituţionale din Legea nr. 278/2006, rezulta ca acestea au încetat sa mai produca efecte din data de 21-03-2007.
1.9. Urmeaza ca prev. art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 nu mai produc în prezent nici un efect, însa Decizia nr. 62/2007 a C.C. odata publicata în M.O. 104/2007 devine general obligatorie.
1.10. Asadar, in Romania de astazi, avem de a face cu un adevarat paradox juridic: Pe de o parte Decizia nr. 62/2007, deşi în temeiul prev. art. 147 alin. 4 din Constituţie este general obligatorie, nu produce nici un fel de efecte in lumea reala, iar pe de alta parte un text declarat neconstituţional continua sa-şi produca efectele împotriva textului şi principiilor constituţionale.

Ultima modificare: Sâmbătă, 6 Noiembrie 2010
Adalbert Gabriel Gazdovici, Avocat
Cel mai recent răspuns: eumarian , utilizator 21:11, 19 Decembrie 2010
eumarian a scris:

Unde scrie ca trebuie sa aiba efecte o decizie CCR?

Imi pare rau dar ... scrie
art. 147 alin. 1 si 3 din Constitutie ... banuiesc ca le cunoasteti destul de bine

Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
...
Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Probabil ca-mi puteti explica cum o decizie a CCR poate fi general obligatorie dar lipsita de efecte
@ eumarian va respect cultura si logica demonstrate in destule ocazii ca sa-mi apara lamurit ca sunteti o persoana deosebita :bow: insa aceasta nu ma impiedica sa va critic aici rationamentul pe care-l consider defectuos din doua puncte de vedere: logic si raportat la textul constitutional.
Aceste complimente le consider nemeritate si argumentele dumneavoastra gresite! =D>

In legatura cu problema, eu as spune ca nu scrie, efectele deciziilor CCR sunt definite negativ. Deciziile sunt general obligatorii iar textul se citeste in concurs cu paragraful precedent care precizeaza ce pot contine acele decizii <-> anume constatari de neconstitutionalitate care duc la <-> incetarea efectelor juridice. Una este conditie necesara si suficienta pentru alta, nu se poate strecura in deciziile CCR o reglementare pozitiva. Prin urmare, daca nu contestati ca efectele de abrogare ale legii 278 s-au produs deja in trecut, nu avem ce efecte ale deciziei CCR sa aflam.

Altfel spus, deciziile CCR nu sunt izvor de drept, efectele lor fiind strict negative. Interpretati Constitutia ca conferind un drept la reglementare pozitiva general obligatorie Curtii? Astept raspunsul dumneavoastra cu interes :bow:
Daca complimentele mele sunt considerate ca fiind nemeritate sunt gata sa le retrag! :bully:
Cine vorbea aici de un drept care sa-i confere CCR posibilitatea de reglementare general obligatorie? Nu era vorba de asa ceva! De ce deformati?
Situatia este simpla:
a) Decizia 62/2007 are efecte.
b) Decizia 62/2007 NU are efecte.
Care e respunsul d-voastra, clar precis si exact: Are sau n-are?
...
Mi-am adus aminte de raspunsul lui Nea Marin cand fusese descoperit pe tren de conductor fara bilet de calatorie.
conductorul: Mai, oltene, ai bilet?
Nea Marin: Pai nu prea am.
conductorul: Cum adica, nu prea ai? Ai sau n-ai?
s.a.m.d.
:bow:
Ultima modificare: Luni, 13 Decembrie 2010
Adalbert Gabriel Gazdovici, Avocat
Raspunsul este da, decizia are toate efectele juridice pe care le poate avea potrivit specificului sau. V-am prezentat argumentele mele de ce acestea nu pot include reincriminarea (doar dreptul pozitiv are efecte pozitive, trebuie sa existe o vointa legislativa proxima, si CCR este supusa legii), se pare ca sunt insuficiente:) Dar nu pot nici sa fiu de acord cu interpretarea ca numarul urmaririlor penale pentru insulta & calomnie (efectele in sens real) ar arata cat de respectata este CCR si mi se pare ca insistenta dumeaavoastra pe efecte practice frizeaza aceasta non-interpretare.

Va cer si eu un raspuns cu da si nu:) Va mai urati tara si poporul? :)) Nu la orice se poate raspunde cu da si nu:)
Touche!
=D> Corect! Nu la orice se poate raspunde cu "da" sau "nu".
En garde!
Insa mi se pare nejustificata ideea ca prin declararea neconstitutionalitatii textului abrogator si disparitia din ordinea juridica a a acestuia, CCR ar legifera pozitiv.
De ce? Un exemplu clasic #-o ne va ajuta sa ne lamurim.
Haideti sa vedem ce s-a intamplat dupa abrogarea Legii nr. 94/1992 prin OUG (cum altfel?!) nr. 43/2006. Cu aceasta ocazie CCR a declarat ca OUG nr. 43/2006 este neconstitutionala (DCC 544/2006) si cu toate ca a trecut ceva timp de atunci si pana astazi, din cate cunosc eu NIMENI nu a declarat ca nu mai exista Curtea de Conturi a Romaniei :O (cata bucurie le-ar fi facut aceasta unora!) pentru ca declararea neconstitutionalitatii textului de abrogare nu readuce in ordinea juridica textul abrogat al Legii nr. 94/1992. Mai mult, legea abrogata, cu numele de fata 94/1992 a fost nitelus modificata in 2008 fara sa se intrebe nimeni de ce naiba se modifica un text care nu mai exista.
Identitatea de ratiune nu mai impune in Romania identitate de solutii? sau aceasta chestiune ramane la aprecierea instantelor :stunned:
Ultima modificare: Luni, 13 Decembrie 2010
Adalbert Gabriel Gazdovici, Avocat

Alte discuții în legătură

Insulta și calomnia - revalidate de ccr Patrick_ Patrick_ Iata comunicatul CCR din 29.04.2013, care anunta ultima isprava a „judecatorilor” CCR: [i]„[b]COMUNICAT – 29.04.2013[/b]... II. In ... (vezi toată discuția)
Insulta si calomnie annabela annabela Insulta si calomnia sunt sau nu sunt abrogate? Are prioritate RIL sau Decizia 62/2007 a Curtii Constitutionale. In anumite carti de drept penal (ex: Tudorel ... (vezi toată discuția)
Calomnia Niunin Tiberiu Niunin Tiberiu Cunoşteam că art. 205,206,207 C.pen au fost reincriminate ca urmare a unei decizii de necunstituţionalitate a unei legi care dezincrimina insulta, calomnia ... (vezi toată discuția)