ionion2000 a scris:
Acesti medici specialisti/primari de medicina muncii doar semneaza fisele de aptitudine, fara \"sa-i vada la ochi\" pe angajati.
Iar angajatorii platesc mai putin, probabil.
Daca este asa puteti sesiza parchetul, va redau mai jos un fragment dintr-un comunicat al unui parchet. Pentru ca cerinta acestui forum este sa nu se foloseasca nume le-am inlocuit cu initialele acestora. PVV si CTM au fost condamnati la 2 ani de inchisoare cu executare iar medicul ICI asteapta in curand sentinta fiind judecat intr-un process separat
In obţinerea fişelor de aptitudini, învinuitul P .V .V a fost sprijinit de învinuitul I. C. I, medic specialist în medicina muncii, care în baza unei înţelegeri prealabile cu acesta,
a acceptat să completeze fişele de aptitudini ale angajaţilor fără a-i consulta şi fără a-i examina fizic, precum şi cu învinuita C. T. M.,asistent medical în cadrul Spitalului Or. B, care
completa în mod fictiv buletinele de analiză fără de care nu puteau fi finalizate fişele de aptitudini ale angajaţilor societăţilor verificate.
Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Tribunalului .
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, potrivit prevederilor Codului
de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre
judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.