avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 619 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Avocat din oficiu în apel
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Avocat din oficiu în apel

Bună ziua,

Anul acesta o cunoştinţă a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 500 lei. În urma contestării acestei amenzi a fost exonerată de plata acesteia.
În data de 24 noiembrie i s-a comunicat o cerere de apel formulată de Inspectoratul de Poliţie, prin care se contestă temeinicia soluţiei pentru anumite motive.
I s-a pus în vedere ca în 15 zile de la primirea comunicării să depună întâmpinare, în caz contrar fiind decăzută din dreptul de a depune probe şi invoca excepţii.
Din câte ştiu în căile de atac, persoana fizică trebuie să fie reprezentată prin avocat.
S-ar putea face o cerere de acordare a unui avocat din oficiu (bineînţeles, făcându-se dovada că persoana respectivă nu are venituri), înainte de a se depune întâmpinarea, urmând ca după ce i se va stabili avocatul, acesta să se ocupe de întâmpinare, sau trebuie depusă întâmpinarea şi cererea de acordare a avocatului din oficiu, în acelaşi timp?
Ultima modificare: Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014
GheorgheFloroiu, utilizator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 13:28, 29 Noiembrie 2014
In litigiile civile nu se acorda avocat din oficiu.

Persoana in cauza poate face cerere de acordarea unui ajutor public judiciar, in conditiile prevazute de OUG 51/2008.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Divort cu copil minor DiaStefi DiaStefi Buna ziua. Fratele meu a avut un accident cu un an si jumatate inainte. In urma accidentului si-a pierdut locul de munca. Detineam impreuna o societate de ... (vezi toată discuția)
Termen depunere intampinare recurs ContSters58822 ContSters58822 Daca paratul, castigand in fond, nu depune Intampinare la Recurs, dar cere amanare, motivat, care se accepta, primeste si un nou termen pentru Intampinare ... (vezi toată discuția)
Decaderea din dreptul de a propune probe cezarad cezarad Ce se intampla in situatia unui proces de divort in care o paratul a fost decazut din dreptul de a propune probe si a invoca exceptii relative? Situatia de ... (vezi toată discuția)