DAR, Vad ca discutia a alunecat numai asupra subiectului referitor la delegatia C.J. Intrebarea mea era :
daca este legal sa apara in acelasi dosar si C.J. si avocat ?
Si cum nimeni nu mi-a raspuns, o sa-mi dau tot eu singura raspunsul, pt ca am gasit o postare a mea mai veche pe un subiect asemanator ( dar era pt institutii publice ). Repostez aici in ideea ca si alte persoane sunt interesate de aceasta speta.
Prin grija Colegiilor Consilierilor Juridici din România a fost elaborat Statutul profesiei de consilier juridic, act normativ de punere în aplicare a Legii 514/2003, publicat în Monitorul Oficial al României partea I sub nr. 684/29.VII.2004, în baza art.5, lit.j din Legea 202/1998 ca act normativ adoptat de persoane juridice altele decât autorităţile publice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi.
După cum se poate observa,
Statutul profesiei de consilier juridic a fost publicat prin intermediul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor cu respectarea cerinţelor legale pentru un asemenea demers, în condiţii identice cu publicarea Statutului profesie de avocat şi a altor profesii reglementate, cu scopul evident de a conferi opozabilitate şi valoare de întrebuinţare de act normativ.
Recunoaşterea actului normativ Statutul profesiei de consilier juridic nu este o chestiune deliberativă supusă votului popular sau preferinţelor publicului absolvent de drept ce desfăşoară activităţi juridice, ci reprezintă un act de voinţă colectivă profesională perfectibilă dar nu anulabilă prin nerecunoaştere.
Nu numai ilegală dar şi imposibil de pus în practică este şi delegarea directă sau indirectă prin aviz, a prerogativelor profesionale de apărare judiciară între consilier juridic şi avocat, în cadrul aceluiaşi angajator de servicii juridice,
dată fiind natura diferită a capacităţilor legale a celor două tipuri de profesionişti reglementaţi, nu numai din perspectiva subiecţilor de exercitare dar şi din perspectiva funcţiunilor profesionale, a răspunderii profesionale şi a incompatibilităţilor ce despart aceste două profesii specializate.
Art.89. Începând cu data intrarii în vigoare a prezentului Statut, consultanta, asistenta si reprezentarea institutiilor, autoritatilor publice, a persoanelor juridice si a agentilor economici se vor realiza NUMAI DE CATRE CONSILIERII JURIDICI înscrisi pe tabloul colegiilor, cu drept de exercitare a profesiei de consilier juridic, cu exceptia membrilor barourilor [..]
Legea 514/2003:
\"Art. 1
Consilierul juridic asigura apararea drepturilor si intereselor legitime ale statului, ale autoritatilor publice centrale si locale, ale institutiilor publice si de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum si ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba carora se afla si în conformitate cu Constitutia si legile tarii.
Hotărârea privind adoptarea Statutului profesiei de avocat nr. 64/2011 - (M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011) - cu modificările aduse prin: Hotărârea nr. 7/2012 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011 (M.Of. nr. 594 din 20 august 2012); Hotărârea nr. 769/2013 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat (M.Of. nr. 497 din 7 august 2013)
Subsecţiunea a 2-a. Cabinetul individual de avocat
Art. 190. (1) În cabinetul individual de avocat îşi exercită profesia un avocat definitiv titular, singur sau împreună cu AVOCATI COLABORATORI. Cabinetul individual de avocat se înfiinţează în baza actului de înfiinţare a cabinetului individual de avocat înregistrat la barou şi întocmit conform anexei nr. XXVIII.
(2) Relaţiile dintre avocatul titular al cabinetului individual şi avocaţii colaboratori se stabilesc prin contractul de colaborare încheiat în formă scrisă. Contractul va cuprinde, în mod obligatoriu, menţiunile prevăzute în anexa nr. IX.
Conform prevederilor Art. 42. din Statutul profesiei de avocat : Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi conform legilor speciale constituie abatere disciplinară gravă.
Sursa
[ link extern ] ...
CONCLUZIE FINALA:
IN CAZUL MEU, IN UNITATEA RESPECTIVA NU POT FUNCTIONA IN ACELASI TIMP SI NU POT ASIGURA IN ACELASI TIMP CONSULTANTA, ASISTENTA SI REPREZENTARE JURIDICA, SI CONSILIERUL JURIDIC SI AVOCATUL.
Pe de alta parte
AVOCATUL reprezinta
persoane fizice, in timp ce
CONSILIERUL JURIDIC repezinta numai
persoane juridice.
In consecinta,
IN TOATE DOSARELE MELE NU POT APAREA IN ACELASI TIMP SI DOCUMENTE ALE UNUI AVOCAT SI DOCUMENTE ALE UNUI CONSILIER JURIDIC, intrucat reprezentarea juridica trebuia asigurata conform prevederilor Legii nr. 514/2003, si ale prevederilor art. 89 din statutului profesiei de consilier juridic,
NUMAI DE CATRE CONSILIERI JURIDICI înscrisi pe tabloul colegiilor, cu drept de exercitare a profesiei de consilier juridic.
TOATE DOCUMENTELE DE REPREZENTARE JURIDICA DAR SI CELE INTOCMITE IN APARARE ( INTAMPINARILE ) si depuse la toate dosarele mele,
SUNT ILEGALE SI IN CONSECINTA SUNT LOVITE DE NULITATE ABSOLUTA;
Pe cale de consecinta, voi invoca :
1.
EXCEPTIA DE NELEGALITATE SI EXCEPTIA DE NULITATE A INTAMPINARILOR emise de cabinetul de avocatura si depuse de parata la dosare, prin raportare la prevederile Legii nr. 514/2003 coroborate cu prevederile art. 89 din Statutul C.J. si raportate la art. 105 Cod pr. civ. vechi, precum si art. 190 si art. 42 din Statutul profesiei de avocat ( unele intampinari au fost semnate de C..J. )
2.
EXCEPTIA DE NELEGALITATE SI DE NULITATE A IMPUTERNICIRILOR AVOCATIALE depuse de parata la dosare, prin raportare la prevederile Legii nr. 514/2003 coroborate cu prevederile art. 89 din Statutul c.j. si raportate la art. 105 si art. 82 alin 1 (incalcat de instanta) Cod pr. civ vechi , precum si art. 190 si art. 42 din Statutul profesiei de avocat
3.
EXCEPTIA DE NELEGALITATE SI EXCEPTIA DE NULITATE A IMPUTERNICIRII DE REPREZENTARE JURIDICA PENTRU CONSILIERUL JURIDIC, DENUMITA "DELEGATIE", depusa de parata la dosare, prin raportare la prevederile Legii 514/2003 coroborate cu prevederile art. 89 din Statutul C.J., art. 105 si art. 82 alin 1 si art. 129 Cod pr. civ vechi, art. 6 CEDO, la care voi mai adauga si alte baze legale.
4.
EXCEPTIA LIPSEI DOVEZII CALITATII DE REPREZENTANT LEGAL PENTRU CONSILIERUL JURIDIC, prin raportare la incalcarea de catre instantele de judecata a prevederilor art. 82 alin 1 Cod pr. civ, coroborat cu prevederile art. 129 Cod pr. civ. si art. 6 din C.E.D.O. prin raportare la art. 105 Cod pr. civ.
5.
EXCEPTIA LIPSEI CALITATII DE REPREZENTANT LEGAL A CONSILIERULUI JURIDIC ( dupa ce voi obtine si dovada ca nu are contract ), prin raportare la elementele mentionate la exceptia anterioara.
Deci voi declansa "JIHADUL"....in toate dosarele.... :training: :tooth: : :magic:
:dance3: :dance3: :dance3:
Ce parere aveti ? B-) ;)
Astept parerile colegilor de specialitate, mai documentati ca mine. :whistle:
@ Av Lascoschi - Sigur ca da ...buna idee si foarte pertinenta observatia dvs. Multumesc. O voi adauga la unele exceptii.
Din fericire sunt RECLAMANTA in toate dosarele ( aceasta fiind defapt a doua concediere disciplinara ilegala a aceluiasi angajator ), iar subiectul in cauza este parata si a semnat INTAMPINARILE deci nu actiunile...
Si pentru ca nu ati studiat asemenea cazuri in amanunt, am studiat eu ca am avut nevoie ce sa fac.... De aceea, pentru ca m-am documentat foarte bine (zic eu), am postat mai sus detalii cu privire la aspectele legale. Sper sa fie ok si sa va ajute daca va veti lovi de o asemenea situatie, desi ma indoiesc sa se intample.....
Asa ceva nu se poate intampla decat in dosare unde una dintre parti, necontand calitatea acesteia, nu are avocat, iar instanta de judecata considera ca e si "pe dinafara".... numai ca nu e intotdeauna asa........ De aceea e bine sa nu subestimezi niciodata pe cineva ca desi pare un om simplu, nu se stie cu cine ai de-a face....