Doamna "directoare" sau "director"

În DEX, nu este stabilită formula pentru funcția publică respectivă dar luându-ne după cuvântul PREȘEDINTE- se sune numai PREȘEDINTE FMI și nu PREȘEDINTĂ FMI.
Pruteanu ,arăta că în mod corect ar trebui să se spună doamnă directoare, doamnă ingineră, doamnă președintă dar lingviștii au tendința de impunere a formei masculine, care pare să confere mai mult prestgiu- spune Pruteanu, lingvistul desăvârșit(
,Eu optez pt. Doamnă director- până la stabilirea prin DEX a exprimării corecte.

Director este exprimarea corecta.

Sunt considerate corecte ambele forme. Eu folosesc forma "Doamna Director" pentru ca asa am invatat la scoala cu foarte multi ani in urma.

Doamna director sau doamna directoare?

GREȘEALA LA ZI

”Cea mai bună prietenă a fostei ministre.” ( Ovidiu Oanță, PROTV, 21.10.2015)
Greșeala de mai sus ne prilejuiește aducerea în discuție a substantivelor care denumesc profesii și funcții publice. Unele substantive au o singură formă pentru genurile masculin și feminin: doctor (titlu științific), medic, ministru, prim-ministru etc. Altele au forme diferite pentru cele două genuri: director – directoare, doctor – doctoriță, (medic), inspector – inspectoare, profesor – profesoară etc.
Când folosim femininul de tipul ”ministreasă” sau ”poetesă”ne exprimăm o atitudine față de cele pe care le numim așa, iar formele sunt colocviale.
Există o tendință de a nu mai folosi forma de feminin și atunci când aceasta există și e corectă.
De ce să ne adresăm cu ”doamna profesor”, ”doamna director”în mediul preuniversitar, de exemplu?
Adresarea nu e la fel de politicoasă și când folosim forma de feminin? De ce este mai politicoasă cea de masculin?
Enunțul inițial corectat este:
”Cea mai bună prietenă a fostului ministru.”

Perseverența în îndreptarea greșelilor FACE BINE LA LIMBĂ!

[ link extern ] /

De exemplu, G. P, în diversele articole publicate, ca şi în celebra emisiune din anii ’90 – Doar o vorbă să-ţi mai spun – aprecia că, în cazurile în care există o formă de feminin frecvent utilizată, e firesc ca aceasta să fie folosită – de exemplu, doamna directoare, doamna preşedintă, doamna ingineră.
În alte cazuri, formele feminine au apărut mai târziu sau sunt mai puţin utilizate, par artificiale şi, în aceste situaţii, este bine să se conserve forma de masculin – doamna ministru, doamna prefect etc.

În mod asemănător, R. Z. prof.dr. la Facultatea de Litere, din cadrul Universitatii ..., observă că, dacă în alte limbi (engleza, franceza) utilizarea frecventă a formelor de feminin pentru profesii şi funcţii este generată şi de accentuarea militantismului feminist, în limba română se manifestă tendinţa inversă, de folosire a masculinului, în toate cazurile, pentru că pare mai « oficial » şi mai politicos, în timp ce formele feminine ar ţine, mai degrabă, de registrul familiar.
Cu toate acestea, şi prof. dr. R. Z. susţine necesitatea utilizării formelor fireşti, impuse de uzul limbii – doamna directoare, doamna profesoară, doamna ingineră etc., şi, în niciun caz, excese de felul domnişoara student, doamna ministresă etc.

Aşadar, concluzia ar fi că sunt admise ca fiind corecte ambele forme (de masculin şi de feminin) în multe cazuri – “doamna director”/”doamna directoare”, “doamna preşedintă”/”doamna preşedinte”, “doamna ministră”/”doamna ministru”, “doamna inginer”/”doamna ingineră”, doamna profesoară/doamna profesor etc. – şi că opţiunea pentru una sau alta dintre forme rămâne la latitudinea celui care o utilizează (putandu-se, eventual, imprima o notă mai politicoasă/oficială, prin forma de masculin). În unele cazuri, există şi forme incorecte (neadmise de normele lingvistice), de exemplu, se poate spune doamna doctor (o formă de adresare mai sobră), doamna doctoriţă (familiar), dar doamna doctoră este greşit.

paragraf preluat d....