avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1343 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Termen solutionare dosar la procuratura
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Termen solutionare dosar la procuratura

Buna ziua

in urma cu aproape 1 an am fost implicat intr-un accident rutier cu vatamarea unei persoane. Dupa cateva luni Politia a trimis dosarul la parchet cu Neinceperea Urmaririi Penale, in luna aprilie 2009. De atunci astept sa primesc rezolutia finala de la Parchet.

In urma cu o luna si jumatate, am fost si am depus o cerere de comunicare a rezolutiei la registratura, cu numar de ordine, iar dupa doua saptamani m-am dus din nou pentru a ma interesa de dosar. Doamna grefier mi-a spus ca nu gaseste dosarul, ca e posibil sa fie incheiat dar sa nu se fi completat in registru "pentru ca sunt plecati in concediu", ca s-ar putea sa fie in lucru dar ca nu-mi poate spune sigur, si tot felul de alte PRESUPUNERI de-ale ei.

Concluzia ei a fost ca trebuie sa astept si ca IN CELE DIN URMA voi primi rezultatul acasa prin posta. La insistentele mele de a imi oferi un raspuns in legatura cu ce pot face pentru a afla ceva concret legat de dosarul meu a inceput sa se lamenteze "ce vina am eu?" si "de unde sa stiu eu?".

Intrebarile mele sunt:
1. Exista un termen legal in care domnul procuror trebuie sa solutioneze dosarul?
2. Daca acest termen exista si a fost depasit, ce fel de plangere trebuie sa inaintez si unde?
3. Daca nu exista niciun termen legal, ce pot face pentru a grabi procesul milenar de solutionare a dosarului?

Va multumesc.
Cel mai recent răspuns: Krissia . , Alte profesii 11:02, 31 Iulie 2009
Cam asa ceva......




PARCHETUL DE PE LANGA …….. Data : ……
Dosar Nr…….





DOMNULE PRIM PROCUROR,


Subsemnatul……….domiciliat in …….in calitate de invinuit/inculpat/parte vatamata in dosarul nr….in contradictoriu cu …………..in calitate de parte vatamate/invinuit/inculpat/ ….…..domiciliat in………….formulez prezentul

MEMORIU

Prin care va solicit sa dispuneti luarea masurilor necesare pentru solutionarea dosarului cu nr. mai sus precizat si comunicarea solutiei date pe adresa mea de domiciliu, in cel mai scurt timp posibil.
Solicit sa constatati incalcarea regulilor de procedura penala ce trebuiau respectate in instrumentarea cauzei penale, in special cu privire la comunicarea solutiei date in dosar, si sa dispuneti masuri in acest sens, conform competentelor dvs.
Va invederez faptul ca am solicitat in repetate randuri detalii cu privire la dosar dar nu mi-au fost date si nu mi s-a dat curs solicitarilor mele. Anexez si dovada prin care demonstrez ca am solicitat comunicarea solutiei date in dosar.
Din aceste considerente ma vad nevoit sa apelez la autoritatea dvs., solicitandu-va sprijinul necesar deblocarii acestei situatii, prin solutionarea dosarului si comunicarea solutiei date..


Cu stima si consideratie,

Nume si semnatura






Domnului Prim Procuror al Parchetului de pe langa…………….
va multumesc pentru raspunsuri,

da, am numarul de dosar, fara el m-a expediat afara din birou doamna grefier dar il aveam notat si m-am intors. ma rog, aparent nici numarul dosarului nu a ajutat-o.

nu am intrat in audienta la Primul Procuror pentru ca nu stiam absolut nimic despre procedura, iar doamna grefier bine-nteles ca a insistat ca singura solutie este "sa astept cuminte acasa pana o sa ma contacteze ei prin posta". de-asta am vrut sa aflu cat mai multe detalii, data viitoare cand ma duc sa stiu si eu un lucru concret

Iti multumesc foarte mult pentru exemplul dat Krissia, din pacate abia luni cred ca pot ajunge acolo in timpul programului lor.
Cu placere. In memoriu poti solicita sa ti se comunice si numele procurorului care s-a ocupat de cazul tau, pentru ca in situatia in care nu vei fi multumit de solutia data abea atunci vei depune plangere impotriva masurilor dispuse de procurorul de caz. Si pe aceasta o vei depune tot in atentia primului procuror, dar nu va avea calitatea de memoriu ci de plangere impotriva solutiei dispuse de procuror, unde va trebui sa invoci si articole din codul de procedura penala.B-) Poti trimite si pe e-mail.
Ultima modificare: Miercuri, 29 Iulie 2009
Krissia ., Alte profesii
Krissia a scris:

Cam asa ceva......




PARCHETUL DE PE LANGA …….. Data : ……
Dosar Nr…….





DOMNULE PRIM PROCUROR,


Subsemnatul……….domiciliat in …….in calitate de invinuit/inculpat/parte vatamata in dosarul nr….in contradictoriu cu …………..in calitate de parte vatamate/invinuit/inculpat/ ….…..domiciliat in………….formulez prezentul



pentru a sasea oara cred.. asta e Drept Penal...
Buna ziua,
Am si eu o intrebare si as dori un raspuns din partea dumneavoastra.
In aprilie 2007 am avut un accident de masina provocat de un microbuz care nu mi-a acordat prioritate.In urma accidentului a decedat o persoana si alte trei ranite.In mai 2008 a plecat dosarul de la politistul care s-a ocupat de caz la comandant unde a stat pana in 5 octombrie 2008 cand a plecat la procuratura,avand propunerea de trimitere in judecata a soferului microbuzului. Expertiza tehnica care s-a facut arata ca eu nu am avut nici o vina, toata vina apartinand soferului de la microbuz.De atunci nu am nici o instiintare din partea procuraturii, deci nu stiu ce s-a intamplat cu dosarul la procuratura. In cat timp trebuie procuratura sa solutioneze dosarul,si care este modalitatea in care ma anunta si pe mine?. Exista un termen dupa care se prescrie fapta,adica eu in calitate de parte vatamata nu ma mai pot adresa nici unei instante pentru rezolvarea cazului?.

Alte discuții în legătură

Solutionare plangere impotriva ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penala jacqueline_k jacqueline_k Buna ziua! Va rog sa ma ajutati sa ma lamuresc cu o problema. La sfarsitul anului trecut am facut o plangere penala impotriva savarsirii infractiunii de fals ... (vezi toată discuția)
Va rog un model de plangere impotriva ordonantei sup data de procuror intr-un dosar penal pentru amenintare, calomnie si insulta jon53 jon53 As vrea un model de plangere pentru cele expuse mai sus, avand in vedere ca am primit comunicarea cu ordonanta procurorului privind scoaterea de sub urmarire ... (vezi toată discuția)
Contestatie la hotararea de neincepere a urmaririi penale amuri amuri Buna ziua! As dori sa stiu cum se formuleaza o contestatie la o Hotarare de neincepere a urmaririi penale, avand in vedere ca toate probele din plangerea ... (vezi toată discuția)