avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 294 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Amenda abuziva Regia Autonomă de Transport
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Amenda abuziva Regia Autonomă de Transport

Fiind intr-o vizita de 4 zile intr-un oras din provincie la intoarcere spre casa in data de 21 Mai in jurul orelor 10:30 - 11:00 am folosit unul din mijloacele de transport RAT pentru a ma deplasa de la pe o distanta de 4 KM pana la gara.

Am urcat in mijlocul de transport cu doua bagaje voluminoase le-am asezat la intamplare pe podea apoi m-am indreptat spre aparatul de compostare a biletelor aflat la 2-3 metri, dar acolo in fata mea era un batranel ce parea ca incearca sa valideze un bilet.

Aveam sa calatoresc pana la capatul liniei si am considerat ca e un semn de bun simt sa acord prioritate batranului ce avea sa calatoreasca poate doar o statie, doua.

In timpul cat acesta ar fi efectuat operatiunea de compostare a biletului m-am indreptat spre bagaje incercand sa le asez cumva sa nu jenez si alti calatorii ce ar fi urcat intre timp .

Dupa ce am rezolvat cu bagajele si m-am sters cu un servetel pe pantofi, m-am ridicat si m-am indreptat spre a composta a biletul dar acolo am vazut doua Doamne controloare ce il luau la rost pe Batranel care sa dovedit a fi recalcitrant refuzand sa prezinte abonamantul de calatorie pe care aparent il detinea.
( Eu credeam ca avea bilet si dorea sa il composteze dar m-am inselat)

Fiind deranjata de incidentul cu batranul si de faptul ca nu l-au putut gasi cu ceva, una din Doamnele controloare s-a gandit sa isi verse frustrarile si sanctiunile pripite asupra mea .

La un moment dat colega Dansei chiar a marturisit ca m-ar fi lasat in pace daca nu se enervau cu acel "Batran nesuferit" sau daca minteam ca am abonament.
Dar daca am fost neinspirat sa prezint biletul necompostat nu au avut de ales decat sa ma sanctioneze.

Se pare ca pentru angajatii SRL-ului satelit ce se ocupa cu controlul lipsa biletului, inselaciunea si minciuna pot fi o variante de preferat in locul celei in care ai plati pt un bilet.

Curios este faptul ca batranul a disparut ca prin farmec, nu a fost sanctionat in nici un fel, nu a ramas pentru a-mi confirma povestea cea ce ma face sa cred ca a fost omul potrivit la locul potrivit sa intarzie un calator din afara orasului sa isi valideze biletul de calatorie oferind sansa controlorilor "sa mai prinda un delicvent" .

Pe un ton civilizat am incercat sa le lamuresc ca sunt din alt judet si de obicei nu calatoresc cu RAT iar costul biletului este prea mic sa merite riscul unei amenzi de sute de lei.
Le-am aratat actul de identitate + biletul CFR dus intors care dovedea buna credinta si intentia de a calatorii pana la capatul liniei la gara CFR ca sa ma pot intoarce acasa.

Am cerut si o inregistrare video ca sa imi serveasca in aparare dar spun ei ca nu exista asa ceva .

Cat au stat Doamnele de la control la discutii cu mine incercand sa demonstreze "nimic" zeci de persoane localnice ar fi putut profita de distragerea atentiei si ar fi putut calatorii fara a valida biletele.

Dar nu e problema, planul de amenzi a fost indeplinit cursa a fost platita de "subsemnatul delicvent" .

Nu vreau sa las lucrurile asa, nu sunt genul sa ma las jefuit deci ce le pot face acelor indivizi si acelui SRL pentru a-mi recupera bani si ai oprii pe viitor sa mai faca si altora asa ceva?



*Sunt de acord ca trebuie oprit fenomenul calatoriei fara bilet dar de dragul castigului unei companii tu ca stat nu ii poti lasa sa sa isi faca de cap si cu cei de buna credinta ca nu cumva sa fie vreunu tentat sa calce stramb.

Tu ca companie de transport sau control daca nu esti in stare sa previi calatoria fara bilet decat daca bagi mana si in buzunarul celor de buna credinta doar asa in cazul in care ar fi tentati sa devina fraudulosi apuca-te de cultivat cartofi si cereale.
Ultima modificare: Duminică, 22 Mai 2016
Iuli81an, utilizator
Cel mai recent răspuns: Iuli81an , utilizator 02:16, 21 Iulie 2016
Ați greșit pentru ca nu trebuia sa va legitimați.
Trebuia sa luați bagajele și sa plecați.
Pur și simplu și fără sa discutați cu ei.
Va vedeați de drum ca și cum ei nu ar fi existat.

Nu aveau dreptul sa va oprească.

Faptul ca ati întârziat puțin cu validarea biletului va dădea dreptul sa plecați din moment ce v-au împiedicat sa îl validați.
A fost probabil vorba de câteva secunde...

E foarte greu sa rezolvați ceva deoarece trebuie sa dovediți în primul rand abuzul comis în cazul dvs.
@avocat_lascoschi
" Trebuia sa luați bagajele și sa plecați.
Pur și simplu și fără sa discutați cu ei.
Va vedeați de drum ca și cum ei nu ar fi existat."
Interesant sfatul unui avocat.Sa inteleg ca in Romania face cine vrea, ce vrea. Calatoria pe transport in comun se plateste, OBLIGATORIU, domnule avocat.Sau nu stiti ca soferul putea la cererea controlorilor sa blocheze usile de acces/coborare si sa predea calatorul la prima sectie de Politie. Norocul calatorului a fost ca pe traseu nu se afla nici o circa de politie si nu se putea abate de la ruta. Am vazut asemenea cazuri si operatorii RATB cunosc acest lucru. Sa nu fim misogini si sa ignoram dreptul unei femei controlor de bilete de a-si face datoria, pentru ca este femeie si este depasita fizic..Nu-l judecati pe user ca nu le-a si injurat?Si daca erau controlori 4 barbati, zdrahoni, sa fi sarit la bataie?
Si apoi, ce sa conteste?("Nu mi-a fost inmanat un proces verbal de contraventie ci doar o chitanta dupa ce am platit pe loc"). Deci tacit, calatorul si-a recunocut vina.
Si...procesul verbal, pe ce baza l-ar fi scris daca nu-l legitimau pe calator, pe ce nume si care adresa? Un nume si o adresa inventata de calator?
Dupa cum stiti domnule avocat, vorbele nu se cos la dosar.
Din moment ce a vrut sa valideze biletul și nu a reușit iar controlorii au făcut un abuz nu avea ce sa faca.

E adevărat ce ziceți implicit ca trebuia sa sara peste toti și sa ii imbrunceasca ca sa valideze biletul dar în lumea civilizata nu se face asa.

Într-o astfel de situatie fiind victima unui abuz fără sa poată dovedi și fără ca respectivii controlori sa vrea sa îl creadă era singura varianta corecta.

Controlorii pot bloca rapid tot sistemul și sa nu se mai poata face nimic.

E logic ca dacă avea bilet și pleca din localitate nu avea ce sa mai facă cu biletul și tot logic este ca vroia sa îl valideze doar ca nu a fost disperat sa calce pe lume și sa îl valize primul.

Dacă venea politia nu îl amenda.

Dacă îl rețineau era vorba de infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
petricadracea a scris:

Calatoria pe transport in comun se plateste, OBLIGATORIU, domnule avocat.
Sau nu stiti ca soferul putea la cererea controlorilor sa blocheze usile de acces/coborare si sa predea calatorul la prima sectie de Politie.
Norocul calatorului a fost ca pe traseu nu se afla nici o circa de politie si nu se putea abate de la ruta.

Calatoria era deja achitata Domnule, banii erau deja in buzunarul firmei de transport.
Avand bilet primul lucru pe care l-am facut cand m-am urcat a fost sa ma indrept spre aparatul de compostat dar am acordat intaietate unui batran localnic care era langa aparat si parea ca vrea sa composteze.

Norocul controlorilor a fost ca nu mi-a trecut prin cap sa sun la 112 si sa chem eu politia pentru ca am fost sechestrat chiar si dupa ce am platit amenda.
Ce imi pasa mie ca, controlorii au plecat nepregatiti si fara bani (de rest) pe teren?


petricadracea

Am vazut asemenea cazuri si operatorii RATB cunosc acest lucru.
Sa nu fim misogini si sa ignoram dreptul unei femei controlor de bilete de a-si face datoria, pentru ca este femeie si este depasita fizic.
Nu-l judecati pe user ca nu le-a si injurat?
Si daca erau controlori 4 barbati, zdrahoni, sa fi sarit la bataie?
Si apoi, ce sa conteste?


Sa fiu multumit ca nu am luat si bataie ?
In ce tara bananiera credeti ca traim Domnule Petrica?

Ce lege da dreptul angajatilor unei firme de curatenie sa sechestreze si sa agreseze calatori?

Constitutia Romaniei Art. 23 – Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.


Sa inteleg ca cei de la RAT au bani sa plateasca 4 zdrahoni sa comita infractiuni, sa sechestreze calatorii ?

Daca tot au bani de ce ce nu platesc 4 zdrahoni sa impiedice calatorii "fraudulosi" sa urce?
Nu e mai omeneste si mai legal asa?
Sau RAT are dreptul sa obtina prin orice mod (fizic sau tehnic) ilicit bani de la calatori?


Daca ar fi existat 4 controlori infractori (zdrahoni) si m-as fi simtit in pericol de a fi agresat nu as fi ezitat sa ma apar ( intr-un mod legal si neletal).

Apoi ar fi trebuit sa dovedeasca ei ca nu o forta supranaturala i-a facut pe cei 4 sa cada la pamant in timp ce ma agresau.

Daca toti am avea mentalitatea Dvs orice SRL ar putea rapi de pe strada cetatenii pentru neplata la timp si a unei simple facturii telefonice.

petricadracea

("Nu mi-a fost inmanat un proces verbal de contraventie ci doar o chitanta dupa ce am platit pe loc"). Deci tacit, calatorul si-a recunocut vina.

Si...procesul verbal, pe ce baza l-ar fi scris daca nu-l legitimau pe calator, pe ce nume si care adresa? Un nume si o adresa inventata de calator?
Dupa cum stiti domnule avocat, vorbele nu se cos la dosar.


Daca plata unei amenzi contraventionale constituie recunosterea faptei de ce legea mai acorda dreptul la contestare?

Renuntarea la dreptul de contestare a unei amenzi contraventionale poate insemna acceptarea tacita a vinei.

Nu am injurat pe nimeni, nu am agresat pe nimeni (desi aveam superioritate fizica), nu am acceptat tacit nimic, le-am si spus ca nu voi trece asa usor peste acest abuz si voi merge pana in panzele albe sa imi gasesc dreptatea.
Ultima modificare: Miercuri, 20 Iulie 2016
Iuli81an, utilizator
@Iuli81an
Apreciez purtarea dvs civilizata acceptand sa platiti contraventia fara sa comentati si tot asa de bine va recunosc dreptul de a contesta sanctiunea. Totusi, in lipsa unui proces verbal si a unor martori, va fi cuvantul dvs. contra unui act oficial si al celor doi operatori RATB, nu stiu ce sanse veti avea. Dar incercarea, moarte n-are !
Nu am propus agresiunea fizica, nu o incurajez. A fost o intrebare retorica pentru d-l avocat la sugestia domniei sale de a ignora si intoarce spatele controlorilor. Am luat ca gluma sfatul domnului avocat cum de altfel cred ca glumeste rastalmacind sensul expunerii mele ("E adevărat ce ziceți implicit ca trebuia sa sara peste toti și sa ii imbranceasca ca sa valideze biletul."( sau poate a citit alt text, sau o carte de literatura beletristica)
Ex.: in troleibuzul 86, un calator urcat la Piata Chibrit, fara sa valideze biletul de calatorie, refuzand sa se legitimeze, a fost retinut de cei doi controlori RATB si asteptat de un echipaj al Jandarmeriei, la statia Stoica Ludescu, unde l-au coborat. A platit contraventia dar si o amenda pentru limbaj si comportament neadecvat pentru transportul in comun. Deci, metode de a fi legitimat legal, exista.
Exemplul ales de dvs., "Daca toti am avea mentalitatea Dvs orice SRL ar putea rapi de pe strada cetatenii pentru neplata la timp si a unei simple facturii telefonice."nu prea se potriveste. Pentru orice activitate ilegala exista o sanctiune legala. Pentru nevalidarea biletului de calatorie, amenda contraventionala.Pentru neplata facturii telefonice, penalizare in termenul de gratie si apoi restrictionarea. Va inteleg supararea pe controlori, poate ati fost politicos si bine intentionat in a da prioritate batranului. Dar nu va varsati focul pe mine
ca l-am ironizat pe d-l avocat, nu pe dvs. O zi buna si succes.

Alte discuții în legătură

Ratb linia 780 catre otopeni deepspirit deepspirit Buna ziua ! Numele meu este Daniel si as dori sa va cer un sfat daca se poate. Ieri in jurul orei 14 am luat traseul 780 catre otopeni. Am luat o cartela ... (vezi toată discuția)
Amenda ratb - cum formulez plangerea contraventionala? newuser newuser Buna seara, am circulat cu RATB, am validat cardul, a urcat controlorul la un mom ent dat, mi-a verificat cardul si mi-a spus ca nu a fost validat de ... (vezi toată discuția)
Amenda ratb iceee iceee Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu lamurirea unui conflict cu Ratb. M-am urcat intr-un mijloc de transport al ratb si nu am validat cardul. O echipa ... (vezi toată discuția)