avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 262 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... 12 lei pe zi pentru întârzierea declarării ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

12 lei pe zi pentru întârzierea declarării consumului de apă

“Asociația” a luat hotarârea să sancționeze întârzierea declarării consumului de apă.

Astfel, la consum se adaugă câte un metru cub de apă rece, plus jumătate de apă caldă, pentru fiecare zi de întârziere. Asta înseamnă în medie 12 RON pe zi. De exemplu, am platit 375 lei întreținere din care 124 lei sunt opt zile de întârziere.

Precizez că nu se face o regularizare la noul index transmis, ci banii ramân ca o “amendă” pentru întârziere.

Am depus deja o sesizare scrisă la Presedinte si Administrator, dar a fost ignorată. Verbal mi s-a spus că este o hotărâre a adunării generale.

Cât de legală este această practică?
Ce pași trebuie să urmez ca să obțin restituirea banilor și, mai ales, sancționarea celor vinovați?

Precizez că în acele situații am fost plecat din localitate, deci am întârziat justificat.
Precizez, de asemenea, că a trecut deja un an de când am primit prima “sancțiune”.
Ultima modificare: Marți, 28 Iunie 2016
DmI_tm, utilizator
Cel mai recent răspuns: Adam Grecu , utilizator 19:06, 1 Iulie 2016
1-Conform dispozitii in vigoare ,asociatia de proprietari nu are autoritatea si competenta sa aplice sanctiuni/amenzi
2-In situatia in care asociatia de proprietari constata necomunicarea index consum periodic are dreptul sa calculeze consumul in sistem pausal
Ca asociatia a procedat ilegal - se poate, insa raul l-ati inceput dvs.prin nedeclararea la tim a consumului de apa.
La bloc, in as. prop. sunt reguli si regulamente care trebuiesc respectate. Ati p[lecat de acasa - bun, trebuia sa aveti in vedere declararea indecsilor la apa rece si calda - ce atata filozofie?
Aceasta masura a fost aprobata de catre AG si masura nu a fost contestata in timp util, atunci cei de la asociatie au dreptate - si nu cred ca le-a venit lor "pe chelie" sa discute si sa aprobe in AG o astfel de masura/metoda.
Asa cum spunea mai sus si @ynocentta, as. prop. putea sa va treca un consum in pausal si da, fara regularizare, daca intarzierile sunt repetate.
Totusi, daca sunteti nemultumit de aceasta maniera de lucru, puteti sa va adresati compartimentului as. prop. din primaria localitatii.
sunt niste abuzuri.
Cum si trecerea pe pausal este tot un abuz.
amvirdan a scris:



Cum si trecerea pe pausal este tot un abuz.

Calcularea consumului in sistem pausal nu este un abuz ci reprezinta o dispozitie in vigoare
ORDINUL nr. 29/N din 23 decembrie 1993 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea apei si a energiei termice la populatie, institutii publice si agenti economici
publicat in MOf nr. 25 din 27 ianuarie 1994
3. Determinarea consumurilor de apa si de energie termica
3.1. In cazul existentei si functionarii sistemelor de masurare:
(1) Citirea contorilor se va face periodic (in conformitate cu prevederile din contract) de catre reprezentantul distribuitorului instruit special in acest scop si de delegatul imputernicit al consumatorului.
(2) In cazul in care delegatul imputernicit al consumatorului nu se prezinta la data si ora stabilite pentru citirea contorului, datele inregistrate de contor sint inscrise in fisa de consum, urmind ca abonatul sa ia cunostinta de aceste date din facturile emise de distribuitor si confirmate la citirile ulterioare facute in comun.
(3) Neprezentarea delegatului imputernicit al consumatorului la citirea contorului nu constituie motiv pentru neachitarea facturii.
(4) In facturile emise de distribuitor se vor evidentia valorile indexului vechi, ale indexului nou, cantitatile consumate, preturile unitare, valoarea totala si alte elemente prevazute de reglementarile legale.

3.2. In cazul nefunctionarii sistemelor de masurare Pentru perioada in care contorul a functionat defectuos sau a fost prelevat din instalatie pentru verificare metrologica, consumul de apa si de energie termica se va determina pe baza mediei zilnice corespunzatoare unei perioade similare in care contorul a functionat normal.


Corecție, este vorba de 16 RON penalizare pe zi (nu de 12).
Sunt luni când reprezintă mai bine de 11% penalizare pe zi.

Mă poate ajuta cineva cu legislația încălcată? Articolele?

Alte discuții în legătură

Consum pausal adela c adela c buna. problema mea este urmatoarea: In luna ianuarie cand s-a citit contorul la apa nu am fost gasita acasa(luna in care se si platea taxa de citire), ... (vezi toată discuția)
Facturare apa contoare verificate si neverificate metrologic belfegor belfegor La o scara de bloc o parte din proprietari au contoare noi sau verificate metrologic iar alta parte nu.Cum facturez apa potabila si pierderile de apa? (vezi toată discuția)
Apometre desigilitate cyan cyan Asociatia de proprietari poate impune sanctiuni prin hotarare a AG in cazul in care se constata la verificarea apometrelor faptul ca sigiliul este deteriorat ... (vezi toată discuția)