avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 550 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Cum vor fi obligati sefii Asociatiei sa arate modul de ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Cum vor fi obligati sefii Asociatiei sa arate modul de calcul al penalizarilor si al celorlalte cheltuieli afisate pe lista de Intretinere lunara ?

Cum se va aplica, concret, Legea nr. 17/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 ? Detalii, aici: www.avocatnet.ro/content/art...
Cum vor fi obligați șefii Asociației să arate modul de calcul al penalizărilor și al celorlalte cheltuieli afișate pe lista de Întreținere lunară ? Mă refer la modul de afișare pe liste - unde se pot trece aceste dovezi de calcul, exact lângă liste, pe o altă coală, sau cum procedați voi, Administratorii de Asociații ?
La Asociația noastră, cu toate că la Adunarea Generală șefii au promis că vor respecta Legea nr.17/2016, nici acum n-am văzut vreo explicație, oricât de mică, pentru modul de calcul al listelor de Întreținere.
Ba chiar una dintre Hotărârile Adunării Generale luate în 2016 a fost cea în care șefii Asociației se obligau să afișeze salariile tuturor angajaților, mai ales ale "șefilor". Nici vorbă să se afișeze asa ceva, poate din cauză că președintele are 900 lei NET, la 60 de ore pe lună lucrate, salariu orar care mai are puțin și îl ajunge pe cel al unui Parlamentar sau Ministru !
CITEZ: "Asociația de proprietari, prin grija preşedintelui asociaţiei, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor. Modalitatea de calcul va conţine şi va arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari", este prevăzut în noua lege.
În situația în care modalitatea de calcul a sumelor lunare de plată ce revin proprietarilor de apartamente nu este afişată, amenda aplicabilă poate fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.
Iniţiatorul actului normativ a afirmat că introducerea acestei obligaţii impune un plus de transparenţă în repartizarea şi stabilirea cheltuielilor asociaţiilor de proprietari.
De reţinut este că orice persoană interesată poate să facă sesizări cu privire la faptele ce constituie contravenţii. Iar de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancțiunilor se ocupă persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Afacerilor Interne, primarii sau împuterniciții acestora."
Sper ca dacă vom face sesizări organelor abilitate, să se aplice și amenzile de rigoare mai ales șefilor care nesocotesc orice lege ! Altfel, și această lege nu va fi aplicată, ca multe altele ... dar răspunderea pentru încălcarea Art.55 și 56 din Legea 230/2007 ar trebui să aparțină Autorităților Locale, pentru că nu iau măsuri să stopeze aceste ilegalități ale unor conducători de Asociații !
Dacă nici legile în vigoare nu se mai respectă și aplică de către Autorități, e grav !
Nouă ni se aplica legile la sânge când e vorba să plătim ceva, iar altora li se permite orice abuz !
Cel mai recent răspuns: asa123 , utilizator 23:33, 8 August 2016
Se prezinta pe langa listele lunare de intretinere ,pe coli A4 si modalitatea de repartizare a cheltuielilor pe CPI, nr de persoane, tariful pentru consumurile individuale, etc.

1. Descrierea cheltuielii =apa, Enel, gaze, caldura ,etc.
2. Furnizor/Nr. Doc./ data doc. =factura, chitanta, stat, etc./AN, Radet, GDF, Enel,etc
3. Suma
4. Impartita la nr. pers / CPI / beneficiar
5. Valoare pe UM =lei/pers, lei/CPI, etc

Sper ca dacă vom face sesizări organelor abilitate, să se aplice și amenzile de rigoare mai ales șefilor care nesocotesc orice lege !

Sancţiunile pentru contraventiile prevazute la art.56 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr.230/2007 se aplica persoanelor fizice constatate vinovate, iar cea prevazuta la alin. (1) lit. f) functionarilor publici sau personalului angajat al autoritatilor publice, inclusiv personalului regiilor ori societatilor furnizoare de servicii de utilitati publice.

Legea nr.230/2007art.56
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) neluarea de către proprietari, de către asociaţia de proprietari sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, de încălzire centrală, de preparare şi distribuire a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonie etc.) pe toată durata existenţei acestora;
b) neîndeplinirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil;
c) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari;
d) schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei fără autorizaţiile şi aprobările legale;
e) modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale;
f) neaplicarea sau nerespectarea prevederilor prezentei legi de către funcţionarii publici şi personalul angajat al autorităţilor publice locale şi centrale, inclusiv personalul regiilor ori al societăţilor furnizoare de servicii publice de utilităţi, dacă fapta nu a fost comisă în astfel de împrejurări încât să constituie infracţiune.
g) neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 48^1.
ynocentta a scris:

Se prezinta pe langa listele lunare de intretinere ,pe coli A4 si modalitatea de repartizare a cheltuielilor pe CPI, nr de persoane, tariful pentru consumurile individuale, etc.
1. Descrierea cheltuielii = apa, Enel, gaze, caldura ,etc.
2. Furnizor/Nr. Doc./ data doc. = factura, chitanta, stat, etc./AN, Radet, GDF, Enel, etc
3. Suma
4. Impartita la nr. pers / CPI / beneficiar
5. Valoare pe UM = lei/pers, lei/CPI, etc.

Sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art.56 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr.230/2007 se aplică persoanelor fizice constatate vinovate, iar cea prevazuta la alin. (1) lit. f) funcționarilor publici sau personalului angajat al autorităților publice, inclusiv personalului regiilor ori societăților furnizoare de servicii de utilități publice.

Dacă ar trebui să se arate toate acele modalități de calcul, ar fi perfect, însă nu prea ar fi loc la Avizier, dar se pot găsi soluții, numai că șefii noștri refuză s-o facă, chiar dacă au promis !
Problema e că noi n-am avut acest "privilegiu" de a ni se afișa tot ceea ce ați specificat dvs., cu toate că ni s-a promis în Adunarea Generală, una din Hotărârile neonorate fiind și cea în care promiteau ca vor afișa salariile tuturor angajaților din Asociație !
Dacă tot ați adus aminte de sancțiunile date funcționarilor publici care nu fac nimic dacă știu că șefii Asociațiilor încalcă legile precum cea amintită de mine, cu nr. 17/2016, dar și multe altele, precizez ceva ce are legătură cu faptul ca funcționarii publici precum inspectorii din Primării care se ocupa cu controlul Asociațiilor de Proprietari, tac chiar dacă văd ca se eludează legile, inclusiv articolele care se referă la faptul că în Asociația noastră avem un Administrator ne-atestat, dar, cu toate ca angajații Primăriei au spus chiar ei că știau faptul că acesta e ne-atestat de Primărie, au tăcut complice, ceea ce e condamnat de legile penale.
In acest sens nu trebuie omis următorul articol pe care mulți nu l-au citit și până acum nu aflasem de el: „Obligația sesizării organelor de urmărire penală, o corvoadă pentru funcționarii publici“ - [ link extern ]
CITEZ:
<<< Obligația funcționarilor publici de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinesc sarcinile, de îndată ce aceștia iau cunoștință de comiterea faptei respective, este statuată prin dispozițiile art. 267 din Noul Cod Penal („omisiunea sesizării”). Omisiunea sesizării, fie cu intenție, fie din culpă, conduce la angajarea răspunderii penale a funcționarilor publici cărora le incumbă această obligație.
Art. 267 din Noul Cod Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă pentru funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. O formă atenuată a infracțiunii o găsim în situația în care fapta de omisiune este săvârșită din culpă, caz în care pedeapsa este mai mică.
Subiectul activ al infracțiunii este unul calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de funcționar public. De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. NOTĂ: ACEST LUCRU E VALABIL ȘI PENTRU ADMINISTRATORII DE IMOBILE DIN ASOCIAȚIILE DE PROPRIETARI.
Persoanele care au calitatea de funcționar public ori sunt considerate funcționari (publici sau nu) în sensul legii penale (aici includem și Administratorii din Asociațiile de Proprietari) au obligația legală de a sesiza orice infracțiune săvârșită de orice persoană, alta decât funcționarul în cauză, întrucât sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la propriile infracțiuni comise ar echivala cu un auto-denunț.
Din prevederile art. 267 din Noul Cod Penal reiese că funcționarul public este obligat să sesizeze organele de urmărire penală în cel mai scurt timp („de îndată”) din momentul în care a luat cunoștință despre săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile.
Cum va acționa funcționarul public pus într-o asemenea situație ? Evident, va fi vigilent și va sesiza organele de urmărire penală cu scrupulozitate cu privire la orice fapte despre legalitatea cărora are cele mai mici îndoieli. >>>

DAR CE NE FACEM DACĂ AVEM CAZUL ÎN CARE CHIAR ADMINISTRATORUL, CARE E CONSIDERAT FUNCȚIONAR DE LEGILE PENALE, ÎNCALCĂ LEGEA ... N-AR TREBUI SĂ SE AUTO-DENUNȚE, DACĂ AM RESPECTA STRICT ACEST ARTICOL DE LEGE ?
Oricum, articolul 267 din N.C.P. e tare interesant și util pentru a obliga funcționarii publici să nu admită săvârșirea de fapte penale, mai ales dacă au cunoștință de ele !
Ba chiar am putea spune că e valabilă aici fapta penală de Favorizare a făptuitorului (tăinuire) ...
Ultima modificare: Luni, 8 August 2016
asa123, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Penalizari la intretinere kryss72 kryss72 Pana in luna aprilie anul curent am avut restanta la intretinere.Am achitat integral suma ,iar cand s-a afisat intretinerea pt luna aprilie am avut surpriza sa ... (vezi toată discuția)
Legea 17/2016 miticamanea miticamanea În Legea 17/2016 se specifică faptul că în afara listelor de plată este obligatoriu să se afișeze și [i]modalitatea de calcul în urma căreia au ... (vezi toată discuția)
Intrebareraspuns primarie SCLIPEINICU SCLIPEINICU La intrebarea pusa in scris Primariei si anume, de ce asociatia de propietari Condominiul Videle pe care primaria a infiintat-o, nu a afisat niciodata ... (vezi toată discuția)