avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 774 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Discriminare la locul de muncă
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Discriminare la locul de muncă

Buna ziua

De doi ani lucrez într-un magazin ce face parte dintr-un lanț de retail din România.
Am început ca simplă angajată... În decurs de 6 luni am ajuns pe penultima treaptă în magazinul nostru.

Anul acesta prin vară au fost unele schimbări de notorie organizatorice. Colegul meu, ce era pe postul pe care sunt și eu, a fost promovat astfel devenind Șeful meu. Stau să precizez că nici înainte nu am avut o relație foarte bună cu el. Dacă eram cu el pe tură și îl întrețineam cu mâncare, suc sau țigări, eram ok.

Postul lui fiind vacant, a fost promovată o angajată care îmi era oarecum colegă, domeniul ei de activitate desfășurându-se tot în birou. Motivul promovări ei a fost pur și simplu faptul că ea era la rând, cu toate că erau alte persoane în cadrul societăți care meritau cu adevărat postul acela.

Atunci au început discriminările.

Cu ani de experiență ce o aveam în cadrul magazinului, am ajuns un nimic.
Brusc nimic nu era bine ce făceam. Mi-sa făcut Constatare de fapte din motivul că unul dintre angajați, de pe tura pe care am lucrat, nu a măturat în față la magazin.

Mi-a distrus autoritatea față de angajați, permitându-le să facă ce vor. Față de angajat mi-a spus: Dacă nu vrea să facă ce i-ai spus, lasă să facă altceva.

Mi-a distrus credibilitatea. M-a luat la rost față de angajați, că cică bârfesc despre o anumită relație amoroasă dintre el și colega ce a fost promovată pe postul lui. Au negat atunci totul, aducându-mi aminte că amândoi au relații de ani de zile.

Programul meu a fost dat peste cap. Am ajuns să lucrez într-un schimb, nicicum două ce este precizat în contractul de muncă. Totuși ce mi-a pus capac la toate neplăcerile, a fost o întâmplare recentă. Prin nu știu ce minune urma ca săptămâna aceasta să lucrez de dimineață. Programul de lucru l-a făcut șefu marți. Sâmbătă însă când am ajuns la lucru am observat că s-au făcut unele schimbări. Colega mea a fost pusă pe tura de dimineață, pe mine m-o pus de după-masă. Ulterior am aflat de la angajați că cei doi au avut o mică dispută pe motivul acesta. Ea vrând să lucre de dimineață și-a exprimat acea dorință, la care șeful, fără a-mi cere părerea, a modificat planificarea.

Prin pură coincidență am aflat chiar sâmbăta că cei doi într-adevăr au o relație nu tocmai profesională, fapt ce m-a revoltat cu totul. Nu i-am confruntat cu adevărul, pentru că știam că o să continuie cu discriminările ca și până acum, dar acum am realizat că trebuie luate anumite măsuri.

Am ajuns să nu îmi mai placă locul meu de muncă.
Am ajuns să vreau să plec.

Totuși mi-se pare prostie să cedez eu din cauza lor, din cauza relației dintre ei.

Sunt o fată care îi place să muncească. O fată căruia îi place țara în care trăiește, dar adevărul este că momentan sunt foarte descurajată de nedreptățile ce se întâmplă în societatea românească.
Vă rog să mă ajutați, chiar nu știu ce să fac.
Cel mai recent răspuns: crin84 , utilizator 13:24, 10 Ianuarie 2017
dar de ce vreti sa va legati de discriminare ? Din cate inteleg eu, nu mai este cale de intors la acest loc de munca. Ori ramaneti si suferiti in continuare sau va adaptati noilor conditii, ori va cautati un alt loc de munca. Insa daca tot trebuie sa plecati, puteti sesiza institutiile competente ( ITM) cu privire si la alte aspecte care sigur nu sunt prea legale in magazinul dvs. Va dau doar cateva sugestii : nerespectarea programului de lucru si al orelor suplimentare, nu mai zic de acordul scris ca sunteti de acord cu un anumit program de lucru, ore suplimentare ; lipsa evaluarii obiective anuale si a stabilirii indicatorilor de performanta pentru fiecare salariat, nerespectarea programarii concediului de odihna , suprasolicitarea fizica si depasirea atributiilor din fisa postului semnata ( Apropos, aveti fisa postului semnata ?)
Ganditi-va ca discriminarea este foarte greu de demonstrat , dar alte aspecte ce tin de relatiile de munca trebuiesc foarte clar mentionate in contractul de munca, regulament intern etc

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Abuz sau intimidare? raduradulescu raduradulescu lucrez si concur la siguranta circulatiei . de 3 ani am fost indrumata in alta statie pentru asigurare regim munca fara a mi se inmana vreun document prin care ... (vezi toată discuția)
Urmeaza sa fiu data afara de la locul de munca prin umilinta ... Lorena2 Lorena2 Urmeaza sa fiu data afara de la locul de munca prin umilinta si discriminare sau sa fiu pusa in situatia sa ma faca psihic ca sa-mi dau demisia. Mai exact ... (vezi toată discuția)