hotarare judecatoreasca nerespectata

Motivele pe care le invocă nu au legătură cu nicio logică. Nu vrea și gata. Și poate că prostia costă, dar cine o pune la plată și cum? Și cu siguranță că nu întotdeauna este vina taților. Poate vina de a fi ales în mod greșit la un moment dat. Prea târziu. Copilul este o realitate și nu este normal să sufere și să fie traumatizat. Problema este că legea în România nu este făcută în sensul unor rezolvări. Cică să se înțeleagă părinții. Păi dacă se înțelegeau, mai divorțau? Sau dacă unul dintre ei nu înțelege nimic, nici măcar că își chinuie, cu bună știință propriul copil, cine este de vină? Cumva părintele care nu ajunge la copil?

vad ca preferati sa va vaitati in loc sa cititi si sa intelegeti si sa actionati. Din pctul meu de vedere aveti tot ce va trebuie, mai putin determinare si harnicie.

Serios? Dvs știți că eu astăzi am fost la patru executori judecătorești care au refuzat, mai mult sau mai puțin subtil punerea în executare, ”pentru că oricum nu obținem nimic dacă mama nu vrea, să aștept să crească copilul etc”, DGASPC care este reclamant în procesul de obținere a programului de consiliere ”nu a mai avut astfel de situații”, prin urmare nu mai face nimic etc. Prin urmare, despre ce anume mai exact vorbiți? Sau mă îndemnați și dvs să fac plângere penală? Nu cred că asta rezolvă problema. Nu am o prioritate din a o vedea pe mama copilului meu în pușcărie. Evident, pentru viitorul copilului, nu pentru că ea nu ar merita.

Vi se pare ca se intampla altfel decat v-am spus? Dvoastra vreti ceva...si sistemul se opune. Mai mult sau mai putin legal. Aveti toata compasiunea mea, daca asta va ajuta. Daca vreti sa va luptati cu sistemul trebuie sa faceti mai mut decat sa asteptati para malaiatza.

"Sau mă îndemnați și dvs să fac plângere penală? Nu cred că asta rezolvă problema. Nu am o prioritate din a o vedea pe mama copilului meu în pușcărie. Evident, pentru viitorul copilului, nu pentru că ea nu ar merita".
Jos palaria stimate domn.
Cu atat mai demna de respect dreptatea dvs evidenta.
Va indemn sa nu abandonati, sa nu renuntati, sa va opriti insa intotdeauna la limita la care, fie si perfect intemeiate, actiunile dvs ar face copilul sa sufere.
Copilul acela creste. Nimeni nu socoteste ca suferinta lui a fost utila sau meritata.
Aici e diferenta intre parinte iubitor si mahalagiu iubitor de scandaluri.
Nu va indepartati de copil. Fiti prezent atat cat puteti, chiar si uneori din umbra, Faceti solicitari catre DGASPC, invitati mama la mediere, propuneti-i mersul la un psiholg, scrieti rudelor, oferiti copilului in scris (a fi parinte inseamna a da copilului tau- ce? orice, o carte, acuarele, pantofi-nu a face plangeri). In continuare nu stiu ce varsta are copilul, mergeti la gradinita, la scoala, la sedintele cu parintii,etc. Cand terminati lista, luati-o de la capat.