salariul in cim

Oricand angajatorul poate spune ca diferenta intre salariul minim pe economie pentru postul respectiv si salariul oferit, reprezinta sporuri......;)

Dac intelegem prin includere in salariu a sporului de vechime ca trebuie sa revenim la stabilire procent si eventual indexare procent al anumite termene... atunci ne cam intoarcem de unde am plecat inainte de 2000... #-o

Mai trebuie sa vedem si spiritul legii!
Ori avem un salariu in care consideram ca am inclus (prin aprecierea valorica a acestuia) orice spor , ori daca stam sa pigulim iar la sporuri, mai bine le lasam separate cum erau inainte

Care e logica unui spor de vechime pana la urma? De ce trebuie ceva in plus pentru ca lucrezi de 10 sau de 20 de ani?? Ba mai lucrezi si la vreo 10 angajatori in acest interval....
De ce ar plati cineva suplimentar un angajat care are 20 de ani vechime ? Daca unul care are 2 ani vechime face acelasi lucru si poate mai repede uneori, mai bine il angajez pe el , nu?
Daca experienta de 20 de ani il face mai eficient, ii dau oricum salariu mai mare, dar asat are legatura cu ceva dovedit de experienta ta, nu cu simplul fapt ca ai fost angajat 20 de ani!
sau daca tanarul cu 2 ani experienta are mai multe abilitati si mai mare eficienta, il pot plati cu un salariu mai mare decat pe cel cu 20 de ani de vechime in munca .

Daca stam stramb si gandim drept acest spor nu are nici-o justificare intr-o economie de piata libera.

Ceea ce spuneti dvs. presupune aplicarea unei politici salariale moderne,o remodelare cauza-efect,ceea ce se si intampla in multe companii.
Sunt multi factori care intervin in luarea unei astfel de decizii manageriale: mentalitatea, pregatirea managerului,abilitatile organizatorice si decizionale, nivelul de pregatire si de intelegere al salariatilor,gradul de implicare,etc.

Negocierea salariului incepe din primele etape ale interviului si o reprezinta salar net sau cum spun candidatii "cat incasez in mana".
Suma incasata reprezinta cval muncii prestate si a activitatii desfasurate, sau , cu alte cuvinte, cerintele postului si nu are nici o legatura cu vechimea in munca.

Salariatul trebuie sa-si puna in valoare priceperea, pregatirea profesionala si sa respecte deadline (ultimul termen al lucrarii).

grace_r a scris:

Dac intelegem prin includere in salariu a sporului de vechime ca trebuie sa revenim la stabilire procent si eventual indexare procent al anumite termene... atunci ne cam intoarcem de unde am plecat inainte de 2000... #-o

Mai trebuie sa vedem si spiritul legii!
Ori avem un salariu in care consideram ca am inclus (prin aprecierea valorica a acestuia) orice spor , ori daca stam sa pigulim iar la sporuri, mai bine le lasam separate cum erau inainte

Care e logica unui spor de vechime pana la urma? De ce trebuie ceva in plus pentru ca lucrezi de 10 sau de 20 de ani?? Ba mai lucrezi si la vreo 10 angajatori in acest interval....
De ce ar plati cineva suplimentar un angajat care are 20 de ani vechime ? Daca unul care are 2 ani vechime face acelasi lucru si poate mai repede uneori, mai bine il angajez pe el , nu?
Daca experienta de 20 de ani il face mai eficient, ii dau oricum salariu mai mare, dar asat are legatura cu ceva dovedit de experienta ta, nu cu simplul fapt ca ai fost angajat 20 de ani!
sau daca tanarul cu 2 ani experienta are mai multe abilitati si mai mare eficienta, il pot plati cu un salariu mai mare decat pe cel cu 20 de ani de vechime in munca .

Daca stam stramb si gandim drept acest spor nu are nici-o justificare intr-o economie de piata libera.

CORECT. Prin acest spor de vechime taiem elanul tinerilor. Pentru aceasi munca nu e corect sa se plateasca salarii diferentiate in raport cu vechimea in activitate. Daca ai vechime mai mare nu neaparat esti si mai eficient. Ar trebui sa ne debarasam de ideile comuniste si sa privim salariatii la valoarea lor nu in functie de varsta. si aideti sa recunoastem inca un lucru. un tanar este mult mai eficient. eu o recunosc la aproape cei 50 de ani ai mei.

Stimati utilizatori,

Sunt intrutotul solidar cu toate argumentele impotriva tuturor sporurilor si sporuletzelor, atat in domeniul public cat si in cel privat, pentru toate motivele expuse de utilizatorii de mai sus (si pentru inca altele pe care nu are sens sa le expun).
Altceva doream sa punctez in privinta sporului de vechime, nu pentru ca este convingerea mea (au contraire), ci pentru ca ... tot patitul este priceput.
Si, va rog sa ma credeti, nu am patit-o din lipsa de convingere, argumente sau de pricepere in argumentare, si nici pentru ca bunul simt si echitatea nu imi dadeau dreptate...

O sa expun direct concluziile mele (nu este loc aici de parcurs calea prin care am ajuns la ele).
1. Nu au dreptate angajatorii care sustin ca sporul de vechime este inclus implicit, subinteles, automat in salariu. Aceasta includere se poate face, insa doar in mod expres, in cim. Exista opinii ca si includerea expresa a sporului de vechime in salar facuta prin CCM este permisa si are efecte depline. (eu zic ca doar cim poate include in mod valabil sporul in salariu)
2. Nu se poate sustine ca, daca un salariu este mai mare cu 5%, 10% sau 20% decat minimum pe economie, sporul este inclus in el, daca nu exista o mentiune explicita in acest sens (de includere).
3. Cu certitudine (din pacate), sporul de vechime se aplica in mediul privat!
(la nevoie, chiar cu forta, retroactiv, de catre instanta, chiar de-o fi sa falimentam angajatorul)
4. Vechime in munca reprezinta vechimea la toti angajatorii, pentru toate functiil ocupate. (nu doar la angajatorul ultim sau curent, pentru ultima functie)

Iata exemple din practica instantelor superioare in privinta sporului de vechime:
Desi exemplele mai vechi sunt din practica instantelor Timis, practica se exinde si in alte judete ale tarii. In plus, orice incercari de contestare a legilor invocate pe linia neconstitutionalitatiib (laudabile, invocand instituirea de discriminari intre tineri si varstnici, incalcarea libertatii contractuale a partilor, s.a.) lor au esuat.
sursa: [ link extern ]
Contract colectiv de muncă. Efecte.
Curtea de Apel Timişoara, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale,
decizia civilă nr. 8 din 9 ianuarie 2007
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 4241/C/2006, reclamanta D.N.D. a chemat în judecată pârâta SC „S.R.” S.R.L. Timişoara, solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sporului de vechime, în cuantum de 25%, ce i se cuvine potrivit vechimii sale în muncă, începând cu data de 31 mai 2003 şi până la pronunţarea hotărârii, indexat şi actualizat, precum şi în continuare pe durata derulării contractului de muncă încheiat cu pârâta.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că reclamanta este angajata pârâtei, însă aceasta din urmă, în mod nelegal, nu i-a acordat sporul de vechime, deşi are peste 20 de ani de muncă.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2003 – 2006 şi art. 51 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare pentru anii 2003 – 2006.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, întrucât sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază, aşa cum prevede art. 50 alin. 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Potrivit art. 27 pct. 2. din contractul colectiv de muncă pe anii 2001 – 2003, încheiat la nivel de unitate, sporul de vechime al salariaţilor pârâtei este inclus în salariul de bază negociat.
Prin sentinţa civilă nr. 2312/PI/14.09.2006, Tribunalul Timiş a admis acţiunea, a obligat pârâta să îi acorde reclamantei sporul de vechime în cuantum de 15%, respectiv 20%, în cuantum total actualizat de 6594 RON, aferent perioadei 4.04.2003 – 4.04.2006, precum şi în continuare, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta.Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere clauzele cuprinse în contractele colective de muncă la nivel naţional şi la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, respectiv dispoziţiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aplicabile în perioada 4.04.2003 – 4.04.2006, precum şi vechimea în muncă a reclamantei, atât la data angajării la societatea pârâtă, cât şi în prezent, şi a stabilit că sporul de vechime lunar cuvenit este de 15 %, respectiv 20%, procent ce trebuie aplicat la salariul de bază şi timpul efectiv lucrat, astfel încât cuantumul total al sporului de vechime, calculat pentru perioada de referinţă, este, după reactualizarea cu rata inflaţiei, de 6594 RON, aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză judiciară şi răspunsul la obiecţiuni, întocmite în cauză.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în speţă, sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 4 şi pct. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât instanţa de fond a acordat greşit sporul de salariu de 15% şi, respectiv, 20% reclamantei, atâta timp cât prevederile art.40 alin.3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional precizează doar limita minimă şi cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator şi angajat.
Totodată, se susţine că prima instanţă nu a ţinut cont de inaplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor cuprinse în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, deşi pârâta nu a participat direct sau reprezentată de asociaţia patronală la negocierea acestui contract, astfel încât este un terţ în raport cu acest contract colectiv de muncă. O astfel de concluzie se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 130/1996, din cuprinsul cărora rezultă că aplicabilitatea efectelor contractului colectiv de muncă funcţionează, în mod absolut, doar în cazul contractelor încheiate la nivel naţional şi la nivel de unitate, nu şi în cazul celor încheiate la nivel de grup de unităţi şi la nivel de ramură.
Pe de altă parte, instanţa de fond a făcut o interpretare restrânsă a prevederilor art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, ignorând dispoziţiile alineatului doi al acestui articol, care prevăd că „sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază”; precum şi pe cele ale alineatului 1, potrivit căruia numai în măsura în care sporurile nu sunt astfel absorbite în salariu, ele se pot acorda în mod aparte şi suplimentar. Prin urmare, conform art. 40 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional şi art. 51 alin. 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, regula, în domeniu, este reprezentată de absorbţia sporului de vechime în salariu, excepţia fiind reprezentată de situaţia în care sporul de vechime se acordă separat.
Un alt motiv de recurs priveşte eronata interpretare dată de instanţa de fond punctului IV din contractul individual de muncă al reclamantei, ca urmare a confundării salariului lunar cu salariul de bază şi neobservării faptului că angajaţii pârâtei au un salariu cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie, ca o consecinţă a includerii sporului pretins de reclamantă.
Recurenta a mai arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă, şi anume: procesul-verbal de control al I.T.M. Timiş nr. 15359/12.12.2005, conform căruia „sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie”, şi contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităţii pe anii 2001 – 2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat şi care, deşi nu a fost înregistrat, poartă semnătura părţilor ce l-au negociat şi trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
De asemenea, a susţinut că, prin raportare la dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în mod greşit prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru perioada ce depăşeşte cele 6 luni anterioare introducerii acţiunii pendinte.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 4 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârâta-recurentă nu este întemeiată, nefiind incidente, în speţă, dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cum susţine recurenta, ci cele ale art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, întrucât acţiunea pendinte izvorăşte dintr-un un conflict de muncă privind drepturile salariale şi nu se referă la aplicarea unor clauze contractuale.
Cu privire la motivele de recurs care vizează fondul cauzei se arată că susţinerile recurentei sunt eronate, întrucât sporul de vechime nu a fost inclus în salariul de bază, împrejurare ce rezultă din actele depuse la dosar, iar procentul de 20%, cu care este mai mare salariul minim negociat în societate faţă de salariul minim pe economie, nu rezultă din includerea sporul de vechime în cuantumul acestuia, cum greşit susţine recurenta.
Totodată, se arată că temeiul de drept al acţiunii şi cel care a stat la admiterea acesteia este reprezentat de dispoziţiile art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2003 – 2006 şi art. 51 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare pentru anii 2003 – 2006, precum şi de cele ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat de către recurentă nu este valabil, întrucât nu a fost înregistrat la D.M.S.S Timiş pentru a produce efecte faţă de reclamanta-intimată şi, pe cale de consecinţă, el nu există din punct de vedere juridic.
Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 din Codul procedură civilă, instanţa constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept al reclamantului: sporul de vechime în muncă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii. În speţă, sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, astfel încât, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii şi ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu direct ori prin reprezentare de către o federaţie sau confederaţie patronală la negocierea şi încheierea unor asemenea contracte colective.
Art. 238 alin. 2 din Codul muncii prevede că: „contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”. Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci şi în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 din Codul muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior”. Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, şi anume aceea de izvor de drept, precum şi pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractelor, aşa cum rezultă din ansamblul dispoziţiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de probă, şi anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităţii pe anii 2001 – 2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat şi care, deşi nu a fost înregistrat, poartă semnătura părţilor ce l-au negociat şi trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 25 alin.3 din Legea nr. 130/1996, „contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării”. Pe cale de consecinţă, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condiţiile prevăzute de lege este inaplicabil părţilor semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă,
Întrucât, în speţă, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, aflate în vigoare în perioada 31 mai 2003 – 31 mai 2006.
Faţă de considerentele expuse anterior, susţinerea recurentei că prima instanţă nu a ţinut cont de inaplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor cuprinse în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, deşi pârâta nu a participat direct sau reprezentată de asociaţia patronală la negocierea acestui contract, astfel încât este un terţ în raport cu acest contract colectiv de muncă, apare ca nefondată.
Deşi art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional precizează doar limita minimă şi cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator şi angajat, prima instanţă nu a depăşit prerogativele puterii judecătoreşti şi nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, aşa cum susţine recurenta, deoarece art. 51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condiţiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5 – 10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10 – 15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15 – 20 ani şi un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art. 247 din Codul muncii. Faţă de prevederile art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conţine dispoziţii mai favorabile salariaţilor decât cel încheiat la nivel naţional.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare şi vechimii în muncă a acesteia, este conţinut în salariul negociat de părţi.
Procesul-verbal de control al I.T.M. Timiş nr. 15359/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfăţişare şi care reţine că „sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie”, nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art. 287 din Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Prin urmare, susţinerile recurentei cu privire la includerea sporului de vechime în salariul de bază prin stabilirea salariului de bază în procent cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie sunt nefondate, întrucât dispoziţiile legale menţionate anterior nu au fost respectate.
Având în vedere probele administrate în cauză, şi anume:
înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară,
Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime începând cu data de 31 mai 2003 şi până la pronunţarea hotărârii, indexat şi actualizat, precum şi în continuare, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, acest drept fiind prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel naţional coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi următoarele din Codul Muncii.
Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este temeinică şi legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs invocate de către pârâta-recurentă, respectiv cele reglementate de art.304 pct.9 şi art.304 pct.4 coroborate cu cele ale art.304 ind.1 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 1 C . pr. civ., Curtea a respins recursul declarat de pârâta-recurentă S.C. „S. R.” SRL împotriva sentinţei civile nr. 2312/PI/14.09.2006, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4241/C/2006, ca neîntemeiat.

Drepturi băneşti. Spor de vechime neinclus în salariul de bază.
Contractul colectiv de muncă unic nr. 54171/20011 şi nr. 1285/20022
Potrivit prevederilor art. 40 alin. 2 şi alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional în vigoare pentru anii 2001 – 2003 şi art. 51 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, sporul de vechime se acordă în cazul în care nu a fost inclus în salariul de bază.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1176 din 18 mai 2006
Prin sentinţa civilă nr. 188/PI/02.02.2006 Tribunalul Timiş a admis acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.770 RON lei reactualizată cu rata inflaţiei, reprezentând sporul de vechime cuvenit şi neacordat reclamantului, pentru perioada 30 septembrie 2002 – 30 septembrie 2005 şi în continuare lunar pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, în procent de 20%.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă în baza prevederilor contractuale cuprinse în contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură din perioada 30 septembrie 2002 – 30 septembrie 2005, şi ţinând cont de vechimea în muncă de peste 15 de ani a reclamantului, atât la data angajării la societatea pârâtă cât şi în prezent, a stabilit că sporul de vechime lunar cuvenit este de 20 %, procent aplicat la salariul de bază şi timpul efectiv lucrat, cuantumul total fiind astfel de 4.770 RON, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză judiciară.
Din adresa nr. 543/23.01.2006 emisă de I.T.M. Timiş, rezultă că reclamanta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în actele adiţionale la contract, salariul fiind negociat fără spor de vechime, astfel că aplicabile sunt dispoziţiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termenul legal pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca prescrisă, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivele de recurs se invocă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 168/1999 şi dispoziţiile art. 73 din acelaşi act normativ potrivit cărora termenul de contestare a clauzelor contractuale este de 30 zile de la data la care cel interesat a luat la cunoştinţă de clauza contestată.
Cu referire la fondul cauzei se arată că prima instanţă a stabilit greşit în starea de fapt calculul perioadelor în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în alte unităţii şi pe alte funcţii, faţă de care vechimea nu poate fi apreciată în sensul celor stabilite în hotărâre.
De asemenea, recurenta arată că instanţa de fond şi-a însuşit greşit concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora sporul de vechime se ia în considerare faţă de perioada lucrată de un angajat la diverşi angajatori, indiferent de felul muncii. Acest principiu nu se aplică întrucât s-ar ajunge la o discriminare evidentă, pe motive de vârstă şi ar determina conducerile unităţilor economice să angajeze numai tineri.
Cu privire la negocierea contractului individual de muncă, se arată că a fost avut în vedere în includerea salariului negociat şi a sporului de vechime, astfel că salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie.
Angajatorul poate negocia cu salariaţii acordarea unor salarii diferenţiate, în funcţie de performanţele profesionale şi de aportul adus de fiecare la realizarea obiectivelor societăţii, sporul de vechime şi alte sporuri fiind acordate funcţie de acestea.
Recursul nu este fondat.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii dedusă judecăţii şi precizată îl reprezintă plata unei sume de bani echivalentă a unui drept – sporul de vechime solicitat de către reclamant şi nu încheierea sau executarea unor cauze contractuale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 67 şi art. 73 din Legea nr. 168/1999.
Astfel, apreciind că cererea reprezintă o pretenţie bănească, aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani, astfel că urmează a se respinge excepţia.
Referitor la fondul acţiunii, se constată că prima instanţă faţă de probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile reprezentând contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime pentru perioada 30 septembrie 2002 – 30 septembrie 2005 şi în continuare pe durata derulării contractului individual de muncă în procent de 20%, acest drept fiind conferit de lege – dispoziţiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Reţinând cele de mai sus, se apreciază că susţinerile recurentei cu privire la includerea sporului de vechime în salariul de bază prin stabilirea salariului de bază în procent cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie sunt nefondate, întrucât dispoziţiile legale menţionate nu au fost respectate, aşa cum rezultă din înscrisurile care dovedesc că la rubrica „spor de vechime” pentru reclamant nu este menţionată nici o sumă.
De asemenea, sunt neîntemeiate susţinerile recurentei cu privire la cuantumul sporului de vechime, întrucât faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, acesta se stabileşte funcţie de vechimea totală în muncă şi nu faţă de vechimea specifică unei activităţi, raportul de expertiză judiciară cuantificând temeinic acest spor.
(Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 8 din 10 august 2001; Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 12 din 25 iulie 2002.)