avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 572 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... renuntarea la mosteniere
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

renuntarea la mosteniere

Buna ziua, am o intrebare, daca in anul 1985 dintr-un numar de 5 frati, doi dau declaratie notariala ca renunta la mostenirea dupa parintii decedati, acum dupa retrocedari acestia mai au dreptul legal la mostenirea redobandita dupa revolutie?
Multumesc!
Regret, dar asa este, am dreptul sa-mi pastrez pararea, si pare-se ca am si putintica dreptate......


ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -



DECIZIA Nr. XI
din 5 februarie 2007



Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 733 din 30/10/2007



Dosar nr. 29/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, referitoare la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunţat la moştenire.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, în accepţiunea prevederilor Legii nr. 18/1991 de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, beneficiază numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.



SECŢIILE UNITE,



deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în aplicarea art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, referitor la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunţat la moştenire.

Astfel, unele instanţe au considerat că prin Legea nr. 18/1991 legiuitorul a creat instituţia repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, având în vedere raţiunea că, de regulă, atitudinea moştenitorilor faţă de succesiune a fost condiţionată şi uneori determinată de ceea ce a constituit atunci activul succesoral.

S-a apreciat că la data dezbaterii succesiunii după autorul lor terenurile în litigiu erau scoase din circuitul civil, cauza renunţării şi neexprimării opţiunii succesorale fiind tocmai lipsa de interes pentru masa succesorală, în care nu erau incluse terenurile, şi imposibilitatea deţinerii în proprietate a mai multor imobile-case.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că opţiunea succesorală a erezilor este un act juridic unilateral, voluntar, în sensul că fiecare dintre erezi are libertatea de alegere, potrivit principiului că nimeni nu poate fi moştenitor fără voia lui, conform art. 686 din Codul civil.

În motivarea punctului de vedere menţionat s-a arătat că eredele renunţător nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renunţă, conform art. 696 din Codul civil, devine persoană străină de moştenirea fostului proprietar.

S-a mai relevat că renunţarea priveşte atât bunurile existente în succesiune la data decesului autorului, cât şi bunurile care eventual ar intra în succesiunea respectivă, situaţia fiind asemănătoare cu a succesibilului care renunţă la moştenire, crezând că este insolvabilă.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, "Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii", iar "moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor".

În acelaşi timp, dispoziţia imperativă de la art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar, potrivit căreia, în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil, moştenitorii sunt repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor, ei fiind consideraţi că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, care nu este infirmată de nicio altă prevedere legală, impune concluzia că toţi succesibilii autorului îndreptăţit ce solicită reconstituirea dreptului sunt, la rândul lor, repuşi de drept în termenul de acceptare a moştenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenurilor.

În această privinţă este de observat că pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moştenitorii care nu au acceptat-o, în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la succesiune, în condiţiile art. 696 din Codul civil.

De altfel, prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai "moştenitorii", deci persoane care au "calitatea de moştenitor".

Or, potrivit dispoziţiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renunţă la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moştenitor fiind desfiinţat cu efect retroactiv, moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire.

De aceea, cel care renunţă la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt moştenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condiţiile art. 700 din Codul civil şi care este doar prezumat de lege ca renunţător, ci, dimpotrivă, se dovedeşte cu certitudine (declaraţie notarială) că nu este moştenitor, dat fiind faptul că a renunţat expres la succesiune.

Prin efectul renunţării, moştenitorul este socotit că nu a fost niciodată moştenitor, iar vocaţia sa succesorală este retroactiv desfiinţată.

Regula indivizibilităţii patrimoniului succesoral conferă acelaşi caracter indivizibil şi opţiunii succesorale care nu poate fi condiţionată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunţarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât şi cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.

Ca urmare, în raport de data reglementării, se impune a se stabili că beneficiază de dreptul de moştenire a proprietăţii, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai moştenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu şi cei care au renunţat la succesiune.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în aplicarea dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.



PENTRU ACESTE MOTIVE



În numele legii



D E C I D:



Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, stabilesc:

Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2007.



PREªEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA



Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei


multumesc pentru raspunsuri, atunci in acest caz, cand ambii care au renuntat la mostenire se regasesc pe titlul de proprietate si mai mult continuie sa semneze procese verbale de punere in posesie, ce este de facut? cum trebuie sa procedez?
inca o data multumesc
vreau sa fiu ma explicid, deci cei cinci frati au dezbatut mostenirea in anul 1985, cu certificat de mostenitor, la renuntatori conform art. 700 cod civil apare unul din frati, iar celalat da o declaratie notariala prin care renunta in favoarea unui dintre frati, deci normal raman 3 frati mostenitori (zic eu). Acum pe titlu apar toti cei cinci frati, si cel care apare in certificatul de mostenitor ca a renuntat, si cel care a dat declaratie notariala ca renunta in favoarea altui frate, mai mult, acesta din urma si semneaza acte de punere in posesia fara sa aibe inputernicire din partea celorlalti frati. Poate acesta sa semneze acte de punere in posesie, chiar daca este pe titlu de proprietate, fara a avea acceptul tuturor de pe titlu?
Fara suparare, vi s-a tot spus ce aveti de facut. Problema dv. nu este simpla si acum tot completati cu date noi. Chiar si asa , situatia nu se schimba, cum exceptia faptului ca aveti un singur frate renuntator in loc de doi.,Ar fi ideal sa consultati un avocat.
Multumesc pentru raspunsuri. As mai preciza doar ca desi in certificatul de mostenitor ceilalti frati renunta la mostenire ei se regasesc in Titlu de proprietate. Este normal?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cote mostenitori legali si testamentar,titlu eliberat in baza ... adriati999 adriati999 Cote mostenitori legali si testamentar,titlu eliberat in baza legii 18/1991. Bunicul este autorul.Mostenitorii 7 la numar de diferite categorii.Si ... (vezi toată discuția)
Titlu de proprietate viragvari viragvari Am mai postat legat de acest caz pe acest forum dar nu am fost prea explicit insa m-am mai documentat un pic si acuma sunt bagat in ceata si mai rau #-o Deci ... (vezi toată discuția)
Constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate simin simin Speta: x detine un titlul de proprietate de la tatal sau asupra unor terenuri.Tatal sau a renuntat la mostenirea despre care vorbim in favoarea altor trei ... (vezi toată discuția)