avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 596 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Bullying la școală
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Bullying la școală

Buna ziua,

am un copil clasa 5-a la un liceu. Am zis ca primele 2 luni sunt de acomodare, in special baietii incercand sa stabileasca niste ierarhii, dar in ultimul timp lucrurile au cam scapat de sub control.
Diriginta este tanara, vorbeste foarte incet si lent, singura ei vorba este "vom incerca sa gasim o solutie". Un baietel , in mod special si-a luat-o in cap. A ascuns ghiozdanul unei colege in toaleta baietilor, intr-o cabina. Din fericine n-a disparut nimic, dar cred ca a fost nevoita sa-l arunce la cum mirosea. A ascuns telefonul unui coleg sub piciorul unei mese, din fericire l-au gasit cei care invata dimineata si l-au returnat. A aruncat caciula unei colege la cosul de gunoi de pe hol, n-a mai fost recuperata. A aflat de la femeia de serviciu ca o aruncase mai departe, crezand ca e abandonata. Arunca penarele prin casa, stropeste cu cerneala, s-a ajuns si la agresivitate fizica(aici sunt vreo 2-3).
Parintii neaga si ii iau apararea, spun ca a fost provocat? Mereu? Si de fata cu ghiozdanul dus la WC, si de fata cu caciula aruncata?
Intr-una din ore arunca cu chipsuri dintr-o punga intr-o colega, profesoara i-a spus ca daca mai face asa ii cheama parintii la scoala. PArintii, cum am spus, ii iau apararea pana in panzele albe. Mai au un copil in scoala, cu premii la concursuri internationale, sunt bine vazuti si cel mic profita la maximum.
Diriginta e total depasita. Le-a adus un psiholog (contra-cost), dar ce sa faci in 2 ore. Apa de ploaie.
Ce optiuni legale am in caz ca ajunge si copilul meu tinta? Ma tem ca e doar o chestiune de timp. Unde pot face plangere? Exista posibilitatea scaderii notei la purtare?
De mutat exclud, pentru ca profesorii sunt foarte de treaba si si-a facut prieteni, copii sunt in general in regula.
La director nu cred ca se poate ajunge, a sunat cineva sa intrebe de audienta si i s-a spus "pe ce lume traiti?" Pot lasa o cerere la secretariat? Dar are vreo valoare daca scriu X a facut Y si Z?
Multumesc,
Ultima modificare: Duminică, 9 Decembrie 2018
Manuela Rășină, administrator
7 din 7 utilizatori consideră
acest răspuns util
Faceti sesizare scrisă și la școală și la minister.
Puteti apela si la avocat ca sa ii anunțe ca vor fi dați în judecată daca nu se rezolva problemele.
Ultima modificare: Vineri, 7 Decembrie 2018
CLAUDIU LASCOSCHI, Avocat
5 din 5 utilizatori consideră
acest răspuns util
Puteti pune in discutia Comitetului de parinti acest comportament si sa vedeti reactia.
Puteti sesiza Consiliul de conducere al scolii si Inspectoratul scolar judetean, in scris cu nr. de inregistrare/ data si sa solicitati sa vi se comunice masurile luate.
Sesizarea se poate trimite prin posta cu confirmare de primire.
Trebuie sa aveti in vedere si eventuale consecinte nedorite cum ar fi izolarea copilului dvs. de ceilalti colegi.
Va multumesc pentru raspunsuri!
Multi parinti suntem de acord ca asa nu se mai poate. Nu am intentia sa depun direct plangere in caz de incident. Dar daca ii duce ghiozdanul intr-o cabina de WC voi considera ca masurile luate de diriginta in cazul primului incident nu au fost suficiente si atunci clar fac plangere.

Acum a venit cineva cu propunerea sa ne intalnim toti sa discutam personal, nu doar pe whatsapp. Ma tem ca efectul nu va fi de aplanare a conflictelor, macar pana acum era clar ca baiatul asta e o problema a clasei, dar din ce am vazut azi se mai plang unii copii acasa si de alti colegi (vizionat filme pentru adulti in timpul orei ceea ce creaza o situatie neplacuta pentru vecinii de banca etc.). Nu s-au dat nume, dar mi-e ca daca ne intalnim toti, fie si cu diriginta, n-o sa iasa ceva bun.
Ultima modificare: Vineri, 7 Decembrie 2018
camelllia, utilizator
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Este o initiativa corecta si este bine sa nu intarziati sa luati masuri spre binele copiilor dvs. Daca vizionatul de filme pentru adulti in timpul orelor se verifica s-a ajuns deja cam departe. Profesorii implicati nu trebuie sa lipeasca de la intalnire. Trebuie invitati oficial.
In prezent este la promulgare o modificare la legea educatiei nationale care vizeaza astfel de aspecte, in sensul pregatirii dascalilor si al educarii copiilor, respectiv sanctiuni pentru nerespectare.
Dupa publicarea in MO prevederilor se vor aplica in scoli.
Ultima modificare: Sâmbătă, 8 Decembrie 2018
POPA GHEORGHE, Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca
6 din 12 utilizatori consideră
acest răspuns util
Stimata doamna,

Eu sunt cadru didactic, cazul descris de dvs este din pacate din ce in ce mai frecvent. Insa dreptul la educatie il au toti copiii, conform regulamentului scolar sunt niste pasi....pe care cred ca dna diriginta ii respecta. Nu se poate sanctiona elevul imediat, acum se incearca identificarea cauzei si apoi masurile care se impun. Toate aceste lucruri si aspecte necesita timp si multa ingaduinta. Comportamentele descrise de dvs sunt "copilarii", acest copil vrea reactie de la ceilalti....reactia potrivita ar fi ....nu asa sa il vanati si sa il etichetati, veti inrautati situatia. De unde stiti ca nu sunt si alti copii care fac acest lucru? sau ca dau vina pe el si fac ei? Daca parintii nu colaboreaza......este foarte greu de lucrat cu copilul. Am avut un caz similar, copilul problema era infiat de la casa de copii, avea probleme de comportament grave ( a venit in clasa a VI-a, parintii adoptivi nu erau pregatiti sa managerieze astfel de situatii, nu ne credeau pe noi.....dar in timp s-a rezolvat. Cum?
Am discutat cu parintii sa isi instruiasca proprii copii in ceea ce il priveste pe acest copil ca are probleme de comportamnet, are nevoie de timp pentru a invata cum sa se poarte si are nevoie de "reactii" potrivite din partea lor pentru a-l corecta.
In privinta- masurilor, intai imi spuneau mie, apoi am intrunit consiliul clasei ( dna diriginta poate face acesta solicitare), puteti ridica probplema la sedinta cu parintii, dar nu acuzati/criticati copilul ci comportamentul si consecintele negative pe care le produce. Consiliul clasei va lua decizia de monitorizare, ore cu psiholog ( sunt obligatorii, abia dupa perioada de terapie acest copil poate fi sanctionat). Sanctiunile le aproba consiliul profesoral. Si daca mergeti in instanta, noi ne-am confruntat cu o astfel de situatie este foarte greu sa castigati. De aceea, s-a decis promulgarea unei legi pentru ca in acest moment mergem pe terapii.....sansa elevului de a se indrepta etc. La varsta lui, sa stiti ca da, trebuie sa ii acordati aceasta sansa. Evolutia este lenta, dar ....se vede. Elevul meu este acum cls a 8-a si nu regret ca nu i-am scazut nota la purtare, dimpotriva....este foarte recunoscator ca i s-a dat o sansa. Dar daca era copilul dvs? Cum ati vrea sa reactioneze ceilalti parinti?

Alte discuții în legătură

Abuz in serviciu, trafic de influenta sau sunt eu de vina ? rcip78 rcip78 Buna ziua .dupa acest sper scurt istoric al evenimentelor as vrea sa ma sfatuiti ce e mai bine de facut,sunt tatal unei eleve de clasa a 7a iar in momentul in ... (vezi toată discuția)
Profesor abuz in serviciu ioana19 ioana19 Buna ziua. Daca un porf,are boala pe mine,si pot demonstra ca din cauza aia imi da note mici,desi stiu si invat,multai bine decat restul,se face vinovat de ... (vezi toată discuția)
Aș vrea să inițiez un memoriu împotriva unui elev cu grave probleme de comportament, dar nu știu de unde să încep. puteți să îmi dați o idee? popovicidaniela popovicidaniela Buna ziua. Am un copil in cls 5 si in clasa lor s-a transferat un baiat cu grave probleme emotionale, verbale si comportamentale. Este foarte agresiv cu copii ... (vezi toată discuția)