Art. 124 din Constituţie.
Deoarece duplicarea/triplicarea procedurii în apel, recurs, revizuire, etc echivalează cu 2, 3 procese IDENTICE pentru aceeaşi faptă se ajunge la o situaţie de inegalitate şi nedreptate faţă de inculpaţii achitaţi.
De ce?
Pentru că este nedrept ca să numeşti "proces" înlănţuirea a 3, 4, 5 procese, cu aceiaşi martori, aceleaşi părţi, aceleaşi dovezi, doar să schimbi judecătorii, etc.
Unii inculpaţi au norocul să nu le fie sentinţele atacate de procurori şi scapă imediat. Cei nenorocoşi, pot îndura proceduri identice îndelungate, doar pentru că în Codul de procedură penală se spune că procesul nu este FINAL, deşi procedurile sunt absolut identice în fond, apel, recurs, etc.
În mod normal, Procesul trebuie ţinut la o singură instanţă de fond iar decizia de achitare trebuie să fie inatacabilă.
Achitările în lanţ sau condamnările după achitare reprezintă un act de cruzime şi încălcare a egalităţii de tratament, deoarece statul ajunge să supună persoane în poziţii egale, inculpaţi, la proceduri diferite şi incertitudine, imprevizibilitate şi arbitrar.
Un proces penal nu este o glumă, este lupta unui gigant, statul, cu o singură persoană.
Însăşi la nivel popular, percepţia că un inculpat a fost achitat de o instanţă şi apoi condamnat de alta este o lovitură uriaşă dată credibilităţii sistemului de justiţie.
Este singura cale prin care se poate aplica principiul ne bis in idem în mod egal tuturor.
Un singur proces - o singură procedură. Achitarea este inatacabilă.
Constituţia română susţine acest punct de vedere. Consider că codul de procedură penală este neconstituţional în măsura în care permite atacarea achitării de către procuror.
De aceea consider că este o anomalie şi nu strică să invoce acest motiv constituţional, pe care eu îl consider de politică de stat şi extrem de important.
Orice achitare este definitivă şi nu poate fi atacată de către procuror.
Achitarea este atacată de procuror în RO, iar asta este anomalia.
Am dedus din Constituţia României care spune că românii se bucură de egalitatea în faţa procedurilor penale.
Ori după achitare, în fond, orice cale de atac asupra achitării ar trebui să fie închisă.
Achitat o dată, achitat pentru totdeauna; procesul trebuie să fie UNIC; statul are TOATE garanţiile necesare şi puterile pentru a face toate demersurile în cadrul urmăririi penale pentru a ajunge la judecată. Balanţa atârnă enorm în favoarea statului, iar duplicarea proceselor în apel, recurs, etc. este o înţelegere eronată a dreptului penal. Şi neconstituţională.
Situaţia e diferită la condamnare. Acolo trebuie oferită orice şansă pentru a se putea corecta erorile.
Mai bine să rămână 10 vinovaţi liberi decât să codamnăm un singur nevinovat.
În România este diferit: Mai bine să judecăm un nevinovat de 10 ori până îl găsim vinovat.
Legea care permite atacarea sentinţelor de achitare este neconstituţională.