Cum pot demonstra ca fiu meu e alienat parental. Pana acum 3 luni când nu aveam dreptul sa îl iau la mine copilul vroia sa meargă cu mine dar mama s-a opus de fiecare data.
Acum ca mama și-a făcut o relație cu un tânăr de care copilul s-a atașat, cu care locuiește și doarme seara de seara, și acum după ce am obținut definitv dpretul sa îl iau 2 weekenduri pe luna ma lovesc de refuzul lui categoric. Am încercat sa vorbesc cu el și la școală și prima reacție a fost sa se puna jos și sa plângă.
I s-a spus ca îl voi omoari dacă îl iau pentru ca nu îl iubesc.
Am încercat cu psihologul scolii care m-a sfătuit sa nu renunț dar care nu accepta sa facă o ședință de consiliere cu mine și băiatul pe motiv ca dacă nu vrea copilul nu are ce sa facă. Deși abia face 7 ani se pare ca el decide.
În concluzie, nu ma pot apropia de copil încât sa iau. Mi se permite sa îl vad tot o zi pe săptămână doar în prezenta mamei și a concubinului.
Cum pot demonstra alinarea parentala? Deschid proces? Unde sa merg?
againstPAS
Utilizator 1din 2 utilizatori consideră acest răspuns util
“În multe din aceste cazuri, justiția română consideră că victime de 7, 9, 11 sau 13 ani și-au dat consimțământul pentru a întreține relații sexuale cu abuzatorii lor. Dacă nu există urme ale constrângerii fizice, care să dovedească faptul că victima s-a împotrivit, judecătorii tind să adopte o încadrare juridică fundamentată pe ideea că a existat o formă de consens între abuzat și abuzator.
Iar noi ne așteptam ca autoritățile sa intervină in cazurile de abuzuri emoționale ca acel al alienării parentale sau nerespectare programului de legături personale. Asta e trista realiate.
“În multe din aceste cazuri, justiția română consideră că victime de 7, 9, 11 sau 13 ani și-au dat consimțământul pentru a întreține relații sexuale cu abuzatorii lor. Dacă nu există urme ale constrângerii fizice, care să dovedească faptul că victima s-a împotrivit, judecătorii tind să adopte o încadrare juridică fundamentată pe ideea că a existat o formă de consens între abuzat și abuzator.
Iar noi ne așteptam ca autoritățile sa intervină in cazurile de abuzuri emoționale ca acel al alienării parentale sau nerespectare programului de legături personale. Asta e trista realiate.
Oricat isi doresc unii sa creada ca absenta lor din viata copiilor ar fi o pierdere, ba mai mult un abuz, ei bine, nu e! Nu sunteti atat de importanti pe cat credeti, nu sunteti nici macar putin importanti. Pur si simplu, nu sunteti! Ma refer desigur la unii!
este o lipsa de logica fundamentala sa afirmi ca un judecator apreciaza ca un copil consimte la un act sexual, pentru ca nu exista semne ale impotrivirii fizice, si in acelasi timp sa te adresezi lui cu asa-zisa alienare parentala. Cand il creditezi cu capacitatea de a judeca?
S-a inteles parerea dvs, nu mai insistati. Userul intreba altceva, iar eu ii explicam de ce nu are sanse in instanta cu chestiunea alienarii parentale, facand o paralela cu altfel de abuzuri. Nu are nimeni niciun dubiu ca o anumite persoane dezechilibrate considera ca tatal nu are ce cauta in viata nepoatei, motiv pentru care a facut cele necesare nici sa nu fie. Dar asta nu inseamna ca acele persoane s-au gandit vreo clipa la nepoata ci exclusiv la binele propriu si personal. Acel copil nu a avut niciun fel de alegere, asa ca oricat veti scrie verzi si uscate pe acest forum, realitatea este ca acele persoane si-ua manipulat si abuzat nepoata/fiica. Acel copil din pacate nici nu o sa aiba probabil de ales vreodata, ci ca crede ca tatal e un golan, sobolan etc. Dar totul se va intoarce la un moment dat impotriva abuzatoarelor. Ca asa e viata asta. Veti vedea.
Desigur, când afirmi ca o persoana nu e importanta dar vorbești cu ea aproape zilnic și te simți datoare sa ii răspunzi chiar când nu te întreabă nimic pe tine cazi în penibil. Rău de tot.
Asa, în general vorbind.
Sa continuam cu ignorarea activa zic. Alta zi în care sa ne repete cineva de sute de ori ca nu ii pasa. Poate Sfânta zi de Marți o ajuta sa se convingă singura. Ca noi ăștia zdraveni la cap ne-am lămurit.