avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 584 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Primăria este obligată să facă controale în ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Primăria este obligată să facă controale în Asociațiile de Proprietari, chiar și DIN OFICIU !

Primăria este obligată să controleze Asociațiile de Proprietari reclamate de către proprietarii păgubiți, care au și dovezi explicite de abuzuri și de ilegalități sau fraude comise de cei plătiți de proprietarii dovedit păgubiți.
Dacă vom citi mai ales art. 102 alin. 1 litera e din Legea nr. 196/2018, Primăria este obligată, chiar și DIN OFICIU, să constate dacă președintele, administratorul sau/și cenzorul Asociației respective și-au încălcat sau nu propriile atribuții, în caz contrar, fiecare dintre aceștia sunt pasibili de amenzi date de Primărie sau de Poliția Locală (se primește amendă și pentru ne-convocarea vreunei Adunări Generale anuale, așa cum am avut noi în anul fiscal 2019).
Art. 102. - (1) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii penale, infracțiuni:
a) ne-convocarea Adunării Generale conform prevederilor prezentului act normativ;
e) NERESPECTAREA STATUTULUI, A ACORDULUI DE ASOCIERE, precum și NEÎNDEPLINIREA SAU DEPĂȘIREA ATRIBUȚIILOR de către președinte, membrii Comitetului Executiv, cenzor sau de către administrator;
k) ne-încheierea de către administrator a asigurării pentru răspunderea civilă profesională a administratorului;
l) utilizarea cu altă destinație a Fondului de Rulment sau a Fondului de Reparații, altfel decât este prevăzut la art. 71 și 72;
m) utilizarea și gestionarea veniturilor Asociației de Proprietari, altfel decât este prevăzut la art. 20, 70 și 74;
q) desfășurarea de către persoane fizice sau juridice a activității de administrare a Condominiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 64;
r) nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (1) litera s) ...
Art. 57. - PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI ARE URMĂTOARELE ATRIBUȚII:
a) ÎN BAZA MANDATULUI ACORDAT DE ADUNAREA GENERALĂ REPREZINTĂ ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ÎN RELAȚIILE CU TERȚII, INCLUSIV ÎN ACȚIUNILE ÎN INSTANȚĂ;
c) SUPRAVEGHEAZĂ ȘI URMĂREȘTE CORECTA PUNERE ÎN APLICARE A HOTĂRÂRILOR ADUNĂRII GENERALE, respectarea prevederilor Statutului și Acordului de Asociere și aplicarea deciziilor Comitetului Executiv;
d) ADUCE LA CUNOȘTINȚĂ PROPRIETARILOR PREVEDERILE STATUTULUI și Regulamentului Condominiului;
e) RĂSPUNDE ÎN SCRIS LA SESIZĂRILE ȘI CONTESTAȚIILE SCRISE ALE PROPRIETARILOR DIN CONDOMINIU ÎN TERMEN DE MAXIMUM 10 ZILE DE LA PRIMIREA ACESTORA;
g) PREZINTĂ, SPRE VERIFICARE, LA SOLICITAREA ORGANELOR ABILITATE, TOATE DOCUMENTELE ASOCIAȚIEI, OFERIND TOATE INFORMAȚIILE SOLICITATE;
k) ÎNTOCMEȘTE Tabelul Nominal Convocator și afișul pentru Avizier pentru Adunările Generale și ASIGURĂ SEMNAREA TABELULUI CONVOCATOR DE CĂTRE TOȚI PROPRIETARII ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI;
n) AFIȘEAZĂ LA AVIZIER HOTĂRÂRILE ADUNĂRII GENERALE ȘI ALE ȘEDINȚELOR COMITETULUI EXECUTIV ÎN TERMEN DE MAXIM 7 ZILE DE LA DATA LA CARE AU AVUT LOC ACESTEA;
o) ÎN CAZUL MODIFICĂRII CADRULUI LEGISLATIV PRIVIND ASOCIAȚIILE DE PROPRIETARI, PREȘEDINTELE CONVOACĂ ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI PENTRU MODIFICAREA CONFORMĂ A STATUTULUI ASOCIAȚIEI (...)
Vedeți două spețe (sentințe) prin care s-au dat amenzi administratorului sau președintelui Asociației de Proprietari, dacă și-au încălcat atribuțiile, conform art. 102, coroborat cu art. 53-66: [ link extern ]
Cel mai recent răspuns: eugarizan , utilizator 15:49, 27 Decembrie 2019
A fost sanctionat contraventional presedintele conform unui articol de mai sus , dar el tot nu se conformeaza si isi tine linia , adica nu raspunde solicitarilor fie petitie , fie copie dupa un document .
Mai poate interveni Primaria pentru al determina sa respecte legea ? ce se mai poate face in acest caz .
Se mai poate depune o alta plangere la primarie.
Daca tot nu raspunde...il puteti chema in instanta
Chemati in instanta Asociatia, nu pe el,personal.
Puteti solicita ajutorul unui avocat daca nu va 'descurcati" in instanta-pot spune ca este chiar necesar pentru a va spori sansele de castig. Onorariul avocatului il recuparati de la asociatie, daca castigati.
Prima intrebare era :
- daca Primaria mai poate interveni dupa sanctiunea aplicata , adica a fost amendat , sau
- daca mai exista alta posibilitate pentru al determina sa respecte legea in afara de faptul ca poate fi data in judecata asociatia , mentionez faptul ca in luna aprilie 2020 se implinesc 3 ani ( ! ) de cand a fost data in judecata asociatia pe aceeasi speta si ca de 8 ( opt ) nu s a dat hotararea .
Si atunci mai discutam de judecata ?
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
eugarizan a scris:

A fost sanctionat contraventional presedintele conform unui articol de mai sus , dar el tot nu se conformeaza si isi tine linia , adica nu raspunde solicitarilor fie petitie , fie copie dupa un document .
Mai poate interveni Primaria pentru al determina sa respecte legea ? ce se mai poate face in acest caz .

Primăria e obligată să respecte Legea nr. 196/2018, art. 10, alin. 4, art. 102, art. 104, alin. 2, art. 105, art. 107, litera c, etc.
Dacă refuză să dea amenzi conform art. 102, alin. 1 (mai ales pentru litera e), DAȚI ÎN JUDECATĂ PRIMĂRIA ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV - CITIȚI PE GOOGLE DETALII CUM SĂ ACȚIONAȚI.
Iar în cazul concret al dvs., mai faceți o Petiție către Primărie și către Poliția Locală, să impună plata amenzii, dacă nu, acționați-l în judecată pe președinte ca funcție, pe persoană fizică, dar și Asociația de Proprietari, ca persoană juridică, și invocați mai ales art. 102 alin. 3.
Ultima modificare: Joi, 26 Decembrie 2019
flory_mr, utilizator
Din comunicarea celor de la primarie reiese ca presedintele a fost snctionat contraventional conf. art 102 ( 1 : e ) pentru faptul ca in urma controlului care a avut loc nu a prezentat toate documentele solicitate de acestia si nici dupa un timp de gratie de 10 zile dupa control .
Eu am solicitat unele copii dupa documente ale asociatiei cum ar fi statutul asociatiei , copie dupa cererea de inscriere a presedintelui in asociatie , copie dupa un proces verbal , nu am primit raspuns si nici copiile solicitate .
M am adresat serviciului din primarie , nu primesc raspuns la aceasta soliciare ca presedintele nu raspunde , in schimb imi recomanda articolul cum se fac si cand adunarile generale pentru alegerea unui presedinte si com .executiv , adica ocoleste sa mi raspunda cum se poate rezolva acest caz
Intrebarea era daca mai poate interveni serviciul din primarie cu privire la cele solicitate de mine tinand cont ca presedintele a fost sanctionat contrventional si cum .
In ce priveste darea in judecata a presedintelui , am mentionat ca sunt in proces de aproximativ 3 ani tot pe aceasta speta , nu raspunde celor solicitate de mine prin a pune la dispozitie unele copii dupa documente ale asociatiei

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Este normal pentru o garsoniera sa platesc 48 lei salariu adm ... cristianpitica cristianpitica Este normal pentru o garsoniera sa platesc 48 lei salariu adm + 19.08 taxe juridice + 25 curatenie un total de 90 de lei cum este posibil sa platesc mai mult ... (vezi toată discuția)
Obligatii asociatie poprietari ADNgraphic ADNgraphic 1. Este obligata prin lege administratia blocului sa afiseze informatiile privind blocul (cand se tine adunarea generala) la avizier sau se pot transmite ... (vezi toată discuția)
Inscriere in asociatia de prorietari Raducanu Maria Raducanu Maria Buna ziua!In momentul constituiri asociatiei de prorietari mai multe ap.nu au fost inscrise(nu cunoastem motivele de ce as a omis aceste ap.)acum am depus ... (vezi toată discuția)