Lipsesc multe date ca să mă apuc să „dau în cărți”, cum îmi place mie să spun atunci când m-a apuc de „ghicit”, adică de pus cap la cap datele și informațiile prezentate, pentru ca, sprijinită de-o bibliotecă, să ajung la lungimea unei concluzii.
Totuși, mi se pare util să comentez puțin aceste vorbe:
GEKO17 a scris:
.... sunt mostenitori de drept ale unor cote parti a unei case batranesti ...
1.
Nu există moștenitori „de drept”. Nu se naște nimeni moștenitor. Asta-i glumă (proastă) de botez.
Pentru a fi moștenitor, trebuie:
a) să fie puțin cam ... mort acela despre a cărui moștenire este vorba. (de-aia zic că-i glumă proastă).
și,
b) după ce „moștenitorul” este sigur că a rămas el
viu în fața gropii ăluilalt (că poate să fie și
viceversa) trebuie să-și mai exprime și VOINȚA de a fi moștenitor.
De-aia zic: Nu se naște nimeni moștenitor.
Devine! Prin acceptarea moștenirii făcută după moartea celui despre a cărui moștenire este vorba. (și, bineînțeles, sub condiția să nu fi plecat mai întâi „moștenitorul” pe lumea ailaltă).
2. Moștenirea este a unei persoane decedate (care avea o casă, o capră etc.) Nu a caprei...
Și n-am înțeles a CUI era, mai exact, casa asta. (fiindcă ați început prin a spune „deținută de bunicul” și apoi ați vorbit despre străbunici)
Să înțeleg că certificatul de moștenitor din 2009 începe de la Adam și Eva (străbunicul și străbunica)?.
Înclude dezbaterea a
trei moșteniri (a străbunicului, a străbunicii, a fratelui bunicului)? Sau după moartea CUI, mai exact, a fost el eliberat?
3. Dacă sunteți cel ce spuneți că sunteți (iertare, dar pe aici mai scrie și „zmeul” sub nume de utilizator Făt Frumos) atunci ar fi preferabil să faceți niște calcule privind cheltuielile, raportat la șesimea ce s-ar putea obține, înainte de a împinge pe mama dvs. să dea buzna prin instanțe („după sărbători”).
Și în niciun caz n-aș sfătui-o să vândă ... pielea ursului din pădure. Căci,
vânzătorul unei moșteniri garantează calitatea sa de moștenitor. (Or, pe aici ... hmm)
Asta dacă nu cumva sunteți mânat (doar) de dorința de-a pune niște paie pe foc în (iminentul) scandal dintre verișoară și soțul ei (caz în care „merită” orice cheltuială, nu-i așa?).
Când întreabă cineva pe aici care este calea de urmat pentru a rezolva „
mai bine”, îmi vine să întreb: pentru cine, mai exact, să fie mai binele ăsta?