avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 299 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Poliţe de asigurare, reasigurare ... Despăgubiri accident fara RCA
Discuție deschisă în Poliţe de asigurare, reasigurare şi probleme juridice conexe

Despăgubiri accident fara RCA

Buna ziua. Revin. Am primit mai multe răspunsuri , pe problema mea, și nu sunt prea lămurit. Răspunsuri de la avocați.Pe 7 august 2023, soția mea , pasagera spate, a avut un accident de mașină grav. Mașina nu avea RCA . Sotia a fost grav rănită. Coma indusă de la locul accidentului, edem cerebral, clavicula ruptă(inca este fracturată), vertebre fracturate, 4 sau mai multe coaste rupte, plămân perforat, bazin fracturat, 2 cicatrici vizibile pe chip. 25 de zile spitalizare, spitalul de urgenta Floreasca. Sambata 4 noiembrie face 90 de zile de concediu medical, după care va intra în comisie. Acum, unii dintre avocații contactați telefonic ne-au spus pentru a obtine despăgubiri de la B.A.AR(neavând RCA valabil), trebuie depusa plângere penală împotriva șoferului. Apoi retrasă. Am uitat să menționez că șoferul e cumnatul soției, și soția nu vrea să depună plângere penală. Alti avocați au spus că merge și fără plângere penală, dar este mai greu. Mașina era pe numele surorii ei,dar conducea soțul ei, in speță cumnatul. Acum cred că este radiata,plus că sotiei nu i a luat nimeni declarație. Trebuia sa vina acasă, nefiind deplasabila, dar au amânat de 2 ori(poliția). Intrebarea mea este :cum este cel mai bine, fara că șoferul să fie afectat penal ?Și daca exista vreo șansă la proces civil(despăgubiri), fara plangere penală. Ținând cont că cele 90 de zile se apropie de final. Va mulțumesc.
Cel mai recent răspuns: Szekely Barna , Consultant asigurari 20:02, 22 Martie 2024
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Pentru a primi despăgubiri, trebuie constatata vinovăția șoferului. Poate fi vorba de răspundere penala (dacă soția are peste 90 de zile de îngrijiri medicale) si/sau răspundere civila delictuala.
Conform art 157 alin 1 Cod penal: În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
Solutia va fi clasare în baza art 16 alin 1 lit e Cod proc.pen.
Ramane astfel de soluționat răspunderea civila delictuala, iar în procesul civil va trebui sa dovediți vinovăția șoferului în producerea accidentului. Costurile privind administrarea probelor în procesul penal este suportata de stat, în procesul civil - de către reclamant. Este vorba de ex de expertiza medico-legala, expertiza privind dinamica producerii accidentului, expertiza pentru stabilirea punctajului traumatologic.
Totodata, acțiunea civila trebuie timbrata, timbrajul fiind în funcție de valoarea pretențiilor solicitate.
Așadar, va puteți adresa instanței civile, dar costurile sunt mai ridicate și posibilitățile de stabilire a vinovăției puțin mai limitate, aspecte pe care trebuie sa le aveți în vedere, cu atăt mai mult cu cât BAAR se va apara în cauza.
Ca o idee, puteti formula plângerea sa fiți în termen, faceți certificat medico legal și o expertiza judiciara (sau extrajudiciara) pentru stabilirea punctajului traumatologic și încercați sa ajungeți la o înțelegere cu privire la răspunderea civila cu BAAR.
Vă puteți adresa instanței civile; taxa de timbru este de 100 lei fiind în discuție daune morale.
Va judecați cu BAAR.
Ulterior Baar va formula o acțiune civila împotriva șoferului vinovat având în vedere lipsa poliței RCA prin care va cere ca acesta să achite ceea ce vă va acorda instanța dvs ca și despăgubiri civile.

În cadrul dosarului civil, la probe solicitați efectuarea unei expertize medico-legale ptr a fi stabilit nr de zile îngrijiri medicale.

Vinovăția poate fi stabilita foarte bine și la fel de ușor și de instanță civila; se va pune în discuție și dacă soția dvs purta centura de siguranță la momentul accidentului.

Baar se va apăra în special pe cuantumul daunelor morale.

Dacă aveți daune materiale le puteți dovedi cu bonuri prin care arătați ce cheltuieli ați făcut ptr recuperarea medicală a soției.

Tot la probatoriu solicitați și proba cu un martor prin care să arătați suferită prin care a trecut soția dvs în toată această perioadă . Este un plus pe lângă expertiza medico-legala.

Va recomand Tribunal București ptr introducere acțiunii civile (dacă suma solicitată va depăși 200.000 lei) având în vedere multitudinea de spete de acest fel ca au fost și sunt judecate de această instanță. Dosarul va fi soluționat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel București.

Dacă se va formula și cale de atac, dosarul va dura (la instanța civilă) între 1 an și 1 an și jumătate.

Este o speță relativ simplă ptr un avocat cu experiență, foarte grea dacă alegeți să mergeți mai departe fără un reprezentant convențional.

Baftă!
Ultima modificare: Joi, 2 Noiembrie 2023
Manuela Rășină, administrator
Va mulțumesc. Martor ar putea fi fiica mea, aflată pe locul din dreapta fața, mulțumesc lui Dumnezeu, nu a pățit nimic. Totul despre soția mea este pe acte medicale, bilet de ieșire din spital, scrisoare medicala, copii după toate concediile medicale, radiografii.cicatricile de de pe chip care sunt și în biletul și scrisoarea medicala. Va mulțumesc.
După cele întâmplate nu vrea sa vă ajute cumnatul ? Financiar vorbim. Atunci dați în judecată. Și ce va plateste BAAR se va recupera de la el.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Accident pe trecerea de pietoni - rca-ul poate plati daunele? LAURENTZYU LAURENTZYU revin cu noi intrebari, legate de un nefericit eveniment. un individ a lovit-o pe logodnica mea pe trecerea de pietoni. a lovit-o destul de rau. in urma ... (vezi toată discuția)
In urma unui accident de circulatie in calitate de pieton, sotul ... Anca7778 Anca7778 In urma unui accident de circulatie in calitate de pieton, sotul meu a solicitat un CML pe baza documentelor medicale( are 2 operatii: glezna+ clavicula, ... (vezi toată discuția)
Accident pe trecerea de pietoni Stirbuserena Stirbuserena Pe data de 13 sept.2012 sotul meu a fost accidentat pe trecerea de pietoni fiindu-i fracturate tibia si peroneul. S-a facut cercetarea la fata locului si la ... (vezi toată discuția)