Buna ziua, doresc sa va intreb, care e modul de calcul a penalitatilor de nerespectare program vizita minor dupa noua lege a alienarii? Se ia un cuantum de minim 300 ron pe fiecare zi in care nerezidentul ar fi avut drept de vizita? Sau se iau in calcul toate zilele calendaristice ale unei luni ? De ex daca o luna tatal nu a putut sa isi exercite dreptul la vizita prin refuzul copilului, mama plateste luna de 30/31 zile sau doar cele 4 zile (2 weekenduri) cat ar fi avut tatal drept de vizitare?
D-na Anastasia, acest argument l-am folosit în procesele avute şi aveţi dreptate, dar judecătorii argumentează exact ca d-na avocat. În primul rând, vă răspund la întrebare: 1. penalităţile se calculează pe zile calendaristice, chiar dacă tati are program o zi/lună; mai mult, dacă dvs., peste o săptămână, duceţi copilul la el să-şi facă relaţia personală, tati va refuza, că el vrea doar la programul din sentinţă şi dvs. să plătiţi. 2. Penalităţile sunt de 2 feluri, cea despre care aţi amintit este în temeiul art.20 din Legea 272/2004 recent modificată, minim 300 lei/zi ÎN BENEFICIUL STATULUI şi cea în temeiul art.913 cu trimiterea la art. 906 alin.(2) din Codul de procedură civilă, care este între 100 - 1000 lei/zi calendaristică, până copilul merge cu tati, ÎN BENEFICIUL PERSONAL al tatălui (sau după caz, al mamei). Deci pentru acelaşi lucru, sunt 2 sancţiuni! Astea 2 pot decurge concomitent 3.Executorul nu se atinge de copil, el doar scrie.Dacă dvs. declaraţi că nu-l lăsaţi pe copil, fiindcă ... şi fiindcă...., executorul va consemna în Procesul verbal opunerea dvs. şi procedura de penalizare e rapidă, în temeiul art.910 Cod proc. civilă, suplimentar, va sesiza Parchetul , cf. art. 379 alin 2 Cod Penal. Ce puteţi face dvs.: 1.Cereţi, în scris, autorităţii tutelare sau DGASPC-ului monitorizarea programului de vizită, cf.Legii 272/2004. Personalul venit la monitorizare este obligat să încheie procese verbale cu fiecare ocazie, să vorbească cu copilul, să descrie cum tati nu a venit la program, deşi copilul a fost pregătit.Trebuie să îndemnaţi copilul să meargă cu tata, să-l cunoască...Trebuie să vorbiţi frumos despre el, altminteri vor scrie că dvs. influenţaţi copilul, prin vorbe, gânduri şi atitudine corporală. NU trebuie să vă opuneţi executării, lăsaţi copilul să se exprime! Dacă sunteţi chemată la executor cu copilul, mergeţi, nici acolo nu are voie să se atingă nimeni de copil.
In mod natural ne cautam radacinile, nu suntem instrainati de ele. Primele luni fac diferenta, primele atitudini, părimele discutii cu copilul, primele interactiuni.
Dupa aceea puteti fie avea un copil care, timid, sa mearga si la tata, sa invete diferenta intre parintii ei, sa evolueze sub indrumarea dv. sau un copil in pline scandaluri, executari, vizite pe la scoala etc.
Copilul trebuia sa fi cunoscut despre tatal ei, sa fi intrebat, sa fi stiut, sa fi avut o minima curiozitate. Daca nu, ea se putea initia atunci, la 8 ani.
Nu cunosc daca au existat ordine de protectie, cum au pornit agresiunile, din ce cauza, dupa atata timp sa vina direct pe cal de bataie e foarte ciudat si era tare usor de combatut.
Nu este nevoie de vorbe, asa cum arata userul de mai sus, este nevoie de o incurajare reala a copilului de a-si cunoaste si celalalt parinte. Altfel nu e rost de a avea un copil linistit, sanatos, care sa dezvolte atitudini sanatoase fata de adultii din jurul sau si fata de colegi si prieteni. O atitudine sanatoasa este si aceea de a respinge agresiunile, este corect, insa asta trebuie gestionata de copil in timp. Refuzul complet si total nu este o dovada a colaborarii uneia dintre parti. Conditii de siguranta pentru copil insa se pot pune.
Poate ar trebui sa discutati cu avocatii dv. despre ce probe si inregistrari sa faceti. In opinia mea, inregistrarea cu telefonul la o executare este complet nepotrivita di foarte multe motive. Dealtfel, inregistrarile acestea sunt deseori agresive si nu sunt, in instanta, in favoarea regizorilor. Vorbiti cu avocatii dv., nu va poate cineva indruma fara sa cunoasca dosarele. Dar nu imi pare ca ati inteles bine scopul legii, poate mai cereti lamuriri, poate nu au fost clare.
Penalitățile se acorda și tatălui care nu își respectă programul de vizita? Adică vine de 2-3 ori pe an, când el are program de 2 ori pe lună. Copilul sta închis în casă tot week-end-ul să îl aștepte și el nu apare, iar dacă îl sună copilul plângând și îl întreabă de ce nu a venit, el răspunde "din vina lu' ma-ta" ea îți bagă prostii în cap
Deși ar fi normal sa fie asa, legea nu aplica sancțiune în caz de nerespectare a programului de vizită de către tata.
Asa ar fi fost drept, sa existe sancțiune, mai ales dacă tatăl solicita program de vizită.
Daca ma voi ocupa eu vreodată de facerea legii, as vrea sa existe o astfel de dispoziție legală.
Sanctiunile pentru acest lucru sunt tot civile, insa nu in forma de bani. Pentru acest tipar de comportament se poate insa modifica programul de vizita. Eu nu recomand asta in toate cazurile, insa depinde de situatie, am avut si cazuri in care am folosit un astfel de dosar pentru a putea ajunge la relatii personale mai coerente intre copil si parintele la care acesta nu locuia.
Sunt avocati care va pot explica logica din spatele fiecarei dispozitii legale si va pot pune situatia intr-o perspectiva in care sa va puteti repozitiona si sa vedeti lucrurile din alta perspectiva. Ajuta la o viata mai calma, mai putina frustrare, la intelegerea copilului mai bine, la recalibrarea dv. si a copilului.
Nu este ok sa planga astfel, va inteleg trairile, nu este ok sa simta constant abandonul. In functie de programul dv. din acele weekenduri, de posibilitati, incercati sa transformati un weekend prost intr-unul bun. In timp se poate reajusta modul in care copilul se raporteaza la acest tip de relatii si le va combate din viata lui. Important este sa nu ramana cu sentimentul de abandon. Puteti vorbi si cu un psiholog pe termen mediu si lung, stabiliti cum sa procedati pentru a schimba rutina distructiva din aceste weekenduri si poate merge apoi si copilul l consiliere.
Se poate ajuta un copil, in aproape orice situatie, cat timp celalalt parinte nu va mai sta in gat. E necesar doar sa invatati cum.