Buna ziua tuturor. Premisă necesară: eu sunt un cetațean italian care s-a căsatorit cu o cetațeancă română cu multă vreme în urmă. Cer anticipat iertare pentru eventualele greșeli, sper să fie puține. Eu mă aflu în prezent în Italia, împreună cu soția mea. Acum câteva zile socrul meu au fost supus unei înspecții de către o echipă de tehnici autorizați în urma căreia a fost descoperită o legatură directă la contorul electric cu scopul de a-l ocoli. Astfel, socrului îi s-a întocmit un proces verbal și este invitat marția viitoare 10 iunie la Sediul Furnizorului de energie electrică. Nu știu dacă scopul invitației este de a cantifica dauna pățită ori altul. Bine, venind la punct, socrul meu în procesul verbal, unde pot fi adăugate eventuale declarații ale titularului punctului de furnizare, neștiind ce să spună pe moment, a declarat explicit că lucrarea a fost făcută de către ginerele său (adică subsemnatul) care locuiește în Italia stabil cu ocazia unei periode de concediu care și-a petrecut-o la el. Eu știam de legatura aceea, și - fiind electrician aici în Italia - o dată (acum multă vreme) am intervenit să o repar din cauza faptului că niște fire se arseseră, dar legatura exista mult de dinainte... Ceea ce vroiam să știu este dacă în situația asta aș putea să am probleme vreodată și, eventual, de care gen. Mulțumesc mult anticipat.
andrey_f_c
Utilizator 2din 2 utilizatori consideră acest răspuns util
In caz ca sunteti chemat sa dati declaratie ce credeti ca s-ar putea intampla daca dati declaratie ca nu stiti nimic de acea legatura sau de repararea legaturii??? :) :) :)
"Ce legatura domnule? Eu nu stiu nimic de nici o legatura? Eu cand vin in Romania la socrul meu, vin in concediu sa ma odihnesc nu sa lucrez? Si ce daca sunt electrician? Sun electrician in tara mea (Italia)..." :) :) :)
Cine poate dovedi ca ati intervenit la "legatura"?
Pe lângă ce vi s-a spus deja, scăpați din vedere un aspect, in opinia mea cel mai grav: ați efectuat o lucrare, fără a avea calificarea necesară, care poate pune în pericol viața celor din zonă! Eu am încetat să mai fiu de mult timp un "handyman", băiat priceput la toate, deși eu sunt inginer iar cel de la Electrica poate fi un simplu muncitor. "Eu sunt cetățean european, și am drepturi", cum spunea o reclamă, dar am și obligații.
florinm.
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Având în vedere că socrul dvs n-a fost de bună credință, întrucât nu v-a informat despre natura acelui by-pass decât după ce ați efectuat reparația, declarați că nu aveți cunoștință despre acea lucrare. În această situație, socrul va trebui să dovedească faptul că ați făcut lucrarea, iar dacă nu are un document legal de plată a lucrării, nu prea are cum.
În calitatea pe care o am, de inginer în domeniul electric, vă spun doar că ați făcut o prostie imensă băgându-vă nasul într-o instalație electrică fără a fi autorizat pentru asta și fără să cunoașteți integral respectiva instalație. Dacă reușiți să scăpați basma curată din povestea asta, sper să fie o lecție pentru dumneavoastră, care să vă fie utilă pentru tot restul vieții.
D.ul hotumattua, n-ați citit bine mesajul pe care l-am scris: am zis că SUNT ELECTRICIAN, deci implicit că știu ce să fac și cum. Eu m-am limitat la înlocuirea PROFESIONALĂ a unui fir care exista mult de dinainte și care s-a fost ars, după solicitarea socrului. Atât.
D.ul florinm, înțeleg ce spuneți, și mă gândisem deja la imposibilitatea socrului de a dovedi cine a efectuat lucrărea. În rest, pot să spun cea ce am scris deja, adică faptul că - fiind chiar electrician - știu ce fac și cum, precum știu toate eventualele riscuri ale cazului. În plus, înstalația în cauză o cunosc în toate amănuntele ei dat fiind că, în cursul timpului, am făcut socrului nenumărate reparații, schimbări, adăugirii și multe altele la toată înstalația electrică interioră. N-aș fi pus mână pe înstalația altora, evident.