Alături de elevii din învățământul de stat, și o parte dintre cei ce învață în școlile private vor putea beneficia de burse de ajutor social, potrivit unui proiect de lege adoptat luni de senatori. Mai exact, vor putea primi aceste burse și elevii care urmează, în mod gratuit, cursurile cu frecvență ale unor școli particulare sau confesionale. Citește articolul
Stimulentele acordate elevilor cu performanță înaltă au fost majorate simțitor, printr-un act normativ oficializat recent. De-acum, cei care primesc premiul I sau medalia de aur cu punctaj absolut primesc la etapa internațională a competițiilor școlare mondiale 20.000 lei, în timp ce următorii clasați primesc 15.000 lei. Pe de altă parte, s-a stabilit că bursele pentru acest an școlar se vor acorda la aceleași cuantumuri ca cele de anul trecut. Citește articolul
Plata burselor școlare, indiferent dacă vorbim despre bursele de performanță, cele de merit, de studiu sau de ajutor social, se va face, începând de anul viitor, în luna anterioară celei pentru care se acordă, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților. Apoi, după cum apare într-un alt proiect de lege, de burse de performanță și de merit ar putea beneficia și elevii din școlile particulare, nu doar cei din învățământul de stat. Citește articolul
În contextul instabilitățiilor de pe piața de capital, provenite fie din creșterea inflației, fie din situația politică pe plan național sau global, investitorii care activează pe piețele financiare trebuie să acorde atenție riscurilor provenite din tranzacțiile valutare, potrivit unei recomandări de azi a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Astfel de tranzacții ar trebui încheiate doar prin intermediul unor entități autorizate, lista acestora fiind pusă la dispoziția celor interesați de ASF.
Citește articolulÎn contextul noilor modificări aduse criteriilor de acordare a burselor, printr-un ordin al Ministerului Educației (ME) apărut recent, s-a stabilit ca cei care depun la începutul anului școlar acte doveditoare pentru primirea bursei de ajutor social și sunt eligibili nu mai trebuie să depună alte acte în semestrul al doilea. Clarificările au venit din partea ME, ca răspuns al unei solicitări făcute de redacția noastră. Totodată, anumite burse de ajutor social nu mai sunt condiționate de venitul lunar al familiei. Citește articolul
Principiul acordării burselor sociale pentru elevii de gimnaziu, liceu sau învățământ profesional a fost modificat, astfel încât cei care fac naveta la școală sau sunt orfani să primească bursă, fără să se mai țină cont de venitul net lunar al familiei, potrivit modificărilor aduse luni, printr-un ordin, de Ministerul Educației (ME) criteriilor de acordare a burselor. Tot anul acesta, media pentru acordarea burselor de merit a crescut de la 8,50 la 9,50. Citește articolul
Cuantumul minim al burselor pe care le vor primi elevii în primul semestru din anul școlar 2021-2022 va rămâne același ca-n anul școlar încheiat în această vară, potrivit unei hotărâri oficializate aseară. Mai exact, valoarea burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social va fi de 100 de lei, dar, acolo unde există bani, autoritățile locale pot majora sumele. Totuși, pentru cel de-al doilea semestru al anului școlar, care începe în ianuarie 2022, a fost stabilită majorarea valorii tuturor burselor, cea mai mare dintre ele, 500 de lei, urmând să fie acordată în cazul burselor de performanță. Citește articolul
Fie că vorbim de elevii școlilor publice sau particulare, toți copiii și adolescenții înscriși în sistemul de învățământ din România trebuie să se supună unor reguli, care dacă sunt încălcate atrag după sine o serie de sancțiuni, însă până la aplicarea acestora, procesul de evaluare trebuie să treacă de mai multe comisii. Cu toate acestea, Parlamentul este pe cale să adopte un proiect de lege prin care profesorul va avea putere de decizie asupra modalităților de sancționare privind abaterile disciplinare ale elevilor, eliminând celelalte organe de control. Citește articolul
Legea Bugetului din acest an prevede că universitățile de stat din Italia vor aplica reduceri masive ale taxelor de școlarizare, vor oferi diverse alte beneficii financiare și vor elimina taxa de școlarizare pentru studenții care provin din familiile care au un indice al situației economice ce nu depășește 30.000 de euro. Citește articolul
Patru burse de merit vor fi acordate studentiilor care au fost premianti ai Sesiunilor de Comunicari „Bursele Bostina”, ajunse la cea de a VIII-a editie, se arata intr-un comunicat de presa remis redactiei noastre de casa de avocatura “Bostina si Asociatii”. Citește articolul