Prima zi de primăvară a venit cu reincriminarea neplății, în maximum 60 de zile de la scadența legală, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă, așa cum s-a stabilit prin OUG 130/2021. Deoarece de câteva săptămâni a intervenit efectiv riscul apariției primelor sesizări penale făcute de autorități, astăzi avem și noutăți în acest sens. Potrivit șefului Fiscului, zilele trecute au fost trimise la Poliție peste 50.000 de sesizări privind contribuabili care n-au plătit dările reținute la sursă, aceștia urmând să fie cercetați penal. Citește articolul
La 1 martie 2022 s-a stabilit că, pentru reținerea și neplata la stat a taxelor salariale (printre altele), în cel mult 60 de zile de la scadență, firmele riscă pedepse penale. În acest sens, primele sesizări penale pot să apară din 26 iunie 2022, pentru dările care au avut termenul-limită de declarare și plată pe 26 aprilie 2022, a confirmat recent Lucian Heiuș, șeful Fiscului. Inițial, în spațiul public exista o nelămurire legată de obligațiile fiscale concrete pentru care se va aplica prima oară această regulă nouă. Citește articolul
Pentru reținerea și neplata la stat a anumitor impozite și contribuții, atât persoana juridică, cât și anumite persoane fizice din cadrul acesteia riscă să fie pedepsite penal. În cazul firmelor, specialiștii spun că o amendă penală se poate ridica până la usturătoarea sumă de 1,2 milioane de lei, dar că pot fi aplicate și sancțiuni complementare. Citește articolul
Neplata, în maximum 60 de zile de la scadența legală, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă poate fi pedepsită penal, noua regulă fiind în vigoare de la 1 martie 2022. Totuși, în anumite condiții, contribuabilul poate scăpa de pedeapsă dacă prejudiciul statului este acoperit. Citește articolul
Deoarece firmele riscă, mai nou, pedepse penale în cazul neplății, în maximum 60 de zile de la scadența legală, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă, specialiștii recomandă unele proceduri interne care le pot scăpa de riscul sesizărilor penale. Citește articolul
Pedepsirea penală a neplății, în maximum 60 de zile de la scadența legală, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă poate să intervină numai în situația în care angajatorul a reținut și n-a plătit taxele salariale la stat. Astfel, spun specialiștii, firma nu poate fi pedepsită dacă nu plătește nici măcar salariul net, darămite taxele aferente. Citește articolul
Firmelor le fusese „promisă” o ordonanță care să atenueze din riscul penal pentru reținerea și neplata dărilor fiscale cu reținere la sursă, cei mai îngrijorați fiind angajatorii cu probleme financiare temporare, cauzate uneori și de datoriile pe care statul le are la ei. Reincriminarea stopajului la sursă e în vigoare însă de o lună deja, nici urmă de modificări însă. Odată cu demararea controalelor comune ale Fiscului cu Inspecția Muncii pentru depistarea situațiilor de muncă sub/nedeclarată, angajatorii se tem de iminența unor dosare penale. Citește articolul
Guvernul este în întârziere cu corecturile pe care vrea să le facă la noile prevederi pentru reincriminarea neplății impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă - deși voia inițial să le aplice chiar de azi, proiectul de OUG inițiat în acest sens încă este în lucru. Mai exact, inspectorii de stat vor face o analiză pentru a vedea dacă nu cumva firmele au probleme financiare temporare, înainte de a decide dacă se impune formularea sau nu a unei sesizări penale. Citește articolul
Reincriminarea neplății impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, ce se va aplica din 1 martie 2022, va veni la pachet cu o interdicție. Mai precis, cei condamnați pentru această faptă nu vor mai putea să înființeze societăți sau să ocupe în cadrul lor funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal. Citește articolul
Deși Guvernul a rezolvat problema ce a dus în 2015 la anularea vechii pedepse pentru neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, specialiștii spun că nici noua pedeapsă nu este tocmai „blindată”. Astfel, aceasta ar putea ajunge, la un moment dat, de asemenea, la un control al constituționalității. Citește articolul