Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Legea care obligă comercianții din sectorul agroalimentar să vândă alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum la un preț redus, iar ulterior să le doneze anumitor entităţi, a intrat în vigoare la finalul săptămânii trecute, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) lansase recent, în dezbatere publică, normele de aplicare pentru noile prevederi. Totuși, documentul care detalia practic procedura prin care produsele alimentare vor fi donate sau sponsorizate a fost retras de pe site-ul instituției, ministrul de resort explicând recent în presa centrală că prevederile trebuie reanalizate, iar punerea în aplicare a legii, amânată. Citește articolul
O serie de prevederi referitoare la diminuarea risipei alimentare vor intra în vigoare duminica aceasta și se vor aplica tuturor operatorilor economici din zona agroalimentară. Cei vizați de aceste prevederi vor trebui să ia, înainte de toate, o serie de măsuri de responsabilizare, potrivit unui proiect de act aflat în dezbatere publică. Aceștia vor fi nevoiți să întocmească un plan de prevenire, pe care să-l afișeze în magazine și pe paginile de internet proprii. Citește articolul