Companiile care aplică plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată (split TVA) trebuie să rămână în sistem fie până îndeplinesc condițiile legale de ieșire din acesta, fie până când se decide eliminarea acestuia din legislație. Cu alte cuvinte, chiar dacă Comisia Europeană (CE) a declanșat joi procedura de infringement, cerând României desființarea split TVA, mecanismul plății defalcate trebuie abrogat prin lege sau prin ordonanță de către autoritățile de la noi. Citește articolul
Schimbările fiscale intrate în vigoare la la începutul acestui an au provocat modificări substanțiale în domeniul fiscal, însă acestea nu sunt singurele provocări cărora companiile mici trebuie să le facă față. Totodată, micii antreprenori trebuie să se adapteze schimbărilor legislative din domeniul protecției datelor cu caracter personal, a schimbării caselor de marcat fiscale sau al analizei de risc la securitate fizică. În articolul de astăzi vom reaminti principalele dificultăți întâmpinate de către micile afaceri. Citește articolul
Scopul poate scuza mijloacele, dar mijloacele se pot scuza între ele? Cum interacţionează diversele mecanisme care urmăresc un acelaşi scop? Există riscul de a pierde din vedere scopul încercând să desţeleneşti mijloacele? În materie de split TVA, răspunsul este simplu: da, se pierde din vedere scopul, pierdut printre proceduri. Citește articolul
Au trecut aproape patru luni din acest an și codurile fiscale au cunoscut nu una, nu două, ci nenumărate modificări fiscale. Am selectat însă șase dintre cele mai importante și mai răspândite (ca aplicare): la taxa pe valoarea adăugată (TVA) avem deja două chestiuni importante - split TVA și creșterea plafonului de scutire; la sistemul de impozitare a firmelor au fost aduse modificări și la impozitul pe profit și cel micro; cât privește persoanele fizice, nu au fost iertați nici salariații, nici independenții. Citește articolul
În condițiile apariției sistemului split TVA, am întrebat un specialist de la EY România cam ce șanse ar fi ca Fiscul să caute să crească „artificial”, prin intermediul controalelor desfășurate, numărul companiilor obligate la plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată. Sistemul split TVA este obligatoriu doar pentru firmele cu datorii notabile la plata TVA și cele vizate de legislația insolvenței. Citește articolul
Ordonanța Split TVA, care obligă firmele în insolvență la aplicarea sistemului plății defalcate a taxei, nu face altceva decât să îngreuneze activitatea respectivelor companii, este de părere un specialist de la TZA Insolvență SPRL. În esență, este vorba de raportări inutile și costuri suplimentare. Citește articolul
Lista conturilor de venituri ale bugetului de stat în care se încasează sume din contul de TVA deschis firmelor înregistrate în scopuri de TVA a fost aprobată luni de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin intermediul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Citește articolul
În afară de companiile care au datorii notabile la plata TVA, sistemul de plată defalcată a TVA (sau, pe scurt, split TVA) trebuie aplicat și de societățile care sunt vizate de legislația insolvenței. Însă cum Ordonanța Split TVA este destul de vagă când vine vorba de insolvențe, am cerut explicații de la un specialist pentru a lămuri ce situații atrag obligativitatea aplicării mecanismului plății defalcate. Citește articolul
1 martie 2018 este momentul de la care primele firme vor aplica cu adevărat mecanismul plății defalcate a TVA (split TVA), vizate fiind și firmele care înregistrează datorii la plata TVA mai vechi de 60 de zile. Tocmai de aceea, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) recomandă contribuabililor să își verifice permanent situația fiscală, fie prin intermediul Spațiului Privat Virtual, fie prin prezentarea la sediul organului fiscal. Citește articolul
Sistemul split TVA a intrat în vigoare, la începutul anului, într-o formă "mult mai digerabilă", consideră Alex Milcev, partener la EY România. Chiar dacă va afecta un segment mai mic de contribuabili decât în varianta promovată inițial, efectele clare se vor vedea din martie începând, atunci când anumite firme cu datorii la plata TVA și cele în insolvență vor începe efectiv să folosească mecanismul. Astfel, specialistul se așteaptă ca numărul celor incluși în sistem să crească treptat. Citește articolul