Mai multe ghiduri de finanțare ce vizează, direct sau indirect, activitatea fermierilor au fost puse recent în dezbatere la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Acestea urmează să fie definitivate și apoi operaționalizate în perioada următoare. Citește articolul
De-acum, persoanele fizice și juridice care vor să ceară finanțări europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au nevoie de semnătura electronică calificată, reiese dintr-un comunicat de presă recent al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Practic, semnătura electronică este necesară atât pentru a solicita fonduri, cât și ulterior acestui moment. Citește articolul
O schemă de ajutor de stat destinată firmelor, PFA-urilor și cooperativelor ce produc și vând legume, fructe și cartofi a fost oficializată joi prin lege. Însă, pentru a se aplica, aceasta mai trebuie autorizată de Comisia Europeană (CE), iar apoi trebuie să primească și norme metodologice din partea Guvernului. Concret, producătorii agricoli vor putea beneficia de un ajutor de până la 300.000 de euro anual, timp de trei ani. Citește articolul
Fiindcă și 2022 a fost un an secetos, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță oficializată marți, o schemă de ajutor de stat care să vină în ajutorul fermierilor afectați de această situație. Ajutorul financiar în valoare de până la 335 de lei pe hectar se acordă fermierilor pentru culturile afectate de secetă în proporție de cel puțin 30%, sumele urmând a se plăti până la sfârșitul anului.
Citește articolulPentru că acest an a fost unul dificil pentru agricultori, Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre publicată joi în Monitorul oficial, acordarea în avans, din 16 octombrie, a unor plăți în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal. De această măsură de sprijin vor beneficia, potrivit datelor autorităților, peste 800.000 de fermieri. Citește articolul
Cererea unică de plată pentru anul 2022 poate fi depusă de fermieri începând de astăzi, conform unui ordin oficializat luni de Ministerul Agriculturii. Din acest an, fermierii pot, dacă vor, să semneze electronic solicitările. Citește articolul
Fermierii, fie că sunt organizați ca PFA-uri, fie ca firme, vor putea cere, începând din 25 octombrie 2021, finanțări nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor, conform unui anunț recent al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Citește articolul
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a atras atenția că firmele și PFA care au primit bani de la stat pentru afaceri rurale trebuie să prezinte o poliță nouă de asigurare, în cazul în care acestea sunt asigurate acum la asigurătorul recent intrat în insolvență City Insurance. Citește articolul
Autoritățile au oprit vineri înscrierile în submăsura 6.1, după ce fondurile ce puteau fi cerute de tinerii fermieri care vor să devină șefi ai unei exploatații agricole au fost epuizate la mijlocul perioadei de înregistrare. Însă se pot depune în continuare cereri pentru submăsura 6.3, cea destinată dezvoltării micilor ferme, care are perioada de înscriere suprapusă cu submăsura 6.1. Citește articolul
Patru programe ce vor permite PFA-urilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici să obțină fonduri nerambursabile pentru a dezvolta sau a deschide noi afaceri în mediul rural vor fi accesibile începând din lunile august și septembrie. Anunțul în acest sens a venit luni seară de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Citește articolul