Fiindcă și 2022 a fost un an secetos, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță oficializată marți, o schemă de ajutor de stat care să vină în ajutorul fermierilor afectați de această situație. Ajutorul financiar în valoare de până la 335 de lei pe hectar se acordă fermierilor pentru culturile afectate de secetă în proporție de cel puțin 30%, sumele urmând a se plăti până la sfârșitul anului.
Citește articolulPracticile comerciale dintre producătorii din domeniul agroalimentar și marile lanțuri de retail au fost reglementate, de-a lungul timpului, prin intermediul mai multor acte normative, cel mai recent fiind Legea 81/2022, care a revoluționat interacțiunea dintre cele două părți. Actul normativ s-a dovedit, însă, o suprareglementare juridică, prin care legiuitorul român a limitat semnificativ libertatea de negociere a părților în ceea ce privește reducerile comerciale și financiare aplicate, precum și serviciile pe care marile lanțuri de retail le pot presta față de producători. Totodată, a creat noi obligații de documentare pentru entitățile vizate. Citește articolul
Anumiți producători, depozitari, procesatori și comercianți din domeniul agroalimentar vor fi obligați să raporteze lunar la stat stocurile de produse agricole și alimentare, conform unei legi oficializate recent. Cei care nu se vor conforma vor risca amenzi de până la 20.000 de lei, dar este important de menționat că raportarea va fi pusă în aplicare, cel puțin teoretic, în următoarele trei luni. Singurii excepțați de raportare sunt comercianții care au o activitate mai restrânsă. Citește articolul
Ne propunem să expunem astăzi aspectele fiscale legate de procedura de declarare și taxare a veniturilor obținute de persoanele fizice din activități agricole, silvicultură și piscicultură. Iată ce e de știut despre regulile pentru veniturile din 2022, regulile pentru veniturile din 2023 și depunerea declarației unice la termenul anual din 25 mai. Citește articolul
Schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură se aplică și în 2023, potrivit unei hotărâri inițiate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și publicate vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
În 2023, Guvernul nu a mai urcat nivelul salariului minim în sectorul agro-alimentar peste nivelul salariului minim general aplicabil. Dar anul 2023 oferă perspectiva aplicării, în continuare, a facilităților fiscale specifice, dar și, alternativ, a beneficiului celor 200 de lei netaxabili. Citește articolul
De la 1 ianuarie 2023, taxa pe valoarea adăugată (TVA) a crescut în cazul băuturilor îndulcite (de la 9% la 19%) și în cazul cazării și serviciilor de restaurant/catering (de la 5% la 9%), potrivit OG nr. 16/2022. Citește articolul
Pentru a împiedica folosirea unor denumiri în scopul de „a păcăli” consumatorii, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lucrat la un cadru legislativ prin care vor fi introduse amenzi pentru firmele care folosesc termenii de "ecologic/biologic/organic" sau "eco/bio" fără a avea avizele necesare pentru produsele din agricultura ecologică. Aceste amenzi vor intra în vigoare pe 3 februarie și vin ca urmare a noutăților aduse, începând cu 2021, cadrului legislativ privind agricultura ecologică, printre care și un regulament european. Citește articolul
Angajatorii din domeniul agroalimentar vor avea la dispoziție în 2023 două facilități fiscale distincte pentru salariații pe care-i plătesc cu 3.000 de lei brut, însă acestea nu se vor putea cumula. Citește articolul
Facilitățile fiscale din domeniul agroalimentar se aplică în continuare în 2023, chiar dacă în acest caz salariul minim brut rămâne la 3.000 de lei (adică cuantumul viitorului salariu minim brut pe țară). Conform unei OUG oficializate vineri de Guvern, anul viitor numai în domeniul construcțiilor mai avem un salariu minim brut diferențiat, acesta urmând să fie de 4.000 de lei. Citește articolul