De la începutul lunii iulie au intrat în vigoare, potrivit unei hotărâri de Guvern, noi măsuri cu privire la starea de alertă. Astfel, se permite organizarea cursurilor pentru adulți cu cel mult 20 de persoane, activitățile recreative și sportive se pot desfășura cu până la zece persoane, iar polițiștii și militarii pot organiza evenimente cu până la 200 de persoane. Pentru a completa cadrul legislativ, vineri, autoritățile au publicat în Monitorul Oficial și regulile ce trebuie respectate la organizarea activităților. Citește articolul
Pe perioada stării de alertă, evenimentele în aer liber se pot desfășura cu cel mult 500 de spectatori așezați pe scaune, dar cu respectarea unor măsuri de igienă și de distanțare socială, se arată într-un ordin comun al Ministerului Culturii (MC) și al Ministerului Sănătății (MS), publicat vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
În Monitorul Oficial nr. 460 din 29 mai 2020 a fost publicat un Ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Culturii, prin care se menționează măsurile de relaxare ce vor fi aplicate evenimentelor organizate în aler liber, care se vor putea relua începând de săptămâna viitoare. Ordinul se aplică evenimentelor sau acțiunilor culturale desfășurate în aer liber și enumeră o listă a acestora, mentionând că enumerarea se limitează doar la aceste exemple: teatru, dans, concert, proiecție cinematografică, stand-up comedy, târg, expoziție, workshop, conferință cu caracter cultural. Iată o listă a acestor reguli de urmat. Citește articolul