De la 1 iulie se aplică noi reguli privind TVA-ul în materia comerțului electronic intracomunitar, reguli ce vizează toate firmele din România, din alte state membre UE și chiar și din afara UE care vând online bunuri și servicii către persoanele fizice din UE (consumatori finali). Pentru a veni în ajutorul celor vizați de noile reglementări, Comisia Europeană (CE) a publicat recent un set de îndrumări de aplicare a acestora. Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat marți planul proiectelor pe care urmează să le implementeze anul acesta și până în 2024. Conform strategiei, sunt aproape gata sistemele SAF-T, One Stop Shop - cel care va implementa noile norme europene privind comerțul electronic - și Trafic Control, iar printre promisiuni regăsim și simplificarea procedurilor vamale și a formularelor fiscale folosite în prezent. Citește articolul
În continuarea unor măsuri fiscale adoptate la nivel european și aplicabile din 2019, jumătatea acestui an aduce alte noutăți pentru cei care vând online bunuri și furnizează servicii către persoanele fizice din Uniunea Europeană (UE). În mare, vorbim de măsuri menite să simplifice situația furnizorilor în materia colectării și declarării TVA, prin extinderea aplicării ghișeului unic (despre care ANAF ne-a anunțat recent că e în stadiu avansat de implementare) și aplicarea unor regimuri fiscale speciale. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că un împrumutător căruia i-au fost atribuite niște imobile ipotecate ale împrumutatului, la o licitație, și care a vândut, ulterior, acele bunuri nu a fost implicat într-o activitate economică. De aceea, această tranzacție nu ar fi suficientă, prin ea însăși, să îl transforme pe creditorul căruia i-au fost atribuite imobilele respective într-un plătitor de taxă pe valoare adăugată (TVA). Interpretarea CJUE pornește de la o situație din România, în care Fiscul a considerat contrariul: că persoana care a vândut imobilele atribuite trebuia să plătească TVA. Citește articolul
Anul acesta a adus câteva modificări în zona TVA, în special mult discutatele condiții care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea aplica scutirea de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri. Citește articolul
Regulile justificării scutirilor de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri au fost ajustate vineri, potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor. Aceste schimbări procedurale au fost făcute în contextul unor modificări operate în februarie 2020 la Codul fiscal. Citește articolul
Un stat membru al Uniunii Europene (UE) nu poate exclude de la dreptul la rambursarea TVA-ului o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru pentru simplul motiv că această persoană impozabilă este sau ar trebui să fie înregistrată în scopuri de TVA în primul stat membru, a concluzionat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță care a vizat în mod direct statul român. CJUE a confirmat astfel că legislația națională pe acest subiect este contrară Directivei 2008/9 și trebuie modificată în acest sens. Citește articolul
Formularul 390 VIES, utilizat de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care realizează operațiuni intracomunitare, a fost modificat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a se alinia la modificările aduse în ultima perioadă Codului fiscal. Totodată, ANAF a modificat și modelul formularului 120, prin care se transmit informații privind sumele deduse în cursul anului din valoarea accizelor datorate, noile variante ale ambelor formulare fiind publicate recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Autoritățile de la noi au transpus în Codul fiscal o serie de schimbări la regimul TVA, ce erau impuse de o directivă europeană, conform unei ordonanțe care se aplică începând de astăzi. Măsurile vin cu întârziere, din moment ce ele ar fi trebuit aplicate chiar din prima zi a anului 2020. Citește articolul
Primii pași spre o modificare de amploare a sistemului de TVA la nivelul UE vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020. Lucrurile sunt încă neclare în România, în condițiile în care nu a fost anunțat încă un proiect de act normativ care să transpună prevederile europene. Cum se pot pregăti societățile care realizează tranzacții intracomunitare, în absența unor prevederi legale locale? Citește articolul