Actualele Legi privind statutul magistraților, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să fie înlocuite. Proiectele de legi republicate recent de Ministerul Justiției (MJ) urmează să completeze, clarifice și să pună în acord cu Constituția recomandări făcute la nivel european, precum și decizii de neconstituționalitate care vizează prevederile celor trei legi acum în vigoare. Forma inițială a acestor proiecte de legi a fost pusă în dezbatere publică în 2020, însă activitatea de definitivare a acestora a fost reluată abia la începutul acestui an. Citește articolul
O lege din 2018 a stabilit că nu doar recursurile, ci și apelurile ar urma să se judece în complet de trei judecători, însă aplicarea noii reguli nu a fost pusă în practică, din lipsă de personal. De joi, din Legea privind organizarea judiciară va fi eliminată această prevedere care nu a ajuns să se aplice până acum. Citește articolul
Printr-un proiect de lege publicat în dezbatere publică de Ministerul Justiției, se dorește introducerea în sistemul judiciar a unei noi categorii profesionale: grefierul judiciar. Acesta va prelua o parte din atribuțiile judecătorului (cum e, de exemplu, verificarea procedurii prealabile, în primă instanță, în civil, sau îndeplinirea unei activități de cercetare, în ceea ce privește legislația aplicabilă și jurisprudența relevantă, atât în primă instanță, cât și în apel etc.). Grefierul judiciar va avea atribuții diferite de grefierul de ședință, fiindcă, după cum spuneam, atribuțiile primului vor fi preluate direct de la judecător. Această schimbare ar putea contribui la scurtarea duratei procesului și, astfel, la o mai bună asigurare a soluționării cauzelor într-un termen optim și previzibil. Citește articolul