ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Să navighezi prin viață la cârma unei note, armonii

„Cum reușești? Cum faci să-ți treacă sau, dacă nu, măcar: cum faci să te ridici? De unde începi, de ce te-agăți, ce-ți spui, ce-ți faci ca să te simți din nou așa? Așa de bine, mereu, mereu”. Muzica, îi spun, dar mi-aș fi dorit să fie atât de simplu, să-i pot întinde o mână, acolo, departe, în hăul în care a căzut, să se urce pe-un solfegiu și să vadă iarăși lumea în culori, nu doar în negru și tonuri de gri. Fiecare dintre noi are un mecanism propriu de a se revendica în fața zilei de mâine, un alt motiv pentru care se ridică din patul în care angoasele, tristețile ori depresia ne-au țintuit. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Lucrurile pe care ni le spunem ca să ne rănim

Să arunce cu piatra cel care niciodată, niciodată nu a spus ceva cu intenția mai mult sau mai puțin directă de a răni. Nu de cuvintele de ocară vorbesc aici, nu de propozițiile aruncate la întâmplare, în patima momentului, nu de vorbele ieșite fără de opreliști; de cele spuse ca să ajungă tocmai acolo unde dor mai mult. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

103, Boulevard Saint Germain: locul unde ar trebui să fim în fiece seară, dar nu suntem

În Orașul Luminilor, e foarte ușor să alegi o bodegă pe care s-o numești „a ta”, „a noastră”; în orice cartier, pentru orice buzunar, cu orice fel de companie, orice tapet, orice muzică, pentru snobi, pentru turiști, pentru iubitori de jazz sau rock, pentru fetele cu plasele doldora de scumpeturi, pentru gay, artiști sau corporatiști - în Paris e loc pentru toată lumea. Dar, mai ales, pentru cei care i se dedau cu totul, mintea și inimile deschise, visători, liberi de griji, gata să se întoarcă apoi, de unde au venit, mereu - altcineva. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Aceste refuzuri care nu se uită

La 16 ani trecuți, colț cu 17, Eva își ia inima în dinți - cum a văzut în filmele acelea americane, din care, sigur-sigur, un strop de înțelepciune se poate desprinde măcar; se așează pe marginea de fotoliu, pe care o apucă între mâini, își drege vocea, își amintește că cel mai important lucru e sinceritatea, deși tot filmele au învățat-o asta, nu altcineva, și, fără niciun discurs pregătit, începe să spună ce are pe suflet, având tot timpul pe tavanul minții verbul A VREA. Citește articolul